Unda de șoc a cutremurului demografic mondial și a revoluției tehnologice: De ce ar putea fi acesta un secol american iliberal

Sursa: Pixabay

„Președintele Donald Trump s-a instalat în funcție promițând că va revizui politica externă a SUA. De atunci, el și-a disprețuit aliații, a retras Statele Unite din acordurile internaționale și a impus tarife pentru prieteni și dușmani. Mulți experți deplâng daunele pe care le-a produs „America First” a lui Donald Trump așa-numitei ordini internaționale liberale – setul de instituții și norme care au guvernat politica mondială de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Ei speră că, odată ce Trump va părăsi Biroul Oval, Statele Unite își vor relua rolul de lider al unei lumi liberale. Să nu contăm pe asta”, arată o analiză publicată de Foreign Affairs.

„Era hegemoniei liberale a SUA este un artefact rezultat din urmele lăsate de amurgul Războiului Rece. În schimb, abordarea tranzacțională a lui Trump în politica externă fusese regula în cea mai mare parte a istoriei SUA. Drept urmare, amprenta lui Trump ar putea rezista mult după dispariția lui.

Abordarea lui Trump îi atrage deja pe mulți dintre americanii de astăzi. Iar atracția va crește și mai puternic în anii următori, pe măsură ce două tendințe globale – îmbătrânirea rapidă a populației și creșterea automatizării – se vor accelera, refăcând dinamica internațională a puterii în moduri care favorizează Statele Unite. Până în 2040, Statele Unite vor fi singura țară cu o piață mare, în creștere și cu capacitatea fiscală de a susține o prezență militară globală. Între timp, noile tehnologii vor reduce dependența SUA de forța de muncă și resursele străine și vor dota armata SUA cu noi instrumente pentru a conține expansiunea teritorială a marilor puteri rivale. Atâta timp cât Statele Unite nu risipesc aceste avantaje, vor rămâne puterea economică și militară dominantă a lumii.

A rămâne însă cea mai puternică țară nu este același lucru cu a rămâne garantul unei ordine internaționale liberale. Oarecum paradoxal, aceleași tendințe care vor consolida puterile economice și militare ale SUA vor face, de asemenea, mai greu să joace acel rol – și vor face mai atractivă abordarea lui Trump. De la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Statele Unite s-au văzut pe sine drept apărătorul principal al modului de viață capitalist, democratic și campionul unui sistem internațional bazat pe reguli, construit pe valori liberale. Washingtonul a oferit pentru zeci de țări protecție militară, rute de transport maritim sigure și acces ușor la dolarii SUA și la piețe. În schimb, aceste țări și-au oferit loialitatea și, în multe cazuri, și-au liberalizat propriile economii și guverne.

Cu toate acestea, în deceniile următoare, îmbătrânirea rapidă a populației și creșterea automatizării vor diminua credința în capitalismul democratic și vor fractura temelia așa-numitei lumi libere. Povara reprezentată de îngrijirea populațiilor mai în vârstă și pierderile de locuri de muncă rezultate pe fondul avansului noilor tehnologii vor stimula concurența pentru resurse și piețe. Îmbătrânirea și automatizarea vor dezvălui, de asemenea, defectele instituțiilor internaționale pe care se bazează guvernele pentru a aborda problemele comune, iar americanii se vor simți mai puțin dependenți de partenerii străini decât fuseseră de-a lungu mai multor generații. Drept răspuns, Statele Unite ar putea deveni o superputere afurisită. La fel ca secolul XX, secolul XXI va fi dominat de Statele Unite. Dar, în timp ce „secolul american” anterior a fost construit pe o viziune liberală a rolului SUA în lume, astăzi s-ar putea să asistăm la zorii unui secol american iliberal.

America distantă

Abordarea „America First”, a lui Trump, are rădăcini adânci în istoria SUA. Înainte de 1945, Statele Unite și-au definit interesele în mod restrâns, mai ales în ceea ce privește banii și securitatea fizică, și le-au urmărit agresiv, fără a ține cont de efectele asupra restului lumii. A susținut valori liberale precum libertatea, dar le-a aplicat selectiv, atât în ​​țară, cât și în străinătate. Nu a format alianțe în afară de cea semnată cu Franța în timpul războiului revoluționar. Tarifele sale s-au clasat printre cele mai mari din lume. A evitat instituțiile internaționale. Statele Unite nu erau izolaționiste; de fapt, expansiunea sa teritorială accelerată a stârnit invidia lui Adolf Hitler. Dar a fost adesea distant.

