Senatoarea Diana Șoșoacă a ieșit din nou în evidență la moțiunea de marți din Parlament: a făcut scandal în plen, acuzând guvernul pentru gestionarea pandemiei și felul în care au fost îngropați oamenii care au murit de COVID-19. În finalul intervenției, care a fost întreruptă de președintele de ședință Ludovic Orban, Diana Șoșoacă a pus în fața premierului Cîțu un sac de morgă, informează Hotnews.ro.
Când vă uitați în urmă pe mâinile dvs și al întregului Guvern stă sânge. Acesta e sacul în care au fost închiși oamenii care au murit în pandemia covid. Au fost duși și aruncați în gropi ca niște câini”, a spus Șoșoacă.
Scandalul a continuat și după ce un chestor a luat sacul si l-a scos din sala de plen. Senatoarea a mers după el, transmițând live pe Facebook, și a încercat să-i tragă masca de pe față.
Acesta i-a spus că e agresivă și din acest motiv a divorțat de atâtea ori. Șoșoacă l-a amenințat cu instanța și a ieșit pe holul parlamentului unde erau ziariștii.
Când aceștia au început să-i pună întrebări, senatoarea i-a acuzat că sunt plățiți de putere și a intrat trăgând sacul după ea în sală. L-a pus lângă scaunul premierului Cîțu și după aceea chiar pe tribuna de la care acesta vorbea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here