Un fost ministru a plătit 350.000 de euro pentru asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia

Daphne Caruana Galizia

Un fost ministru maltez i-a achitat 350.000 de euro unui ucigaş plătit acuzat de asasinarea fostei jurnaliste Daphne Caruana Galizia, a recunoscut luni, în faţa instanţei, intermediarul din acest dosar care a provocat valuri de emoţie în întreaga Europă, informează dpa.

Melvin Theuma a declarat în faţa tribunalului maltez care judecă acest caz că ucigaşul plătit a primit banii de la un bărbat în numele lui Chris Cardona, care până în luna ianuarie a deţinut funcţia de ministru al economiei.

Theuma a susţinut că banii daţi de Cardona au ”depăşit” tariful perceput de ucigaş, pentru acest asasinat, de la omul de afaceri Yorgen Fenech, care este acuzat de complicitate la crimă, potrivit Agerpres.

Daphne Caruana Galizia a fost ucisă la 16 octombrie 2017 cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei unde locuia, în satul maltez Bidnija. Ea a fost dată în judecată de Cardona după ce a scris că acesta vizitase un bordel în timp ce se afla în Germania cu afaceri.
In ultimul text postat pe blog, cu o ora inainte de a muri, Daphne Caruana Galizia a repetat acuzatiile impotriva lui Schembri, pe care l-a calificat drept „escroc” care isi foloseste influenta pentru a se imbogati. „Sunt escroci peste tot unde privim, situatia este disperata”, scria ea.

In primavara, Politico a desemnat-o pe Daphne Caruana Galizia in randul celor „28 de personalitati care fac Europa sa avanseze”, descriind-o drept un „WikiLeaks intreg intr-o singura femeie, in cruciada impotriva lipsei de transparenta si a coruptiei din Malta”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here