Tudorel Toader îl dă în vileag pe Daniel Tudorache. Cum încerca fostul primar PSD, prin metode mafiote, să obțină amnistia și grațierea

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Fostul ministru al Justiției în epoca Dragnea, Tudorel Toader, a dezvăluit pe Facebook că „un primar de sector” l-a amenințat că îl revocă din funcția de ministru dacă nu inițiază „OUG pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură, precum și pentru amnistie și grațiere”.


Mesaj care vă fi șters peste o oră ! Acum înțeleg, din alta perspectivă, motivul pentru care un primar de sector insista să inițiez OUG pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură, precum și pentru amnistie și grațiere !
PS: încheia spunând – ‘dacă nu, propun revocarea dvs’
”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.

Tudorel Toader se referă, cel mai probabil, la Daniel Tudorache, care fost recent inculpat de DNA pentru luare de mită și spălare de bani.

Fosta soție a lui Daniel Tudorache a încheiat o convenție și garantează cu trei imobile cauțiunea stabilită în cazul ei și al fostului primar, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare. Tribunalul București a respins, vineri, plângerea lui Tudorache împotriva cauțiunii de un milion de euro solicitată de DNA.

Conform DNA, în perioada 2008-2018, Daniel Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale și ar fi apelat la soția și menajera sa pentru a ascunde banii obținuți ilicit. Astfel, au fost deschise conturi pe numele acestora, au fost cumpărate pe numele fostei soții imobile în valoare de 305.000 euro și 470.000 lei, precum și bijuterii de sute de mii de euro, între care un diamant de 190.000 de euro.

„În perioada în care a ocupat funcții publice (2008-2018), inculpatul Daniel Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here