Statele Unite își permiteau să își urmărească singure obiectivele, deoarece, spre deosebire de alte țări puternice, sunt autosuficiente. Până în anii 1880, Statele Unite deveniseră cea mai bogată țară din lume, cea mai mare piață de consum și principalul producător de energie, cu resurse naturale vaste și lipsite de amenințări majore. Având atât de multe acasă, Statele Unite au fost puțin interesate să încheie alianțe în străinătate.

Acest lucru s-a schimbat în timpul Războiului Rece, când armata sovietică a ocupat zone mari din Eurasia și comunismul a atras sute de milioane de adepți în întreaga lume. La începutul anilor 1950, Moscova avea de două ori puterea militară a Europei occidentale continentale, iar comuniștii conduceau peste 35% din resursele industriale ale lumii. Statele Unite aveau nevoie de parteneri puternici pentru a contracara aceste amenințări, așa că au finanțat o alianță, ofertând zeci de țări cu garanții de securitate și acces ușor pe piețele americane.

Dar când s-a încheiat Războiul Rece, americanii au văzut tot mai puțin rostul conducerii globale a SUA și au devenit din ce în ce mai atenți la încurcăturile în care au intrat peste mări. Adesea, în deceniile care au urmat, președinții SUA și-au preluat funcția angajându-se să facă mai puțin în străinătate și mai mult acasă. În ciuda unor asemenea promisiuni, era post-Războiul Rece a fost una în care Washingtonul a lansat numeroase intervenții militare (în Balcani, Afganistan, Irak, Libia) și în care a continuat extinderea ordinii liberale conduse de SUA: China s-a alăturat Organizației Mondiale a Comerțului, Uniunea Europeană s-a consolidat, NATO s-a extins, iar economia globală s-a bazat tot mai mult pe instituțiile SUA.

Această tendință reprezintă unul dintre motivele pentru care multe elite americane, care salutaseră răspândirea hegemoniei liberale americane, au fost șocate de alegerea lui Trump pe o platformă „America First”. Ar fi reconfortant să îl acuzăm numai pe Trump pentru actuala poziție naționalistă a țării, dar sprijinul americanilor pentru ordinea liberală de după război tremura de zeci de ani. Sondajele arată acum că peste 60% dintre americani doresc ca SUA să se îngrijească pur și simplu de ei înșiși. Când institutele de sondare a opiniei publice îi întreabă pe americani care ar trebui să fie prioritățile politicii externe a SUA, puțini citează promovarea democrației, comerțului și drepturilor omului – activitățile de bază ale conducerii internaționale liberale. În schimb, acestea indică prevenirea atacurilor teroriste, protejarea locurilor de muncă din SUA și reducerea imigrației ilegale. Aproximativ jumătate dintre cei chestionați spun că se opun trimiterii de trupe americane pentru a apăra aliații atacați și aproape 80% sunt în favoarea introducerii tarifelor pentru a preveni pierderea locurilor de muncă din comerț. Abordarea lui Trump nu este o aberație, ea se încadrează într-un curent care există dintotdeauna în cultura politică americană.

O care îmbătrânește

În anii următori, sprijinul americanilor pentru ordinea liberală ar putea scădea și mai mult din cauza schimbărilor demografice și tehnologice care vor spori conducerea economică și militară americană și vor face țara mai puțin dependentă de ceilalți actori. În primul rând, populația majorității țărilor îmbătrânește, în multe asta petrecându-se cu rate extrem de rapide. Până în 2070, vârsta mediană a populației lumii se va dubla, comparativ cu 100 de ani mai devreme, de la 20 de ani la 40 de ani, iar ponderea persoanelor în vârstă de 65 de ani și peste, în populația globală, va fi de aproape patru ori mai mare, de la 5% la 19 la sută. Milenii la rând, tinerii au depășit cu mult numărul persoanelor în vârstă. Dar în 2018, pentru prima dată, au existat mai mulți oameni cu vârsta peste 64 de ani decât sub 6 ani.

