Un congresman republican și liderul seantorilor democrați din Senat cer demiterea lui Donald Trump

Adam Kinzinger, un congresman republican din partea statului Illinois, a cerut joi invocarea celui de-al 25-lea Amendament al Constituției Statelor Unite pentru a-l înlătura pe președintele Donald Trump din funcție, anunță Reuters. Și liderul democratilor din Senat, Chuck Schumer, l-a îndemnat joi pe vicepreședintele Mike Pence să îl demită pe Donald Trump din funcție după violențele comise de susținătorii săi miercuri la Capitoliu, sediul Congresului SUA, potrivit AFP.

Legiuitorul republican a făcut apelul în cadrul unei înregistrări video postate pe Twitter la o zi după ce susținătorii lui Donald Trump au luat cu asalt Congresul american în cadrul unor scene de haos fără precedent pe Dealul Capitoliului, scrie Hotnews.ro.

„Există toate indicațiile că președintele a pierdut contactul nu doar cu datoriile sale sau chiar cu jurământul său, ci cu realitatea însăși”, a afirmat Kinzinger în înregistrarea video.

Ceea ce s-a întâmplat ieri pe Capitol Hill a fost o insurgență împotriva Statelor Unite, instigată de președinte”, a scris și Chuck Schumer, solicitând republicanului Mike Pence să invoce al 25-lea amendament constituțional care autorizează vicepreședintele și majoritatea cabinetului să-l declare pe președinte „impropriu” să-și exercite funcțiile și să-l demită. „Dacă vicepreședintele și cabinetul refuză” să facă acest lucru, „Congresul ar trebui să se reunească pentru a iniția proceduri de punere sub acuzare împotriva președintelui„, a adăugat Chuck Schumer.

Al 25-lea amendament al constituției americane îl autorizează pe vicepreşedinte şi o majoritate a cabinetului să îl declare pe preşedinte „inapt” să îşi exercite funcţiile.

În cursul dimineții de joi au apărut mai multe informații potrivit cărora mai mulți miniștri ai cabinetului lui Trump discută despre înlăturarea acestuia din funcție, scenariul fiind confirmat de mai multe surse ale canalelor CNN, CBS şi ABC.

Toţi membrii democraţi ai Comisiei juridice din Camera Reprezentanţilor i-au trimis o scrisoare vicepreședintelui Mike Pence pentru a-i solicita să invoce al 25-lea amendament „în interesul democraţiei”.

Semnatarii scrisorii afirmă că preşedintele în exerciţiu „este bolnav mintal şi incapabil să gestioneze şi să accepte rezultatul alegerilor din 2020”.

Însă mai târziu în cursul zilei de joi președintele republican a admis că mandatul său se încheie în 20 ianuarie și a promis o „tranziție ordonată”, după ce Congresul a validat victoria democratului Joe Biden.

Mesajul din partea președintelui american, care are contul de Twitter suspendat, a fost postat pe rețea de directorul de socializare al Casei Albe, Dan Scavino.

„Chiar dacă sunt în dezacord complet cu rezultatul alegerilor, iar faptele mă susțin, va exista o tranziție ordonată în 20 ianuarie”, a afirmat Trump, potrivit acestui mesaj.

Însă presa americană scrie în continuare că asigurările date de Trump privind tranziția pașnică a puterii în 20 ianuarie nu par să fi calmat apele în rândul Partidului Republican după ce s-a aflat că Trump a întârziat desfășurarea Gărzii Naționale pentru a apăra Congresul.

O parte a republicanilor se tem de daunele pe care Trump le-ar putea cauza în ultimele sale două săptămâni de mandat acum că și-a epuizat toate căile de a contesta validarea alegerilor.

De cealaltă parte un număr tot mai mare de democrați cer punerea imediată sub acuzare a lui Trump pentru încurajarea violențelor și obstrucționarea procesului electoral.

1 COMENTARIU

  1. Dobitocilor, creati exact precedentul ca belemistii si stanga radicala din parlament sa-l suspende pe Biden, care de-altfel nu cred ca apuca 2 ani de mandat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here