Transformarea diplomației. Cum poate fi salvat Departametul de Stat

Sursa: Pexels

Cum s-a transformat diplomația americană în perioada Administrației Trump și care sunt soluțiile pentru revitalizarea ei, în condițiile în care relieful geopolitic cunoaște transformări accelerate. O analiză de William Burns și Linda Thomas-Greenfield, doi foști oficiali de top ai diplomației SUA explică, publicată de Foreign Affairs.

„Ne-am alăturat Serviciului de Externe al SUA în urmă cu aproape 40 de ani, intrând în aceeași, dar am urmat căi foarte diferite pentru a ajunge acolo. Unu dintre noi a crescut pe fondul greutăților și segregării din sudul profund, fiind primul din familie care a absolvit liceul; o femeie de culoare care se alătura unei profesii încă foarte masculină și foarte deschisă la culoare. Celălalt a fost produsul unei copilării militare itinerante care i-a dus familia de la un capăt la altul al Statelor Unite, cu o duzină de mutări și trei licee frecventate până la vârsta de 17 ani.

Eram 32 în clasa din ianuarie 1982. Era un grup eclectic care cuprindea foști voluntari ai Peace Corps, veterani militari, un muzician rock eșuat și un fost preot catolic. Niciunul dintre noi nu a reținut prea mult din procesiunea cortegiului de vorbitori enervanți care își descriau propriile insule din marele arhipelag al politicii externe a SUA. Ceea ce am învățat de la început și ceea ce a rămas adevărat pe parcursul carierei noastre, este că investițiile inteligente și susținute în oameni sunt cheia unei bune diplomații. De-a lungul anilor eforturile de reformă bine intenționate au fost afectate de lipsa durabilității, presiuni bugetare, militarizarea excesivă a politicii externe, birocrația înăbușitoare a Departamentului de Stat, o fixare a structurii și – mai ales – neatenția față de oameni.

Administrația Trump a aflat, de asemenea, din timp, că oamenii contează, așa că i-a făcut să devină ținta principală a ceea ce asistentul de la Casa Albă, Steve Bannon, a numit „deconstrucția statului administrativ”. Asta a făcut ca demolarea Departamentului de Stat și a multor altor instituții guvernamentale să fie atât de eficientă și de dezastruoasă. Profitând de neîncrederea populară față de expertiză și instituțiile publice, președintele Donald Trump a făcut funcționari publici de carieră – meteorologi guvernamentali, specialiști în sănătate publică, responsabili cu aplicarea legii, diplomați de carieră – ținte convenabile în războaiele culturale. Luând la ochi un „stat profund” imaginar, el a creat în schimb un stat slab, o amenințare existențială pentru democrația țării și interesele cetățenilor săi.

Gaura de la Departamentul de Stat este adâncă. Diplomații de carieră au fost sistematic eliminați și excluși de la posturile de rang înalt din Washington la o scară fără precedent. Imaginea de peste mări este la fel de sumbră, numărul-record de numiți politici trimiși ca ambasadori potrivindu-se cu calitatea lor adesea dezastruoasă. Cel mai nou ambasador la Berlin, Richard Grenell, pare că vrea să antagonizeze cât mai mulți germani posibil – nu numai cu prelegeri menite să irite, ci și prin sprijinul său pentru partidele politice de extremă dreapta. Ambasadorul de la Budapesta, David Cornstein, e în fază terminală de „clientitis”, numindu-l pe „partenerul perfect” pe liderul autoritar al Ungariei, care izgonește libertățile civile. Și ambasadorul SUA în Islanda, Jeffrey Ross Gunter, a rotit subalterni într-un ritm uimitor, nu mai puțin de șapte în mai puțin de doi ani, de când se află la post.