Statele Unite vor fi în curând singura țară cu o piață mare, în creștere. Dintre cele mai mari 20 de economii ale lumii, doar Australia, Canada și Statele Unite vor avea populații în creștere de adulți cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, în următorii 50 de ani. Celelalte mari economii vor suferi, în medie, o scădere de 16% a acelei grupe de vârstă critice, declinul demografic lovind cei mai puternici actori economici din lume. China, de exemplu, va pierde 225 de milioane de tineri muncitori și consumatori cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, un procent enorm de 36% din totalul actual. Populația Japoniei cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani se va micșora cu 42%, în Rusia cu 23%, iar în Germania cu 17%. India va crește până în 2040 și apoi va scădea rapid. Între timp, în Statele Unite va crește cu zece procente. Piața americană este deja la fel de mare ca puterea combinată a următoarelor cinci țări, iar Statele Unite depind mai puțin de comerțul exterior și de investiții decât aproape orice altă țară. Pe măsură ce alte economii majore se înrăutățesc, Statele Unite vor juca un rol și mai central pentru creșterea globală și vor deveni încă și mai puțin dependente de comerțul internațional.

Statele Unite vor avea, de asemenea, mai puțină nevoie de aliați fermi, deoarece îmbătrânirea rapidă va împiedica expansiunea militară a adversarilor săi puternici. Până în 2050, cheltuielile Rusiei pentru pensii și îngrijiri medicale pentru persoanele în vârstă vor crește cu aproape 50 la sută, ca pondere din PIB-ul său, iar în China se va tripla, în timp ce în Statele Unite, astfel de cheltuieli vor crește cu doar 35 la sută. Rusia și China se vor confrunta în curând cu alegeri severe între cumpărarea de arme pentru militarii lor și cumpărarea de bastoane pentru populațiile lor în vârstă, iar istoria sugerează că vor acorda prioritate acestora din urmă pentru a preveni tulburările interne. Chiar dacă Rusia și China nu își vor reduce cheltuielile militare, se vor chinui să modernizeze armatele din cauza îmbătrânirii rapide a trupelor lor. Costurile cu personalul consumă deja 46 la sută din bugetul militar al Rusiei (comparativ cu 25 la sută din bugetul militar al SUA) și probabil vor depăși 50 la sută în acest deceniu. Costurile de personal ale Chinei sunt listate oficial la 31% din bugetul său militar, însă estimările independente sugerează că vor consuma aproape jumătate din cheltuielile de apărare ale Chinei și vor crește în anii următori.

Avantajul automatizării

Îmbătrânirea rapidă la care asistăm în întreaga lume va accelera avantajul economic și militar al Statelor Unite în raport cu rivalii externi și va genera o altă tendință avantajoasă: creșterea automatizării. Mașinile devin exponențial mai rapide, mai mici și mai ieftine. Și, mai important, vor dezvolta abilitatea de a se adapta la informații noi – un proces numit uneori „învățare automată”, un tip de inteligență artificială. Drept urmare, noile mașini combină capacitățile de calcul ale computerului, puterea brută a utilajelor industriale și ceva din intuiție, conștientizare situațională și dexteritate, care fuseseră anterior apanajul oamenilor. Datorită acestor inovații, aproape jumătate din locurile de muncă din economia actuală ar putea fi automatizate până în anii 2030.

La fel ca îmbătrânirea globală, adoptarea pe scară largă a mașinilor inteligente va reduce dependența economică a Statelor Unite de alte țări. Statele Unite se bucură deja de un avantaj substanțial în industriile care modelează tendința automatizării. De exemplu, SUA au de cinci ori mai multe companii și experți în inteligență artificială decât China, țara situată pe locul doi, iar acțiunile de pe piețele software și hardware ale inteligenței artificiale din lume sunt de câteva ori mai mari decât ale Chinei. Firmele americane pot beneficia de acest avantaj tehnologic utilizând automatizări avansate pentru a înlocui lanțurile de aprovizionare globale extinse, cu fabrici integrate vertical în Statele Unite. Industriile de servicii vor urma exemplul pe măsură ce inteligența artificială preia mai multe sarcini. Call center-urile, de exemplu, se mută deja din țări străine în Statele Unite. De zeci de ani, Statele Unite au alungat forța de muncă și resursele ieftine în străinătate. Acum, zilele acestui fenomen par a fi numărate, deoarece automatizarea permite Statelor Unite să se bazeze mai mult pe sine.

