Sursa: societatea.ro

Mașina campionului italian Simone Tempestini s-a răsturnat sâmbătă la Raliul Iașului, în timpul unui viraj, și a luat foc. Din fericire, atât pilotul, cat și copilotul Sergiu Itu sunt în afară oricărui pericol.

La o viteză ridicată, Tempestini a pierdut controlul mașinii, care a făcut câteva tumbe în aer, înainte de a se opri, moment în care au izbucnit și câteva flăcări, care au fost stinse însă la timp.

De menționat faptul că cei doi se aflau la bordul unui autovehicul foarte scump, un exemplar evaluat la aproximativ 300.000 de euro. Simone Tempestini a câștigat de fiecare dată în ultimii trei ani această competiție și anul acesta era favorit.

Ziua de astăzi s-a terminat pentru noi după o greșeală făcută de mine, o ieșire în decor. Eu și copilotul meu n-am pățit absolut nimic, nu avem nicio zgârietură. Face parte din motorsport„, a fost prima reacție a lui Simone Tempestini.

Într-o intervenție la Digi24.ro, Titi Aur, multiplu campion național la raliuri, a vorbit despre motivele care duc la astfel de greșeli în timpul unei curse.

Este proba cioca-boca de la Iași, am parcurs-o și eu. Raliul Iasiului este foarte frumos, foarte spectaculos, și este o zonă în care mașina ajunge puțin peste 200 de kilometri la oră. Urmează o zonă în care trebuie să frânezi. De fiecare dată piloții asta fac, încearcă să frâneze la limită, cât mai târziu. Câteodată la limită înseamnă și puțin peste limită. Este un risc asumat. La raliuri, în motosport, ne asumăm acest risc. Mașinile sunt foarte bine securizate, au acele scaune speciale, piloții, în afară de centurile în 6 puncte au cască și dispozitiv care iți menține capul și gâtul că să nu pățești nimic. Aceste răsturnări sunt spectaculoase, dar sunt periculoase, pentru că atunci când mașina se oprește brusc într-un pom sau un zid, o stancă, riscul este foarte mare.
Echipajul Simone Tempestini-Sergiu Itu este echipajul cel mai valoros al României. Ei sunt pe lângă cei mai buni în România, sunt și foarte buni în campionatul mondial. Este un echipaj foarte valoros.
Toți piloții au avut parte și de ieșiri în decor pentru că asta se întâmplă la curse. Încercăm să fim la limită și câteodată se mai greșește
„, a declarat Titi Aur la Digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here