Meciul dintre echipele Danemarcei şi Finlandei a fost întrerupt în min. 43, după ce mijlocaşul danez Christian Eriksen s-a prăbuşit pe teren şi şi-a pierdut cunoştinţa, sâmbătă seara, pe Stadionul Parken din Copenhaga, în Grupa B a turneului final al Campionatului European de fotbal – EURO 2020.

La scorul de 0-0, fără a fi lovit de cineva, Eriksen a căzut pe gazon inert.

Echipele medicale au intervenit imediat şi s-a început resuscitarea fotbalistului danez chiar pe gazon, apelându-se chiar şi la defibrilator conform imaginilor de televiziune.

Componenţii naţionalei daneze au făcut cerc în jurul jucătorului de la Inter Milano, pentru a obtura imaginile dramatice. Momentele au fost trăite cu emoţie de spectatori, mulţi dintre ei plângând sau rugându-se pentru Eriksen.

După circa zece minute de aşteptare, cele două echipe au plecat spre vestiare, în timp ce jucătorul, protejat de privirile spectatorilor şi de camerele de televiziune, a fost evacuat cu targa de pe teren. Un fotograf Reuters a reuşit să îl surprindă pe Eriksen când ridica o mână pentru a saluta spectatorii în timp ce era evacuat.

UEFA a precizat pe site-ul său oficial că jucătorul a fost stabilizat şi a fost transportat la spital.

Forul continental a menţionat că are loc o reuniune de urgenţă cu ambele echipe şi cu oficialii meciului în legătură cu soarta meciului.

 

Cine este Christian Eriksen

În vârstă de 29 de ani (e născut pe 14 februarie 1992), Christian Dannemann Eriksen are 1.82 metri și este un mijlocaș ofensiv legitimat la Inter Milano.
De-a lungul carierei a evoluat pentru Ajax (2010-2013), Tottenham (2013-2020) și Inter Milano (2020 – prezent). A îmbrăcat de 108 ori tricoul naționalei daneze și a reușit 36 de goluri.

Starea jucătorului a fost stabilizată la spital, susține UEFA.

Momentul în care Eriksen se prăbușește pe teren:
*Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!
Sursă video: Gazzetta.it

Surse: Agerpres, Hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here