Avansul cunoscut de mașinile inteligente va ajuta, de asemenea, Washingtonul să conțină ascensiunea militară a rivalilor săi. În loc să aștepte izbucnirea crizelor, Statele Unite vor putea prepoziționa drone înarmate și lansatoare de rachete în potențialele zone de conflict. Aceste drone și rachete vor acționa ca terenuri minate de înaltă tehnologie, capabile să anihileze forțele de invazie inamice. De asemenea, sunt dificil de eliminat și ieftin de cumpărat. De exemplu, la prețul unui portavion, Statele Unite ar putea cumpăra 6.500 de drone stealth XQ-58A sau 8.500 de rachete de croazieră. Prin desfășurarea unor astfel de arme, Statele Unite vor putea valorifica o asimetrie fundamentală în scopurile de război: întrucât rivalii SUA, precum China și Rusia, trebuie să pună mâna și să controleze teritoriul (Taiwan, Marea Baltică) pentru a-și atinge obiectivul de hegemonie regională, Statele Unite trebuie doar să le refuze acest control, o misiune pe care rețelele de drone și rachete inteligente sunt potrivite pentru a le îndeplini.

Ordinea liberală încovoiată

Îmbătrânirea și automatizarea vor face probabil Statele Unite mai puternice – dar este puțin probabil să consolideze ordinea liberală aflată sub conducerea SUA. În democrațiile liberale din întreaga lume, sprijinul public pentru această ordine s-a bazat mult timp pe creșterea veniturilor pentru clasa muncitoare, care la rândul lor au fost în mare parte rezultatul creșterii populației și a tehnologiilor care creează locuri de muncă. Boom-ul postbelic a produs zeci de muncitori tineri și consumatori, iar linia de asamblare le-a oferit locuri de muncă stabile. Dar astăzi, populațiile din întreaga lume democratică îmbătrânesc și se micșorează, iar mașinile elimină locurile de muncă. Negocierea de bază – lucrează din greu, sprijină sistemul liberal și ai încredere că o creștere a valului economic va ridica toate bărcile – s-a defectat. Naționalismul și xenofobia umplu golul.

Perspectiva este mai cumplită decât își dau seama mulți oameni. În următorii 30 de ani, populațiile active ale aliaților democrați ai Statelor Unite se vor micșora cu 12%, în medie, ceea ce face aproape imposibilă o creștere economică susținută. Între timp, populația în vârstă a acestor țări se va extinde în medie cu 57%, iar cheltuielile lor medii pentru pensii și asistență medicală se vor dubla, ca pondere din PIB. Aceste țări nu vor putea să găsească o ieșire din dezordinea fiscală rezultată, deoarece deja aveau, în medie, datorii egale cu 270 la sută din PIB, înainte ca pandemia COVID-19 să le înroșească și mai mult bilanțurile. În schimb, vor trebui să reducă drepturile pentru persoanele în vârstă, să reducă cheltuielile sociale pentru tineri, să mărească impozitele sau să crească imigrația – toate acestea ar produce probabil reacții politice.