La Washington, funcționarii publici de carieră care au lucrat în dosare controversate în timpul administrației Obama, cum ar fi negocierile nucleare cu Iran, au fost defăimați și atacați, iar cariera lor a deraiat. Colegii care și-au respectat jurămintele constituționale în timpul procedurii de destituire legată de Ucraina au fost bârfiți și abandonați de propria conducere. În luna mai, inspectorul general independent al Departamentului de Stat, Steve Linick, a fost concediat după ce a făcut ceea ce i-a cerut fișa postului: deschiderea unei anchete privind presupusa utilizare în folos personal a resurselor guvernamentale de către secretarul de stat Mike Pompeo. Răniți și subapreciați, prea mulți oficiali din carieră au fost tentați să se conformeze. Acest lucru subminează nu numai moralul, ci și un proces politic care depinde de experții apolitici care își exprimă opinii contrare, oricât de neconvenabile ar fi ele pentru conducerea numită politic.

Deloc surprinzător, serviciul extern a cunoscut cea mai mare scădere a cererilor de intrare, în peste un deceniu. Progresele lente și dureroase în ceea ce privește recrutarea unei forțe de muncă mai diverse au luat-o în sens invers. Este deprimant că astăzi doar patru dintre cei 189 de ambasadori americani aflați în străinătate sunt negri – cu greu un teren convingător de recrutare pentru comunități teribil de puțin reprezentate.

Nicio retorică goală despre etos și fală nu poate ascunde daunele instituționale. După patru ani de atacuri neîncetate din partea administrației Trump și decenii de neglijență, paralizie politică și derivă organizațională, diplomația SUA este grav afectată. Dar nu poate fi reparată, cel puțin nu încă. Este nevoie acum de o mare reînnoire a capacității diplomatice, un efort care să echilibreze ambiția cu limitele posibilului într-un moment cu dificultăți tot mai mari, în țară și în străinătate. Scopul nu ar trebui să fie restabilirea puterii și țelurile diplomației americane, așa cum a fost odată, ci să o reinventeze pentru o nouă eră. Realizarea acestei transformări necesită un efort de reformă concertat și disciplinat – unul înrădăcinat în oamenii care animă diplomația SUA.

Reformă și înnoire

Departamentul de Stat este capabil de reformă. Provocarea a fost întotdeauna aceea de a lega reforma respectivă de un proiect de stat înțelept și o finanțare adecvată. După 11 septembrie, cu o viteză neobișnuită și puține resurse suplimentare, Departamentul a reușit să se modernizeze pentru a ajuta războiului împotriva terorismului și pentru a-și asuma noile imperative de stabilizare și reconstrucție în Afganistan și Irak, împreună cu misiuni mai mici, dar în continuare complexe, în Africa Subsahariană, și Asia de Sud-Est. Au fost aruncate în joc noi formări și stimulente, iar o generație de oficiali de carieră ai serviciului extern a fost modelată de tururi în zone de conflict. Diplomații au devenit rapid actori în planul secund a armatei, preocupați de un tip de activități de „nation-building” care depășeau capacitatea americanilor de a le realiza. A fost ușor să pierdem din vedere rolul distinctiv al Serviciului Externe al SUA – opera clasică, clară, de a convinge înalții lideri naționali să reducă diviziunile sectare și să urmărească o ordine politică mai inclusivă, în timp ce susțin drepturile omului.

Deși transformarea Departamentului de Stat într-o instituție mai expediționară și mai agilă a fost sănătoasă din multe puncte de vedere, a fost de asemenea distorsionantă. Era legat de o strategie fundamental defectuoasă – un prea îngust concentrată pe terorism și prea ancorat în gândirea magică despre puterea presupusă a Statelor Unite de a transforma regiunile și societățile. A acordat prea puțină atenție unui peisaj internațional în schimbare rapidă, în care competiția geopolitică cu o Chină în creștere și o Rusie revigorată se accelerează, iar provocări globale gigantice, cum ar fi schimbările climatice, se apropiau. De asemenea, a neglijat ceea ce se întâmpla acasă – furtunile puternice ale globalizării care au lăsat multe comunități și părți ale economiei sub apă și care vor copleși în curând digurile politice ale Statelor Unite.

