Sursa foto: adevarul.ro

Doi turişti străini au făcut senzație în Centrul Vechi al Craiovei când au apărut călare pe cai. Localnicii au fost surprinși de inedita apariție, în momentul în care i-au văzut că merg pe lângă terase însoţiţi de doi cai şi un câine. În scurt timp, în zonă şi-au făcut apariţia şi poliţiştii locali, scrie adevarul.ro.

Apariţia inedită in Centrul Vechi al Craiovei a celor doi turişti străini a dat naştere la multe comentarii. „Ce caută oamenii ăstia cu caii pe aici? Ia uite câte bagaje au…Sigur sunt turişti care merg pe undeva călare… Ce viaţă au… Ce tari sunt…”, comentau cei mai mulţi dintre craioveni în momentul în care i-au văzut pe cei doi tineri uitându-se în stânga şi dreapta, nehotărâţi pe ce alee să meargă.
Într-un final, în zonă au apărut poliţiştii locali. Aceştia au discutat cu cei doi turişti şi au aflat cine sunt şi încotro merg.
Luisa Mayr, în vârstă de 26 de ani, din Germania, şi Breidahl Harald, în vârstă de 46 de ani, din Noua Zeelandă, ambii pasionaţi de călătorii, s-au hotărât să facă un tur al Europei…călare. Au fost in Georgia, in Turcia, în Bulgaria, iar acum au ajuns în România.
Cei doi turişti le-au spus poliţiştilor că s-au rătăcit şi nu mai ştiu pe unde să meargă pentru a ieşi din oraş. „Vrem să ajungem la Castelul Bran”, le-au spus turiştii poliţiştilor.
După ce le-au adus apă şi i-au întrebat dacă vor să mănânce ceva, poliţiştii locali au hotărât să-i escorteze până la ieşire din oraş. „Nu ne aşteptam la reacţia asta. Mulţumim mult. Chiar ne-am simţit bine la Craiova”, au spus turiştii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here