Automatizarea rapidă va intensifica frământările economice. Istoria a arătat că revoluțiile tehnologice creează prosperitate pe termen lung, dar îi forțează pe unii muncitori să aibă locuri de muncă cu salarii mai mici sau șomaj pe termen scurt – iar termenul scurt poate dura generații. În primii 70 de ani ai Revoluției Industriale din Marea Britanie, din 1770 până în 1840, salariile medii au stagnat și nivelul de trai a scăzut, chiar dacă producția pe lucrător a crescut cu aproape 50%. Câștigurile din mecanizarea în masă au fost, în tot acest timp, capturate de magnați, ale căror rate de profit s-au dublat. În întreaga lume dezvoltată de astăzi, mașinile elimină din nou locurile de muncă mai repede decât se pot recalifica muncitorii strămutați, salariile pentru lucrătorii cu abilități mici și medii stagnează și milioane de oameni – în special bărbați fără studii universitare – abandonează forța de munca. Mulți economiști se așteaptă ca aceste tendințe să persiste timp de câteva decenii, pe măsură ce tehnologiile de înlocuire a forței de muncă, ce se dezvoltă în prezent – cum ar fi mașinile robotizate, magazinele, depozitele și bucătăriile – sunt adoptate pe scară largă.

Creșterea lentă, datoriile enorme, salariile stagnante, șomajul cronic și inegalitatea extremă vor hrăni naționalismul și extremismul. În anii 1930, frustrările economice au determinat mulți oameni să respingă democrația și cooperarea internațională și să îmbrățișeze fascismul sau comunismul. Astăzi, ultranaționaliștii sunt în ascensiune în întreaga lume democratică – și nu doar în democrațiile tinere din Europa de Est. În Germania, de exemplu, un partid naționalist de dreapta, Alternativa pentru Germania, deține acum al treilea cel mai mare număr de locuri în parlament, iar cazurile de infiltrare neo-nazistă în armată și poliție s-au multiplicat alarmant. Sarcina Statelor Unite de a conduce ordinea mondială liberală va crește din ce în ce mai mult pe măsură ce naționaliștii câștigă putere și cresc tarifele, închid granițele și abandonează instituțiile internaționale.

O superputere necinstită

Confruntate cu aliați în flăcări și cu un public divizat și apatic, Statele Unite ar putea începe să acționeze mai puțin ca șeful unei mari coaliții și mai mult ca o superputere necinstită – un colos economic și militar lipsit de angajamente morale, nici izolaționist, nici internaționalist, ci agresiv, puternic înarmat și total egoist. De fapt, sub Trump, pare că se îndreaptă deja în acea direcție. În timpul mandatului lui Trump, unele garanții de securitate americane au început să arate ca niște taxe de protecție, președintele considerând că aliații ar trebui să achite costurile de găzduire a trupelor americane plus o primă de 50%. Administrația Trump s-a angajat să introducă tarife unilaterale, mai degrabă decât să lucreze prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului. Trump a abandonat în mare măsură scopul promovării democrației și a retrogradat diplomația, eliminând Departamentul de Stat și predând tot mai multă responsabilitate Pentagonului. Și armata SUA se schimbă. Este din ce în ce mai mult o forță orientată mai degrabă spre pedeapsă decât pentru protecție. Administrația Trump a redus desfășurările permanente ale SUA pe teritoriul aliat, înlocuindu-le cu hoinare unități expediționare care trec mările, distrug ținte și apoi se furișează înapoi, dispărând la linia orizontului.

Mulți dintre criticii lui Trump consideră aceste schimbări nu sunt doar neînțelepte, ci și cumva ne-americane. Dar abordarea lui Trump este atrăgătoare pentru mulți dintre americanii de astăzi și se aliniază preferințelor lor cu privire la rolul Statelor Unite în lume. Dacă aceste condiții persistă, cel mai bun scenariu pentru conducerea americană poate implica un Washington care adoptă o versiune mai naționalistă a internaționalismului liberal. Statele Unite ar putea păstra aliați, dar îi vor face să plătească mai mult pentru protecție. Ar putea semna acorduri comerciale, dar numai cu țările care adoptă standardele de reglementare ale SUA; ar participa la instituții internaționale, dar amenințând să le părăsească atunci când acționează împotriva intereselor SUA; și ar promova democrația și drepturile omului, dar în principal pentru a-și destabiliza rivalii geopolitici.