Contururile unei noi agende pentru reforma diplomatică trebuie să decurgă dintr-o reinventare sensibilă a rolului Statelor Unite în lume. Restabilirea hegemoniei americane nu e în cărți, având în vedere creșterea Chinei și difuzarea puterii globale. Similar, o reducere a ei este iluzorie, deoarece Statele Unite nu se pot izola de provocările exterioare care contează enorm pentru sănătatea și securitatea lor internă.

În schimb, diplomația SUA trebuie să accepte rolul diminuat, dar totuși esențial, al țării în afacerile globale. Trebuie să aplice o mai mare reținere și disciplină; trebuie să dezvolte o mai mare conștientizare a poziției Statelor Unite și mai multă umilință cu privire la puterea ofilită a exemplului american. Trebuie să reflecte prioritatea majoră de a accelera reînnoirea internă și de a întări clasa de mijloc americană, într-un moment de concentrare sporită asupra nedreptății rasiale și a inegalităților economice. Și trebuie să vizeze alte priorități cruciale. Una este mobilizarea coalițiilor pentru a face față provocărilor transnaționale și pentru a asigura o mai mare rezistență în societatea americană la șocurile inevitabile ale schimbărilor climatice, amenințări cibernetice și pandemii. O alta ține de a te organiza cu înțelepciune pentru competiția geopolitică cu China.

Investiția în oameni

Măsura finală a oricărui efort de reformă este dacă acesta atrage, deblochează, reține și investește în talent. Ultimul lucru de care are nevoie Departamentul de Stat este o altă armată de consultanți care coboară pe Foggy Bottom cu diapozitive fanteziste pline de idei noi despre cum ar trebui să arate Departamentul. Este timpul să ne concentrăm asupra – și să dăm ascultare – persoanelor care conduc diplomația SUA: profesioniștii din Serviciul Extern, care se rotesc prin posturi din întreaga lume, angajații serviciului public a căror expertiză ancorează departamentul acasă și personalul străin depe plan local, care face o mare parte din munca ambasadelor și consulatelor SUA.

Pentru început, Statele Unite au nevoie de o creștere diplomatică de sus în jos. Dezarmarea diplomatică unilaterală a administrației Trump este un memento că a devenit mult mai ușor de stricat decât de construit. Țara nu își permite luxul de a aștepta o reaprovizionare generațională. Din 2017, aproape un sfert din serviciul extern a plecat. Aceasta include plecarea a 60% dintre ambasadorii de carieră, echivalentul generalilor de patru stele din armată. Pe palierele „junior” și „midcareer”, imaginea este, de asemenea, sumbră. Potrivit the Federal Employee Viewpoint Survey, până la o treime dintre angajații actuali din unele părți ale Departamentului de Stat se gândesc să plece – mai mult decât dublul ponderii înregistrate în 2016.

O renaștere diplomatică va trebui să includă idei care, în trecut, păreau eretice departamentului și personalului său de carieră, dar care astăzi sunt inevitabile. Printre acestea se numără readucerea personalului cu expertiză critică, dar care a fost forțat să plece în ultimii patru ani; crearea de căi intermediare în serviciul extern, inclusiv intrarea laterală, dinspre serviciul public; și oferind oportunități americanilor cu abilități unice (în tehnologii noi sau sănătate globală, de exemplu) de a-și servi țara prin detașări pe termen determinat. O altă inițiativă utilă ar fi crearea unui „corp de rezervă diplomatică” format din foști ofițeri ai serviciului extern și din serviciul public de nivel mediu și soți cu experiență profesională care ar putea prelua sarcini pe termen mai scurt sau fix în străinătate și în Washington. O altă idee ar fi crearea unui program asemănător ROTC pentru studenți, o inițiativă care să lărgească înțelegerea profesiei diplomatice în întreaga societate și să ofere sprijin financiar celor care se pregătesc pentru cariere diplomatice.

