VIDEO Momentul în care o șoferiță a accidentat mortal două fete din Sectorul 2 a fost surprins de camerele de supraveghere

Camerele de supraveghere au surprins accidentul grav de sâmbătă după-amiază, din Capitală, în urma căruia două fete au murit. Martori ai tragediei și vecini ai fetelor au adus flori și candele la locul accidentului și au rememorat clipele de groază derulate sâmbătă, relatează Digi24.ro.

Din imagini se poate vedea că mașina venea cu viteză, șoferița a pierdut controlul direcției de mers și a lovit un stâlp. Ulterior, mașina a ricoșat în gard și a lovit cu putere o fată de 6 ani și alta de 20 de ani, care au murit în urma accidentului.

Oamenii care locuiesc pe strada unde a avut loc accidentul sunt în stare de șoc. Martorii povestesc că doi copii, care se jucau și ei în zonă, au reușit să evite în ultimul moment mașina scăpată de sub control.

Polițiștii spun că șoferița de 56 de ani și bărbatul care o însoțea au fost agresați de martori.

”Femeia care a provocat accidentul rutier din Sectorul 2 a fost lăsată să plece, după audieri. Era foarte lovită, inclusiv la față, de către martori ai accidentului şi era într-o stare de şoc. Anchetatorii au considerat că nu este oportun să fie luată vreo măsură preventivă împotriva ei”, a declarat procurorul Rodica Niţescu pentru Digi24.

Șoferița urmează să fie din nou audiată. Femeia riscă 10 ani de închisoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here