Ca alternativă, Statele Unite ar putea ieși total din afacerea ordinii globale. În loc să încerce să liniștească națiunile mai slabe sprijinind regulile și instituțiile internaționale, Statele Unite ar folosi toate instrumentele din arsenalul său coercitiv – tarife, sancțiuni financiare, restricții de viză, spionaj cibernetic și lovituri cu drone – pentru a obține cea mai bună afacere posibilă, atât față de aliați, cât și față de adversari. Nu ar exista parteneriate durabile bazate pe valori comune, ci numai tranzacții. Liderii SUA ar judeca alte țări nu după dorința lor de a ajuta la rezolvarea problemelor globale sau dacă au fost democrații sau autocrații, ci doar prin prisma capacității lor de a crea locuri de muncă americane sau de a elimina amenințările la adresa teritoriului SUA. Majoritatea țărilor, conform acestor criterii, ar fi irelevante.

Comerțul american s-ar putea ușor muta în emisfera vestică și în special în America de Nord, care reprezintă deja o treime din comerțul SUA și o treime din PIB-ul global. Într-o perioadă în care alte regiuni se confruntă cu reculuri cauzate de îmbătrânirea populațiilor și creșterea gradului de automatizare, America de Nord este singura regiune care deține toate ingredientele necesare pentru o creștere economică susținută: o piață imensă și în creștere a consumatorilor bogați, materii prime abundente, un amestec de calificare și forță de muncă ieftină, tehnologie avansată și relații internaționale pașnice.

Între timp, alianțele strategice americane ar putea exista încă pe hârtie, dar majoritatea ar fi litere moarte. Washingtonul ar putea păstra doar două seturi de parteneri obișnuiți. Primul ar include Australia, Canada, Japonia și Regatul Unit. Aceste țări sunt structurate strategic în întreaga lume, iar militarii și agențiile lor de informații sunt deja integrate cu cele de la Washington. Toate, în afară de Japonia, se laudă cu populații adulte în creștere, spre deosebire de majoritatea celorlalți aliați ai SUA, având astfel potențialele baze fiscale pentru a contribui la misiunile SUA. Al doilea grup ar consta în locuri precum statele baltice, monarhiile arabe din Golf și Taiwan, care au granițe sau se află în imediata apropiere a adversarilor americani. Statele Unite vor continua să înarmeze acești parteneri, dar nu vor mai planifica apărarea lor. În schimb, Washington i-ar folosi în esență ca zone-tampon pentru a controla expansiunea chineză, iraniană și rusă fără intervenția directă a SUA.

În afara acestor parteneriate, toate alianțele și relațiile Washingtonului – inclusiv NATO și conexiunile sale cu aliați de lungă durată, cum ar fi Coreea de Sud – ar fi negociabile. Statele Unite nu ar mai îndemna țările să participe la alianțe multilaterale. În schimb, alte țări ar trebui să negocieze pe o bază bilaterală pentru protecția SUA și accesul pe piață. Țările care au puțin de oferit ar trebui să găsească noi parteneri sau să se descurce singure.

Ce s-ar întâmpla cu lumea dacă Statele Unite ar îmbrățișa pe deplin acest tip de viziune „America First”? Unii analiști zugrăvesc imagini catastrofale. Robert Kagan prevede o revenire la despotism, protecționism și luptele din anii 1930, China și Rusia reluând rolurile Japoniei imperiale și ale Germaniei naziste. Peter Zeihan prezice o luptă violentă pentru securitate și resurse, în care Rusia își invadează vecinii și Asia de Est se scufundă în războiul naval. Aceste prognoze pot fi extreme, dar reflectă un adevăr esențial: ordinea postbelică, deși defectă și incompletă în multe privințe, a favorizat apariția celei mai pașnice și prospere perioade din istoria omenirii, iar absența acesteia ar face lumea un loc mai periculos.

Mulțumită ordinii conduse de SUA, de zeci de ani, majoritatea țărilor nu au fost nevoite să lupte pentru accesul pe piață, să își protejeze lanțurile de aprovizionare sau chiar să-și apere serios granițele. Marina SUA a menținut deschise căile navigabile internaționale, piața SUA a asigurat cerere și capital de încredere pentru zeci de țări, iar garanțiile de securitate ale SUA au acoperit aproape 70 de națiuni. Toată lumea a beneficiat de pe urma unor asemenea asigurări: nu doar aliații și partenerii Washingtonului, ci și adversarii săi. Garanțiile de securitate ale SUA au avut ca efect castrarea Germaniei și a Japoniei, principalii rivali regionali ai Rusiei și respectiv ai Chinei. La rândul lor, Moscova și Beijing s-au putut concentra pe stabilirea legăturilor cu restul lumii, mai degrabă decât să lupte împotriva dușmanilor lor istorici. Fără patronajul și protecția SUA, țările ar trebui să se întoarcă în logica lui „descurcă-te singur”, ocupându-se singure de asigurarea propriei securități și a legăturilor economice.

