Ungaria a plătit pentru vaccinul din China dublu față de cât a dat UE pentru cel de la Pfizer

Ungaria a cumpărat vaccin chinezesc de două ori mai scump decât a dat Uniunea Europeană pe vaccinul Pfizer/BioNTech, relatează Digi24.ro.

Guvernul de la Budapesta a convenit să plătească aproximativ 30 de euro pe fiecare doză de ser fabricată de Sinopharm. Preţul apare în contractele publicate chiar de şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

Din documente reiese că producătorul chinez, care este companie de stat, vinde printre cele mai scumpe vaccinuri din lume, scrie The New York Times.

Prin comparaţie, Uniunea Europeană plăteşte 15,5 euro pe doză pentru vaccinul Pfizer-BioNTech, şi sub 2 euro pentru AstraZeneca.

Ungaria este printre puţinele ţări din Europa şi singura din UE care a semnat un acord cu Sinopharm, de la care cumpără cinci milioane de doze.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here