Un bloc de 12 etaje din Miami s-a prăbușit parțial. Supraviețuitorii, căutați de echipele de intervenție cu câini special antrenați

Un imobil rezidenţial de 12 etaje s-a prăbușit parţial joi în Surfside (Florida), la nord de Miami Beach, declanșând o intervenţie masivă a poliţiei şi pompierilor pentru a salva persoanele prinse sub dărâmături, relatează AFP și Fox News.

Echipele de salvare caută acum supraviețuitori prinși sub dărâmături, în condițiile în care cel puțin 51 de oameni, locatari ai clădirii, sunt încă dați dispăruți.
Era încă neclar câte persoane se aflau în imobil, dar se pare că cel puțin o persoană și-a pierdut viața.

Potrivit postului NBC 6 South Florida, pompierii au scos dintre dărâmături un băiat în viaţă.

Înregistrări video, postate online surprind o mare parte a imobilului de 12 etaje în ruină.

Peste 80 de unităţi de pompieri şi echipe de salvare se aflau joi dimineaţă la locul prăbușirii imobilului, a anunţat, pe Twitter, Departamentul de Pompieri din Miami-Dade, relatează Reuters şi AFP.

„Poliţia şi Brigada de Pompieri din Miami Beach intervin la locul prăbuşirii parţiale a unei clădiri situate pe Bulevardul Collins din Surfside, Florida”, a precizat poliţia.

Până acum, 35 de persoane au fost scoase din blocul care a căzut. Una dintre ele a murit din cauza rănilor suferite, iar alte 10 sunt internate în spital.

Au fost aduși și câini special antrenați care pot detecta eventualii supraviețuitori.

Martorii au povestit clipele de groază prin care au trecut.„Toată lumea țipa și era cuprinsă de panică”, spune Aaron Miles, care locuia într-un hotel din vecinătate, evacuat după incident, potrivit CNN.

„Când am coborât în hol, era plin de praf și resturi. Am ieșit cât de repede am putut”, a povestit el.

„A fost îngrozitor. Țipau și adulții, și copiii. Femeile și copiii plângeau. A fost probabil una dintre cele mai groaznice experiențe la care am asistat vreodată”, a spus Miles.

Familia lui Miles, care este în vacanță din Virginia, a spus că ieri totul părea normal și clădirea părea sigură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here