Pe vremea mea, toate aceste idei s-ar fi izbit de o suprafață „prea tare”. Dar realitatea de astăzi este că Departamentul de Stat pur și simplu nu își poate permite să-și continue obiceiurile proaste de a oferi parcursuri inflexibile de carieră, de a impune constrângeri de angajare care sunt în detrimentul său și de a încuraja consangvinizarea tribală în rândurile sale.

O altă prioritate majoră este necesitatea de a trata lipsa diversității în corpul diplomatic ca pe o criză de securitate națională. Nu doar subminează puterea exemplului Statelor Unite, dar și sufocă potențialul diplomației țării. Studiu după studiu a arătat că organizațiile mai diverse sunt organizații mai eficiente și mai inovatoare. Tocmai când diplomația americană ar putea beneficia cel mai mult de pe urma noilor perspective și de o legătură mai strânsă cu poporul american, corpul diplomatic devine din ce în ce mai omogen și detașat, subminând promovarea intereselor și valorilor americane.

Primele patru paliere ale Serviciului Exterior sunt mai albe astăzi decât acum două decenii; doar zece la sută sunt oameni de culoare. Doar șapte la sută din serviciul extern general este alcătuit din oameni de culoare și doar șapte la sută sunt hispanici – cu mult sub reprezentarea fiecărui grup în forța de muncă a SUA. Între timp, administrația Trump a inversat o tendință care dura de peste un sfert de secol, de a numi mai multe ambasadoare de sex feminin. Reprezentarea generală a femeilor în Serviciul extern rămâne aproximativ aceeași astăzi ca în 2000 – în continuare cu 25% sub reprezentarea femeilor în forța de muncă generală din SUA. Aceste tendințe au anulat efectiv o mare parte dintre progresele realizate în urma soluționării a două procese de discriminare în acțiune colectivă la scurt timp după ce am intrat în Serviciul Exterior.

Departamentul de Stat ar trebui să își asume un angajament clar că, până în 2030, diplomații americani vor semăna, în cele din urmă, cu țara pe care o reprezintă. Atingerea acestui obiectiv va necesita transformarea diversității într-o caracteristică cheie a revenirii diplomatice în fiecare punct de-a lungul carierei. Va cere un angajament de nezdruncinat față de candidați diferiți și o paritate de gen în cadrul numirilor superioare. Și va obliga conducerea Departamentului de Stat să facă instituția să dea socoteală nu doar prin punerea în ordine a datelor departamentale și punerea informațiilor la dispoziția publicului, ci și prin monitorizarea progresului fixând repere anuale clare. Ratele mai scăzute de promovare a minorităților rasiale și etnice și scăderea precipitată a numărului de femei și minorități din rândurile superioare sunt lumini roșii de avertizare privind discriminarea structurală.

Departamentul de Stat ar trebui să investească mult mai mult în mentorat, coaching și formare, în diversitate și incluziune. Trebuie să-și facă astfel încât cariera să răspundă mai bine așteptărilor forței de muncă actuale pentru un echilibru între viața profesională și viața personală, decât să perpetueze dezechilibrul care a împiedicat prea mulți americani talentați – în mod disproporționat pe cei din grupurile subreprezentate – să își servească țara. Departamentul trebuie să acorde mai multă atenție pericolelor speciale cu care se confruntă minoritățile aflate la posturi peste hotare, inclusiv angajații LGBTQ. Și trebuie să își revizuiască criteriile de promovare pentru a solicita personalului să încurajeze locuri de muncă diverse, inclusive și echitabile.

Pentru a reuși atât pe partea revenirii diplomației, cât și pe cea a unei campanii istorice pentru diversitate și incluziune, Departamentul trebuie să câștige războiul pentru talente. Examenele de admitere în serviciul extern sunt concepute pentru a elimina candidații, mai degrabă decât pentru a-i recruta pe cei mai talentați. Prea mult se acordă examenelor scrise și orale și prea puțin CV-ului candidatului, performanței academice, abilităților, expertizei și experiențelor de viață. Întregul proces poate părea interminabil – durând până la doi ani de la început până la sfârșit și fiind astfel în beneficiul accidental al candidaților care au mijloacele de a rezista. După angajarea diplomaților lor, cele mai eficiente servicii diplomatice petrec până la trei ani instruindu-i.

