Dezbaterile la procesul de destituire a președintelui american Donald Trump, acuzat de abuz de putere și de obstrucționarea Congresului, au început marți în Senat, scrie AFP.

Audierea a debutat printr-o dispută procedurală cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte acest proces istoric, democraţii acuzându-i pe republicani că pun la cale achitarea în ritm rapid a preşedintelui SUA.

La cinci zile după ce au jurat să facă dreptate de o „manieră imparțială”, cei o sută de senatori s-au reunit la puțin timp după ora 13,00 (18,00 GMT) la Capitoliu, sediul Congresului din Washington, sub președinția solemnă a șefului Curții Supreme John Roberts.

Dar înainte de a începe dezbaterile, senatorii au intrat într-o dispută dură privind regulile jocului.

Liderul majorității republicane din Senat, Mitch McConnell, a introdus un amendament pentru a încadra acest proces care, cu zece luni înainte de prezidențiale, parazitează campania pentru alegerea viitorului președinte.

În program, audieri în marș forțat: 24 de ore pentru acuzare și tot atâtea pentru apărare, toate în maxim șase zile, și apoi 16 ore de întrebări.

Democratul Adam Schiff acuzat organizarea unui „proces trucat”, același reproș pe care republicanii l-au făcut la nivelul Camerei Reprezentanților.

Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a introdus mai multe amendamente pentru a oferi mai mult timp dezbaterilor și pentru a cere prezentarea de documente și convocarea de martori, în condițiile în care tabăra prezidențială vrea să amâne cât mai mult această chestiune spinoasă.

Șansele de a câștiga disputa sunt mici: cu 53 de senatori dintr-o 100, republicanii pot câștiga toate voturile pe procedură.

Al 45-lea președinte al Statelor Unite, și doar al treilea care se confruntă cu un astfel de proces de destituire după Andrew Johnson în 1868 și Bill Clinton în 1999, nu se va prezenta personal la audieri.

Surse: Agerpres, Hotnews.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here