O astfel de lume ar fi martora revenirii mercantilismului de mare putere și a noilor forme de imperialism. Țările puternice vor încerca din nou să-și reducă nesiguranța economică prin stabilirea unor zone economice exclusive, unde firmele lor ar putea beneficia de acces ieftin și sigur la materii prime și piețe mari de consum captive. Astăzi, China începe deja să facă acest lucru cu Belt and Road Initiative, o rețea de proiecte de infrastructură din întreaga lume; cu politica sa „Made in China 2025”, pentru a stimula producția și consumul intern; și cu încercările sale de a crea un Internet paralel închis. Dacă Statele Unite urmează exemplul, alte țări vor trebui să se atașeze de un bloc american sau chinez – sau de a construi blocuri proprii. Franța ar putea încerca să-și restabilească controlul asupra fostelor sale colonii africane. Rusia ar putea să-și accelereze eforturile de a strânge fostele state sovietice într-un sindicat regional. Germania ar trebui să privească tot mai mult dincolo de populațiile în scădere ale Europei pentru a găsi cumpărători pentru exporturile sale – și ar trebui să dezvolte capacitatea militară pentru a securiza acele noi piețe îndepărtate și liniile de aprovizionare.

Pe măsură ce marile puteri vor concura pentru sferele economice, guvernarea globală se va eroda. Conflictul geopolitic ar paraliza ONU, așa cum a fost cazul în timpul Războiului Rece. NATO și-ar vedea dizolvat statutul de partener privilegiat al SUA. Iar destrămarea păturii de securitate a SUA asupra Europei ar putea însemna și sfârșitul Uniunii Europene, care suferă deja de pe urma diviziunilor profunde. Câteva tratate de control al armelor care rămân în vigoare astăzi ar putea rămâne de izbeliște pe măsură ce țările se militarizează pentru a se apăra. Eforturile de combatere a problemelor transnaționale – cum ar fi schimbările climatice, crizele financiare sau pandemiile – ar imita răspunsul confuz al lumii la COVID-19, când țările și-au făcut egoist provizii, Organizația Mondială a Sănătății a repetat ca papagalul după dezinformarea chineză și Statele Unite s-au întors spre sine.

Tulburarea rezultată ar pune în pericol însăși supraviețuirea unor state. Din 1945, numărul țărilor din lume s-a triplat, de la 46 la aproape 200. Majoritatea acestor noi state sunt însă slabe și nu au energie, resurse, alimente, piețe interne, tehnologie avansată, putere militară sau granițe apărabile. Potrivit cercetărilor efectuate de politologul Arjun Chowdhury, astăzi două treimi dintre toate țările nu pot oferi servicii de bază louitorilor lor fără ajutor internațional. Pe scurt, majoritatea țărilor depind în mod critic de ordinea postbelică care a oferit acces fără precedent la ajutor internațional, piețe, transport maritim și protecție. Fără un astfel de sprijin, unele țări s-ar prăbuși sau ar fi cucerite. Statele fragile, dependente de ajutor, precum Afganistan, Haiti și Liberia sunt doar câteva dintre cele mai evidente cazuri cu risc ridicat. Cele mai puțin evidente sunt țări capabile, dar dependente de comerț, precum Arabia Saudită, Singapore și Coreea de Sud, ale căror sisteme economice s-ar chinui să funcționeze într-o lume a piețelor închise și a căilor maritime militarizate.

O cale pentru a merge înainte

Niciunul dintre aceste rezultate sumbre nu este inevitabil. Pe termen lung, îmbătrânirea populației și automatizarea ar putea face lumea mai pașnică și mai prosperă decât a fost vreodată. În cele din urmă, societățile mai vechi tind să fie mai puțin beligerante decât cele mai tinere, iar revoluțiile tehnologice stimulează de obicei productivitatea și îi eliberează pe lucrătorii de oboseală.

