Scandalul polițiștilor scutiți de medic revine în actualitate. Primarul din Ploiești nu a găsit, noaptea, pe străzi, niciun agent

Poliția Locală Ploiești

O serie de acte de vandalism în urma cărora mai multe zone centrale din Ploieşti au fost distruse de persoane rămase deocamdată necunoscute au dus la descoperirea unei situaţii aberante la nivelul instituţiei care ar fi trebuit să asigure ordinea publică în oraş, relatează Adevărul.

Zeci de poliţişti locali sunt atât de bolnavi încât au primit recomandare medicală să nu lucreze în ture de noapte şi să evite efortul fizic prelungit. Descoperirea a fost făcută după ce edilul din Ploieşti, Andrei Volosevici, a cerut socoteală conducerii Poliţiei Locale, căreia i-a reproşat absenţa patrulelor în oraş după lăsarea întunericului. Nemulţumit de activitatea instituţiei, Volosevici a cerut demiterea şefului Poliţiei Locale Ploieşti, Adrian Vaida. Acesta din urmă se consideră nevinovat şi a atacat în instanţa de contencios administrativ decizia primarului. Tirbunalul Prahova urmează să tranşeze conflictul în data de 2 iunie când a fost programat primul termen de judecată.

Primarul Andrei Volosevici susţine că, nopţi la rând, centrul Ploieştiului a fost scena unor acte de vandalism, în urma cărora mai multe obiecte de mobilier stradal, inclusiv un foişor, au fost distruse, iar pubelele de gunoi au fost aruncate pe calea de rulare a tramvaielor, punând în pericol circulaţia. În tot acest timp, poliţiştii locali nu doar că nu au fost pe stradă, dar nici măcar nu au informat Primăria în legtură cu dezastrul din oraş.

„Am ieşit noapte de noapte pe străzi să verific ce se înâmplă şi nu am dat de nicio patrulă a Poliţiei Locale. Am mers pe jos pe mijlocul bulevardului zeci de minute şi nimeni nu mi-a zis nimic. Nu mi s-a părut normal şi am mers să aflu ce se întâmplă de nu sunt poliţiştii locali pe stradă. Aşa am aflat că dintre cei 220 de angajaţi ai Poliţiei Locale Ploieşti, aproximativ 60 dintre ei au recomandare medicală să nu facă serviciu de noapte”, a declarat, pentru „Adevărul”, Andrei Volosevici.

Acesta a precizat că dintre cei 60 de poliţişti „cărora le creşte tensiunea după ora 15.00”, zece fac parte din structurile de ordine publică, iar unul lucrează la dispecerat.

Pentru a verifica în ce măsură actele medicale care îi scutesc pe poliţiltii locali de tura de noapte au fost obţinute în mod justificat, primarul Ploieştiului a cerut controale din partea Casei de Asigurări de Sănătate Prahova şi Inspectoratului Teritorial de Muncă.

În plus, în perioada imediat următoare, poliţiştii locali din Ploieşti urmează să fie dotaţi cu camere de luat vederi de tip body cam special pentru a se înlătura suspiciunea că patrulele îşi permit pauze mult prea lungi şi evită zonele „fierbinţi” din oraş.

Primarul Andrei Volosevici a declarat că va scoate la concurs posturile disponibile de la Poliţia Locală din Ploieşti pentru a aduce în sistem tineri care pot lucra şi în schimbul al doilea, dar şi să participe la turele de noapte.

Articolul integral – AICI.

1 COMENTARIU

  1. Si nu numai acolo se întâmplă, peste tot în țară e la fel…singura soluție e desființarea acestei instituții publice și reorganizarea pe alte principii a miliției locale.
    Dle primar ,treceți în statul de plata a acestor trantori,toate fărădelegile care se fac pe timpul nopții…sa le plateasca seful lor un militian de pe timpul lui cosma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here