Institutul de Servicii Externe petrece însă doar șase săptămâni testând calitatea recruților săi; singura diferență reală față de experiența noastră de acum mulți ani este că prelegerile obositoare prezintă acum prezentări PowerPoint.

Odată ce ai fost repartizat, nu există o abordare doctrinară și riguroasă a artei diplomației și nici un sistem de revizuire post-acțiune. Procesul de evaluare a personalului consumă trei luni din timpul unui ofițer, fără nicio răspundere proporțională, darămite îmbunătățirea performanței individuale sau colective. Oportunitățile de absolvire a cursurilor de perfecționare sau pentru educația profesională sunt rare și au o pondere redusă cu criteriile de promovare. Adesea, în loc de recompensare, efectul este o penalizare a angajaților care primesc instruire suplimentară sau efectuează misiuni la alte agenții ori în Congres.

Funcțiile de conducere superioare sunt din ce în ce mai departe de personalul din carieră. În ultimele câteva decenii, proporția de numiți politici față de numiții de carieră, la Departamentul de Stat – coborând până la nivel de „deputy assistant secretary” – a crescut mult mai mult decât la orice altă agenție de securitate națională. Această tendință îngrijorătoare – la fel ca multe altele din era Trump – s-a înrăutățit dramatic. Astăzi, doar unul dintre cele 28 de posturi de la nivelul de „deputy assistant secretary” la Departamentul de Stat este ocupat de un ofițer activ în carieră confirmat de Senatul SUA – cel mai mic număr din istorie. O pondere-record de ambasadori este, de asemenea, legată de numiri politice, o lovitură semnificativă dată moralului și eficacității diplomatice. Într-un Departament de Stat reformat, cel puțin jumătate din posturile de „deputy assistant secretary” și trei sferturi din numirile de ambasadori ar trebui să fie deținute de ofițeri de carieră bine calificați. Numirile politice rămase ar trebui să fie determinate de calificări de fond și considerente de diversitate, nu de donații de campanie.

Pentru a-și debloca potențialul, Departamentul de Stat trebuie să-și sporească baza de recrutare pentru a crește ponderea angajaților săi cu abilitățile diplomatice de bază, dar și fluența în domenii de importanță crescândă, precum schimbările climatice, tehnologia, sănătatea publică și diplomația umanitară. În domeniul tradițional al economiei, Departamentul de Stat trebuie să își consolideze capacitățile în mod semnificativ, colaborând îndeaproape cu departamentele de Comerț și Trezorerie, și să promoveze interesele lucrătorilor americani cu același zel cu care a promovat interesele Americii corporative.

De asemenea, Departamentul de Stat trebuie să regândească cum și unde investește în studii lingvistice. Unul din patru posturi desemnate ca având nevoie de cunoștințe de limbi străine este ocupat de un ofițer care nu îndeplinește, de fapt, cerințele minime de limbă. Departamentul de Stat are aproape de două ori mai mulți vorbitori de portugheză decât vorbitori de arabă sau chineză. Ar trebui să extindă oportunitățile pentru studii postuniversitare și să stimuleze învățarea continuă ca o cerință pentru promovare. De asemenea, ar trebui să eficientizeze procesul de evaluare prin determinarea atribuțiilor de personal pe baza performanței, expertizei și dezvoltării leadership-ului, mai degrabă decât printr-un proces de licitație competitivă, carieristă, bazată pe conexiuni și „coridor” sau reputație din gură în gură.

