Un bombardier invizibil, denumit Xian H-20, va permite Chinei să-şi extindă raza de atac cu mult dincolo de teritoriul său şi să vizeze bazele SUA de la mare distanţă, potrivit unui raport al grupului de reflecţie britanic Royal United Services Institute, scrie adevarul.ro.

Armata chineză va avea capacitate de lovire intercontinentală după intrarea în luptă a bombardierului subsonic invizibil Xian H-20, potrivit unui raport al Royal United Services Institute for Defense and Security Studies (RUSI). 

„H-20 ar oferi Chinei o capacitate reală de proiecţie a puterii intercontinentale”, se arată în raport.  

Forţele aeriene şi marina chineze sunt în prezent configurate ca „forţe regionale pentru conflict în primul lanţ insular” constând din mai multe arhipelaguri din Pacific care se întind de la Insulele Kurile până în Filipine şi Japonia. Aceste forţe au, de asemenea, capacităţi specifice suplimentare care vizează neutralizarea sau eliminarea bazei SUA din Guam.   H-20, care va fi înarmat cu rachete nucleare şi convenţionale ce pot fi lansate de la o distanţă sigură, ar reprezenta o schimbare majoră a doctrinei forţei aeriene chineze anterioare, se arată în raport.  

Armata chineză a anunţat finalizarea proiectului H-20 în 2016, iar bombardierul subsonic ar putea fi gata în termen de cinci ani. H-20 ar putea transporta o sarcină utilă de 45 de tone, inclusiv arme nucleare, şi poate trage patru rachete de croazieră invizibile sau hipersonice, potrivit presei chineze.  

În august, Departamentul Apărării al SUA a publicat un raport care estimează autonomia bombardierului strategic H-20 la 8.500 km, ceea ce ar aduce teritoriul Guam în raza de acţiune a acestor aparate de luptă. Potrivit The South China Morning Post, alţi analişti estimează autonomia avionului la peste 12.000 km, plasând Insulele Hawaii în raza de acţiune . 

H-20 este mai degrabă un avion invizibil decât unul de vânătoare.   

H-20, care este capabil să ajungă pe teritoriul SUA, a fost conceput pentru a face parte din triada nucleară chineză, care include şi rachete terestre şi navale, spune Song Zhongping, fost instructor al forţelor aeriene chineze. citat de The South China Morning Post. „Dar configuraţia sa de aripă zburătoare înseamnă că nu va putea efectua lupte aeriene, aşa că invizibilitatea este atuul său”, a spus Song Zhongping.  

Nedetectarea de radare este capacitatea de bază a H-20, deoarece „camioanele cu bombe zburătoare” au fost înlocuite în războiul modern cu avioane de luptătă polivalente şi agile. În plus, sistemele de apărare aeriană s-au îmbunătăţit mult, a spus Zhang Zhaozhong de la Universitatea Naţională de Apărare a Armatei Chineze.      

„Bombardierele strategice americane şi ruse de nouă generaţie au demonstrat eficienţa invizibilităţii […]. Bombardierul strategic de nouă generaţie a Chinei va folosi tehnologia stealth, probabil similar cu cel al SUA B-21 ”, suţine specialistul chinez. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here