Un savant rus vrea să oprească dezghețul permafrostului prin refacerea pășunilor din Pleistocen

Un cercetător care trăiește în extremitatea înghețată din estul Rusiei vrea să reducă viteza cu care se dezgheață permafrostul, strat în care se află înmagazinată o cantitate uriașă de dioxid de carbon, prin repopularea zonei cu animale rumegătoare. Astfel, încearcă să recreeze mediul din era glaciară care s-a încheiat acum 12.000 de ani, notează The Economist, citat de Digi24.ro.

Serghei Zimov, al cărui nume vine de la cuvântul rusesc care înseamnă “iarnă”, trăiește cu soția sa, Galina, și fiul său, Nikita, într-o casă de lemn din apropierea localității Chersky, aflată în extremitatea îndepărtată a Rusiei, la nord de Reykjavik și la est de Tokyo.

Acesta este un ținut neprielnic vieții omenești, unde temperaturile scad sub -50 de grade Celsius iarna, iar țânțarii acoperă cerul în timpul verii.

În era sovietică, puțini erau cei care călătoreau de-a lungul râului Kolyma din proprie inițiativă. Regiunea avea reputația de a fi una dintre cele mai dure și reci gulaguri. Până când soții Zimov s-au mutat acolo în anii ’80, închisorile s-au închis, însă gheața a rămas. În primii ani au trăit fără curent, folosind doar lămpi cu kerosen și luând apă din râu. Ținutul izolat din Chersky avea beneficiile sale. “Ne simțeam foarte liberi aici”, spune Galina, ”departe de ochii Partidului Comunist”.

Cu o diplomă în geofizică, Zimov este cofondator al Stației Științifice din Nord-est pentru cercetare arctică unde studiază nordul îndepărtat.

La mijlocul anilor ’80, a prezis că Uniunea Sovietică se va prăbuși. Și-a făcut provizii. “Când este secetă, cele mai îndepărtate brațe ale râului seacă primele”, explică el. Se laudă și cu alte premoniții, precum căderea prețului pentru petrol în 2014. Le spune tuturor care îl ascultă să investească în aur.

Însă, cel mai mult, Zimov se teme de o apocalipsă ecologică. Timp de mai mult de 20 de ani, el și fiul său, Nikita, au populat o arie de 160 de kilomteri pătrați, pe care au numit-o Parcul Pleistocenic, cu iaci, cai, oi, boi și alte animale rumegătoare. Zimov crede că acestea vor dezrădăcina și călca tufele, lichenii și zada care acoperă zona, făcând loc pășunilor care erau răspândite în epoca Pleistocenului, perioada glaciară care a început acum 2,6 milioane de ani și s-a sfârșit în urmă cu 12.000 de ani.

Cercetătorul argumentează că acest lucru va încetini dezghețarea permafrostului, proces care duce la eliberarea gazelor cu efect de seră ce accelerează schimbările climatice. “Construiesc o arcă”, spune el, vorbind despre proiectul său în termeni metaforici.

Aproape o pătrime din Emisfera Nordică, o zonă de două ori mai mare ca America, se află pe solul care rămâne înghețat cel puțin doi ani consecutivi. Un explorator din secolul al XVIII-lea descria cum lopețile din fier se rupeau la lovirea pământului.

Însă, în ciuda denumirii ce indică permanența stării de îngheț, solul nu mai este la fel. În vreme ce Pământul se încălzește cu o viteză alarmantă, regiunea Arctică se încălzește de două ori mai repede. De-a lungul regiunii, solul începe să cedeze, deformând drumuri, clădiri, conducte, linii de coastă și maluri ale râurilor.

Un alt pericol este sub pământ: acumulările bogate în materie organică, precum rădăcinile vechi ale plantelor și carcasele de animale, care au fost prezervate în gheață timp de milioane de ani. Când permafrostul se dezgheață, acea materie organică se transformă în hrană pentru microbi, care la rândul lor o convertesc în dioxid de carbon și gaz metan. Aceste gaze accelerează încălzirea planetei, ceea ce grăbește mai departe dezghețul permafrostului, o buclă de feedback cu posibile consecințe dezastruoase.

“Putem renunța la combustibilii fosili, putem opri tăierea copacilor, însă în cazul permafrostului există un efect secundar”, spune Robert Max Holmes, director adjunct la Centrul de Cercetare Climatică din Woodwell, un think-tank american. “Nu este ceva ce facem direct, dar este mult mai greu de controlat”.

Permafrostul, țeava spartă de gaze cu efect de seră

Permafrostul nordic conține până la 1.600 de miliarde de tone de carbon, sau de două ori cât se găsește în atmosferă acum și de trei ori cât este reținut de pădurile lumii. Acea depunere de carbon este deseori denumită o “bombă”, însă permafrostul se comportă mai mult ca o țeavă spartă. Cât de mult și cât de rapid se vor scurge gazele din “țeavă” depinde de o mulțime de factori – care include voința umană de a-și reduce propriile emisii de gaze cu efect de seră.

Estimările variază. Unii spun că dacă eforturile de atenuare a schimbărilor climatice au succes, permafrostul ar putea reține și mai mult carbon decât cel pe care îl degajează. Alții văd permafrostul ca o sursă de emisii nu la fel de mare în comparație cu oamenii.

Dacă oamenii continuă să degaje gaze cu efect de seră în ritmul actual, modelele preponderent acceptate prezic că 5-15% din rezervele de carbon ale permafrostului ar putea fi eliberate în acest secol, crescând încălzirea globală cu până la 0,27 grade Celsius. Pentru a avea o șansă de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius deasupra nivelurilor preindustriale, Panelul Interguvernamental pe Schimbări Climatice, un organism al ONU, dă societății un “buget” de carbon de 580 de miliarde de tone. Emisiile de la permafrost ar putea acoperi aproximativ o pătrime din acea cantitate.

Unele estimări arată că acest strat se va dezgheța treptat iar altele indică procese de eroziune rapidă și abruptă.

Alunecările de teren și prăbușirea pământului, ce formează cratere uriașe, pot expune și permafrostul ce conține depozite mai mari de carbon care ar ridica și mai mult temperaturile. Apa poate bălti în acele cratere, formând lacuri “thermokrast” deasupra straturilor de sol dezghețat. Astfel de medii tind să atragă microbi care produc gaz metan. Cu cât oamenii de știință studiază mai mult fenomenul, cu atât aceștia găsesc “surprize despre care nu știm destul”, spune Ted Schuur de la Universitatea Arizona de Nord.

Zimov arată structura de fagure a permafrostului din care apa se prelinge printre piloni, lăsând pământul denivelat. Acest proces este asemănat de Zimov cu “crăpăturile care se răspândesc în argilă”.

Într-un studiu publicat în Jurnalul de Cercetare Geofizică din SUA, Zimov, împreună cu un grup de autori ruși, argumentează că din stratul activ de permafrost al Arcticii carbonul scapă, inclusiv iarna, nu doar vara.

Rezultatele Parcului Pleistocenic sunt promițătoare. Actuala utilizare mixtă a cailor din Yakutsk, bizonilor, boilor moscați, elanilor, renilor, oilor, iacilor și vacilor din Kalmîkia au ajutat la reapariția pășunilor și pajiștilor. Temperaturile anuale ale solului sunt mai mici cu 2,2 grade Celsius în zonele pășunate. Mai mult carbon este de asemenea reținut în straturile superioare ale solului în aceste zone.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here