Dar calea către un viitor mai vechi și mai automat va fi tumultuoasă. Pentru a menține la un loc ordinea liberală actuală, Statele Unite ar trebui să adopte o viziune neobișnuit de generoasă asupra intereselor lor. Ar trebui să subordoneze căutarea bogăției și puterii naționale unei aspirații comune pentru ordinea internațională. De asemenea, ar trebui să redistribuie bogăția pe plan intern pentru a menține sprijinul politic pentru menținerea leadership-ului în străinătate.

Totuși, pe măsură ce lumea intră într-o perioadă de perturbare demografică și tehnologică, o astfel de cale va deveni din ce în ce mai greu de urmat. În consecință, ar putea exista puține speranțe că Statele Unite vor proteja partenerii, vor patrula căile maritime sau vor promova democrația și comerțul liber, cerând, în schimb, puțin. În Statele Unite s-a impus o stare de spirit naționalistă, iar în viitorul previzibil va modela lucrurile. Nu este o anomalie produsă de administrația Trump; mai degrabă, este o tendință adânc înrădăcinată care amenință renașterea unei abordări mai vechi a politicii externe a SUA – una care a predominat în cele mai întunecate decenii ale secolului trecut.

Cea mai bună speranță pentru ordinea mondială liberală este că viitoarele administrații americane vor găsi modalități de a canaliza impulsurile naționaliste, în creștere, în direcții internaționaliste. Statele Unite au întreprins ocazional campanii liberale din motive egoiste. S-a opus, în parte, colonialismului european pentru a deschide piețe pentru bunurile SUA, de exemplu, și au alimentat și au protejat o comunitate de democrații capitaliste pentru a zdrobi comunismul sovietic și a-și stabili dominația globală. Aceste campanii au obținut sprijinul publicului, deoarece au legat idealurile liberale de interesele vitale ale SUA. O abordare similară ar putea funcționa astăzi.

Este posibil ca americanii să nu dorească să lupte și să moară pentru a-și apăra aliații îndepărtați ai țării, dar vor să împiedice puterile autoritare, precum China și Rusia, să devină hegemoni regionali. Statele Unite ar putea, prin urmare, să înlocuiască unele dintre cele mai vulnerabile baze pe teritoriile aliate cu rețele difuze de lansatoare de rachete și drone, conținând astfel expansiunea chineză și rusă, în același timp reducând numărul de vieți americane aflate pe teren. Americanii ar susține, de asemenea, protecția muncitorilor și a întreprinderilor din SUA. Deși publicul american se opune tranzacțiilor comerciale care stimulează externalizarea, există un sprijin puternic pentru tranzacțiile care creează condiții de concurență echitabile pentru afacerile din SUA. Statele Unite ar putea, prin urmare, să își folosească enorma influență economică pentru a constrânge partenerii comerciali să adopte standarde americane privind munca, mediul și protecția proprietății intelectuale. Americanii nu sunt entuziaști cu privire la promovarea democrației în străinătate, dar sunt dispuși să se asocieze cu aliații pentru a apăra instituțiile SUA de amestecul străin. Astfel, Statele Unite ar putea forja o coaliție de democrații pentru a coordona sancțiunile colective împotriva puterilor străine care intervin în alegerile democratice. În cele din urmă, coaliția ar putea deveni un bloc liberal care exclude țările care nu respectă comerțul deschis și libertatea de exprimare și de navigație.

În comparație cu conducerea unei ordini liberale globale, această versiune mai naționalistă a angajamentului SUA poate părea zgârcită și incapabilă să inspire. Dar ar fi mai realistă și, în cele din urmă, mai eficientă în conservarea lumii libere, într-o perioadă de schimbări demografice și tehnologice fără precedent.”

  • MICHAEL BECKLEY este profesor asociat de științe politice la Universitatea Tufts, Jeane Kirkpatrick Visiting Scholar la American Enterprise Institute și autorul cărții Unrivaled: Why America Will Remain the World Superpower.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here