VIDEO Noutate în gama Dacia. Logan a primit varianta Stepway, inspirată de SUV-uri

    Dacia a lansat pe 14 noiembrie Logan Stepway. Este pentru prima oară când această variantă, inspirată din SUV-uri, este oferită pe sedanul mărcii românești. Stepway înseamnă suspensie mai înălțată, inserții de plastic pe pragurile laterale și pe aripi pentru a proteja caroseria în timpul ieșirilor în afara drumurilor pavate, plus un design mai dur pentru bara frontală și pentru cea posterioară. Toate acestea dau impresia de mini-SUV, deși tracțiunea integrală lipsește.

    Logan era și singura Dacia care nu putea fi comandată ca Stepway. Asemenea variante există pentru Sandero, Logan MCV, Lodgy și Dokker.

    Nici Duster nu a primit versiunea Stepway, dar Dacia a decis că aici nu este cazul fiind vorba de un SUV autentic. 

    Stepway este unul dintre cele mai populare niveluri de echipare pentru Dacia, mai ales în Occident. 

    Noua Dacia Logan Stepway versiuni se remarcă prin elementele de stil inspirate din universul vehiculelor din familia Stepway. Aspectul robust este subliniat atât de protecțiile laterale specifice, de culoare neagră, de ornamentele cu aspect cromat, dispuse în partea inferioară a barelor de protecție față și spate, cât și de jantele de 16‘’ Flexwheels.

    Interiorul, spațios și primitor, dispune de o tapițerie specifică, în două nuanțe de gri. Denumirea Stepway se regăsește atât pe spătarele scaunelor, cât și în partea de jos a volanului îmbrăcat în piele. Confortul oferit este subliniat de prezența unei game largi de echipamente, printre care sistemul de navigație MediaNav, cu ecran tactil de 7‘’, oglinzile reglabile electric, cu dejivrare, sistemul cruise control sau asistența la parcarea cu spatele, a transmis Dacia printr-un comunicat de presă

    Noul Logan Stepway asigură un spațiu generos pentru toți ocupanții săi și pentru bagajele acestora, volumul portbagajului situându-se printre cele mai bune din segment (510 litri, cu posibilitatea de a ajunge la 1.257 litri în cazul în care bancheta spate este rabatată).

    Pentru modelul Logan, noile versiuni Stepway au in exclusivitate culoarea Bleu Azurite, culoarea simbol a gamei Stepway. Opțional, vehiculul poate fi echipat cu jante de aluminiu, aer condiționat cu reglare automată și cameră video pentru asistența la parcarea cu spatele.

    Modelul este disponibil în 3 variante de motorizare. Este vorba de cunoscutul și apreciatul propulsor pe benzină TCe 90, și de două motoare diesel : Blue dCi 75 și Blue dCi 95, eficiente și puternice. Logan Stepway poate fi comandat începând din 14 noiembrie 2019, în exclusivitate prin intermediul platformei de vânzări online. Din luna decembrie, modelul va fi disponibil și în rețeaua Dacia din întreaga țară.

    Prețurile sunt cuprinse între 10.250 Euro (TVA inclus) pentru varianta echipată cu motorul TCe 90, și 12.150 Euro, pentru varianta Blue dCi 95. 

    Grupul Renault a testat piața întâi în Rusia, unde a fost lansată anul trecut o variantă Stepway a Loganului, dar sub sigla Renault. Asemenea pachete inspirate din SUV-uri sunt aplicate mai ales breakurilor, mai puțin berlinelor. Singurul sedan cu aspect de offroader care a fost recent pe piață a fost Volvo S60 XC .

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here