VIDEO | „E bine, e bine!” Muncitorii străini din țările sărace, bucuroși că se pot vaccina în România

Foto: Captură Digi24

Cetățenii străini cu drept de muncă în țara noastră se înscriu la medici de familie și se vaccinează. Câțiva tineri din Ghana, care lucrează în construcții, s-au imunizat la Vidra, în Ilfov. S-au declarat fericiți în România. În țara lor, vaccinurile sunt foarte puține și sunt imunizate doar persoanele aflate în categorii de risc, transmite Digi24.

Privită pe hartă, Ghana, cu ai săi vecini exotici Togo și Burkina Faso, pare un tărâm aflat la capătul lumii, cu oportunități  limitate. Ghanezii bat mii de kilometri spre spre Europa, ca să-și caute de lucru. Destui s-au oprit în România. De o lună, 12 sunt constructori în Popești Leordeni. Primesc cazare, trei mese pe zi, echipament de lucru și bani. Luni, au ajuns la Vidra, pentru a se vaccina cu a doua doză de ser anti-COVID. Sunt timizi, respectuoși și vorbesc puțin. Își fotografiază vizita, zâmbesc și speră că vor ajunge să câștige mult mai bine.

– E bine, e bine!

– Și banii?

– Da, banii… sunt puțini. 500 de dolari.

Angajatorul i-a înregistrat la medicul de familie cu care colaborează. Astfel, beneficiază de toate drepturile medicale: consultații, rețete, concediu medical. Inclusiv de imunizare împotriva Covid 19.

Mihaela Burlacu – reprezentantul angajatorului: Beneficiază de toate drepturile, ca și un cetățean român. Nu a fost nevoie să ne rugăm de ei. Doar le-am spus că au această variantă și această oportunitate, dacă sunt de acord. Și ei au fost extrem de încântați de idee. Înțeleg că la ei e destul de greu. Nu au avut această șansă până să ajungă în țară! Sunt tineri, nu cred că o aveau nici în viitorul apropiat. La ei singurul vaccin care li s-a făcut e cel de febră galbenă, ceva de genul.

Articolul integral – AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here