O nouă cultură

O parte a investiției în oameni înseamnă a investi în tehnologia care le permite să își atingă întregul potențial. Un corp diplomatic mai digital, mai agil, mai colaborativ și mai centrat pe date depinde de instrumente de comunicații mai robuste și mai sigure. Astăzi, prea mulți diplomați nu au acces la sisteme și tehnologii clasificate, în special pe drum. Acest lucru îi face mai vulnerabili la serviciile de informații străine și îi pune în imposibilitatea de a ține pasul cu alte agenții naționale de securitate din SUA. Pandemia de COVID-19 a pun în lumină nevoia de a reimagina desfășurarea diplomației de la distanță sau virtual.

Tehnologia nu mai poate fi privită ca un lux pentru diplomație. Ultimul mare efort în direcția introducerii tehnologicei, la Departamentul de Stat, s-a consumat în timpul mandatului lui Colin Powell, în urmă cu aproape două decenii, când departamentul a început să renunțe la computerele desktop de dimensiunile unui mini-frigider și să treacă, cu precauție, în epoca modernă. A trecut mult timp. Pentru a îmbunătăți platformele tehnologice ale departamentului, Departamentul de Stat ar trebui să numească un șef pe domeniul tehnologiei care să îi raporteze direct secretarului de stat. Acest oficial ar trebui să colaboreze cu serviciul digital al SUA – un grup de consultanță în tehnologia informației din cadrul puterii executive care a fost creat în 2014 – pentru a face mai eficiente sistemele interne, ajutorul extern și diplomația publică. Așa cum economistul-șef al departamentului îi ajută pe diplomați să înțeleagă impactul tendințelor economice globale asupra intereselor SUA, șeful sectorului tehnologiei ar trebui să-i ajute pe diplomați să se lupte cu tehnologiile perturbatoare și să valorifice talentul sectorului privat.

Dar tehnologia nu este singurul sau cel mai important aspect al culturii Departamentului de Stat care trebuie să se schimbe. O reticență sistemică de a tolera riscul fizic a dus la proliferarea ambasadelor în stil fortăreață care pot prinde personalul în spatele zidurilor cancelariei și îl pot izola de oamenii pe care ar trebui să-i întâlnească, nu numai oficialii străini, ci și membrii societății civile. Acest lucru a dus, de asemenea, la un număr din ce în ce mai mare de posturi în care ofițerilor nu li se pot alătura membrii familiei, tururi mai scurte, stimulente de alocare necorespunzătoare, moral mai scăzut și o diplomație mai puțin eficientă.

O cultură birocratică amorțită nu este mai puțin semnificativă. Informațiile și recomandările privind politicile adună adesea 15 sau mai multe semnături înainte de a ajunge pe biroul secretarului de stat, înăbușind inițiativa și dezbaterile. Pozițiile neocupate cu personal creează un dezechilibru între Washington și spațiul respectiv de interes, fapt care împiedică descentralizarea deciziilor. O structură rigidă de promovare stimulează carierismul în fața vitejiei politice sau morale.

Este necesară o schimbare culturală seismică pentru a crea o instituție mai robustă, mai curajoasă și mai agilă, cu o toleranță mai mare la risc și un proces decizional simplificat și descentralizat. Departamentul de Stat trebuie să delege responsabilitatea în jos, la Washington, iar în exterior către șefii de misiune calificați din străinătate, reducând numărul de subsecretari și membri ai personalului de nivel superior. Inițiativa ar trebui să fie apreciată, iar obiceiul pasiv-agresiv de a aștepta îndrumarea de sus ar trebui să fie descurajat.

Departamentul ar trebui să renunțe la actualul proces greoi de verificare a documentelor și recomandărilor de politici și să înceapă de la zero. Un nou cadru, mai flexibil, ar permite o rapidă distilare a expertizei disponibile la Washington în propuneri convingătoare de politici și ar acorda ambasadelor mai multă autonomie pentru a pune în aplicare deciziile rezultate. Liderii Departamentului de Stat trebuie să ofere, de asemenea, acoperire politică pentru disidența constructivă, înlocuind cultura corozivă a lui „ține capul jos” cu mentalitatea „Am spatele acoperit” – cu alte cuvinte, exact opusul modului în care Departamentul de Stat și-a tratat diplomații în timpul audierilor legate de procedura de destituire (a lui Donald Trump) din 2019.

