Trupurile a trei muncitori care și-au pierdut viața, vineri, când o clădire aflată în construcție s-a prăbușit în orașul Anvers din nordul Belgiei, au fost recuperate până în prezent de pompierii belgieni. Printre aceștia se află și un român, potrivit The Brussels Times.

Conform autorităților belgiene, printre cele trei victime decedate sunt un român și un portughez. A treia victimă nu a fost încă identificată, scrie Hotnews.ro.

Clădirea care s-a prăbușit, o școală primară din districtul Nieuw Zuid al orașului Anvers, se afla încă în construcție, astfel că în ea nu se desfășurau ore. Aceasta urma să fie gata pentru a-și deschide porțile elevilor la începutul anului școlar, pe 1 septembrie. Din acest motiv, lucrările au fost intensificate. Însă, vineri după-amiază, din cauze încă necunoscute, o parte a clădirii s-a prăbușit și a doborât și schelele pe care se aflau muncitorii.

Primul bilanț indica un mort, cinci dispăruți și opt grav răniți. Ulterior, alte două persoane au fost scoase fără viață de sub dărâmături. Alte nouă au fost transportate la spital cu răni grave.

Doi muncitori sunt în continuare dați dispăruți, pompierii apelând la câini utilitari și drone pentru a-i căuta. Se crede că sunt tot dintre lucrătorii români și portughezi care locuiau în Anvers și erau angajați legal de constructori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here