O schimbare care durează

Orice efort de reformare a Departamentului de Stat ar trebui să înceapă din interior. Ar trebui să se concentreze, în primul an al unei noi administrații sau al unui nou mandat, pe ceea ce se poate realiza în cadrul autorităților existente. Acesta este momentul care oferă cea mai mare ocazie de a stabili o nouă direcție – și momentul cu cea mai mare vulnerabilitate la obișnuitele capcane ale inerției birocratice, planurile de restructurare prea elaborate și consumatoare de timp, certurile partizane și incursiunile înșelătoare în capilarele reformei, în loc de arterele ei.

Dacă Departamentul poate să ia inițiativa și să facă progrese pe cont propriu, aceasta ar fi cea mai bună reclamă pentru susținerea Congresului și Casei Albe pentru un nou accent pe diplomație. Ar fi cel mai bun mod de a arăta că diplomații americani sunt gata să revină pe drumul unui rol mai central. Ar putea contribui la generarea unui impuls pentru o reechilibrare a priorităților bugetare de securitate națională într-un moment în care rivalii SUA nu stau pe loc; în ultimii ani, chinezii și-au dublat cheltuielile pentru diplomație și și-au extins foarte mult prezența în străinătate.

Cu o bază solidă a reformelor stabilite, următorul pas ar fi codificarea lor în prima legislație majoră a Congresului privind diplomația SUA din ultimii 40 de ani. Ultimul act privind serviciul extern, adoptat în 1980, a modernizat misiunea și structura Departamentului de Stat, bazându-se pe actele din 1924 și 1946. Un nou act ar fi crucial pentru ca reformele să fie durabile. De asemenea, ar contribui la modelarea unui stil de diplomație care să fie potrivit pentru un peisaj internațional din ce în ce mai competitiv și mai bine echipat pentru a servi priorității reînnoirii interne. Transformarea serioasă și durabilă a diplomației SUA va fi foarte grea. Dar contează enorm pentru viitorul democrației americane într-o lume neiertătoare.

Amândoi purtăm cicatricile profesionale și ne-am bucurat de recompensele multor ani plini de viață, ca diplomați de carieră. Am văzut o mulțime de exemple de pricepere și vitejie printre colegii noștri în situații dificile din întreaga lume – de la violența genocidară oribilă din Ruanda și tulburările epice ale Rusiei post-sovietice din anii 1990, până la provocările ulterioare ale posturilor de ambasador în Liberia, după războiului, și în Iordania, în mijlocul unei succesiuni regale care are loc odată la jumătate de secol. Am văzut cum diplomații americani pot produce rezultate tangibile, fie purtând discuții secrete cu adversarii, mobilizând alte țări pentru a ușura situația refugiaților sau promovând locuri de muncă americane și oportunități economice.

Totuși, prin toate acestea, păstrăm încă viu sentimentul posibilității și angajamentul comun față de serviciul public care ne-a atras pe noi doi și pe alți 30 de americani mândri către serviciul nostru extern. Astăzi, există o nouă generație de diplomați capabili să facă față acelei provocări – doar dacă li se vor oferi un Departament de Stat și o misiune demnă de ambițiile lor și de țara pe care o vor reprezenta”.

  • WILLIAM J. BURNS este președintele Carnegie Endowment for International Peace. A fost secretar adjunct de stat al SUA în perioada 2011-2014.
  • LINDA THOMAS-GREENFIELD este vicepreședinte senior la Albright Stonebridge Group. A fost secretar de stat adjunct al SUA pentru afaceri africane în perioada 2013-2017
  • Ambii au fost co-președinți ai grupului de studiu al Consiliului pentru relații externe privind revitalizarea departamentului de stat și a diplomației americane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here