Xi Jinping: tata Stalin, mama Mao. Gulag și copii puși să-și toarne părinții. Din cauza numărului uriaș de uiguri închiși, Partidul nu mai știe ce să facă cu orfanii

Sursa: Flickr

Dovezile unei campanii în toată regula, derulată de Partidul Cmunist Chinez împotriva uigurilor din țară și din străinătate devin tot mai șocante, scrie The Economist, iar informațiile care incriminează autoritățile de la Beijing provin din cele mai diverse surse: de la culegerea prin intermediul sateliților, la mărturiile victimelor și oână ladocumentele oficiale.

”Pentru cei trei copii ai lui Zumrat Dawut, zilele de vineri au rămas terifiante. Aceasta a fost ziua în care oficialii chinezi i-au luat la întrebări pe elevii din școlile din Urumqi, capitala regională a provinciei Xinjiang, din extremitatea vestică a Chinei. Cei care au condus interogatoriile căutau indicii despre viețile duse de copii acasă. Au vrut să știe dacă părinții se roagă, dacă folosesc acasă saluturi islamice, ori dacă au vorbit cu copiii despre profetul Mahomed. Informațiile astfel culese pot duce la trimiterea unui membru al familiei într-un „centru de formare profesională”, eufemismul guvernului pentru lagărele noului gulag din Xinjiang.

Potrivit doamnei Dawut, etnicii uiguri ca ea sunt în permanență supravegheați. Copiii săi au suferit efectele la fel de mult ca părinții lor. În fiecare zi de luni, când nu erau la școală, trebuia să-i ducă în fața blocului pentru a urmări ridicarea steagului Chinei, și iarna, și vara, indiferent că afară erau temperaturi de îngheț, ori caniculă. Iar participanții trebuiau să aibă grijă să pară veseli. Nu numai că oficialii urmăreau orice semn de nemulțumire, dar fiecare familie trebuia să urmărească zece familii învecinate și să raporteze orice lucru suspect, lăsând notele scrise într-o cutie pe care o găseau la fiecare ceremonie.

Doamna Dawut spune că înainte ca ea și copiii săi să fugă în America, anul trecut (acum ei caută azil acolo), a petrecut două luni într-una dintre noile tabere în care mai mult de un milion de oameni, în mare parte uiguri, au fost trimiși, fără proces, din 2017. Infracțiunile imputate:

  • Primirea de apeluri telefonice din Pakistan, țara de origine a soțului ei.
  • Vizitarea Pakistanului cu câțiva ani înainte.
  • Acceptarea de bani de la un străin (un prieten de familie care locuia în China).
  • Obținerea unei vize americane.

A fost pusă într-o celulă atât de înghesuită, încât deținuții trebuiau să doarmă pe rând. Copiii ei se temeau că, dacă spun ceva greșit în timpul interogatoriilor de vineri, mama lor va fi trimisă înapoi.

Este imposibil să verificăm relatările individuale cu privire la ororile care s-au petrecut în ultimii trei ani, în Xinjiang, ca urmare a acestor încarcerări sau a ceea ce guvernul numește formare profesională și „deradicalizare”. Jurnaliștii străini care vizitează regiunea sunt supravegheați intens, ceea ce face ca interviurile să fie periculoase pentru cei cu care încearcă să vorbească. Cu toate acestea, documentele guvernamentale și relatările martorilor oferă dovezi înfricoșătoare că poveștile unor persoane precum doamna Dawut sunt nu numai credibile, ci tipice. Acestea arată cum încercarea de a șterge identitatea culturală distinctivă a uigurilor și de a le zdrobi credința islamică nu numai că a cauzat suferințe imense pentru mai mult de unu din zece uiguri care au fost trimiși în lagăre, dar a distrus și viața sutelor de mii de copii ai acelor oameni.

Acest articol se bazează pe date compilate de oficiali din comunitățile rurale din sudul Xinjiangului, unde locuiesc mulți dintre uiguri. Ele au fost transmise The Economist de către Adrian Zenz, un cercetător german a cărui muncă de documentare, folosind imagini prin satelit și documente guvernamentale, a contribuit la confirmarea proliferării lagărelor și a scopului lor. Fișierele au fost descărcate (fără hacking) din rețelele online utilizate de grupurile de lucru ale administrației locale în lupta lor împotriva sărăciei. Exilații uiguri intervievați pentru această poveste au cerut ca numele lor să nu fie date publicității și nici să le fie trădate alte detalii care ar putea fi utilizate pentru identificarea lor. Mulți dintre cei care au scăpat din China se tem că dacă vor vorbi deschis își vor pune în pericol familia și prietenii rămași în țară.

Inventarele și datele grupurilor de lucru utilizează o terminologie oficială îngrozitoare pentru a se referi la copiii ai căror părinți sunt deținuți de stat. Ei sunt numiți dankun („poveri unice”) sau shuangkun („duble poveri”): cu un părinte sau cu ambii părinți trimiși într-o tabără de formare profesională din noul gulag, o închisoare obișnuită sau un alt tip de detenție.

Yarkand, situat în prefectura Kashgar de la marginea sudică a deșertului Taklimakan, are aproximativ 900.000 de locuitori. Dintre aceștia, aproximativ 100.000 sunt copii în clasele întâi până la a șasea (adică, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani). În 2018, mai mult de 9.500 dintre acești elevi au fost înregistrați la un moment dat ca fiind simpli sau dubli (822 au fost de dubli). Toți acești copii erau uiguri, în afară de 11 care erau de etnie kazahă sau tadjică – două grupuri majoritar musulmane ai căror membri reprezintă mai puțin de 1% din populația din Yarkand. Niciun copil de etnie Han nu avea un părinte plasat în custodie. Aceste date, dacă sunt extrapolate la întreaga provincie Xinjiang, implică faptul că aproximativ 250.000 dintre cei aproape 3 milioane de uiguri din regiune, sub vârsta de 15 ani, au avut internat unul sau ambii părinți. După cum menționează domnul Zenz într-o lucrare, 880.500 de copii fuseseră plasați la internate până la sfârșitul anului 2019, o creștere de aproape 383.000 din 2017.

Distrugerea familiilor uigure a fost atât de rapidă încât guvernele locale au ajuns să se chinuie să rezolve problema creșterea numărului de copii care și-au pierdut părinții prin internare. Într-adevăr, documentele arată că unii copii cu dublă povară au fost plasați în instituții destinate copiilor ai căror părinți au murit sau i-au părăsit. Guvernele extind rapid rețeaua și transformă școlile primare în facilități de internare pentru astfel de minor, multe dintre ele prevăzute cu garduri de înaltă securitate. Chiar și grădinițele sunt adaptate pentru așa ceva, în ele fiind plasați sugari. În Xinjiang, suprafața dormitoarelor în școlile-internat a crescut cu peste 30% în 2019, comparativ cu mai puțin de 5% în restul Chinei.

În Kashgar și alte regiuni majoritar uigure, autoritățile intenționează să trimită toți elevii cu dificultăți, mai mari de clasa a III-a, la astfel de școli. Școlile au ordinul de a monitorizab îndeaproape astfel de copii. În 2018, consiliul orașului Kashgar, capitala prefecturii cu același nume, a declarat că ar trebui să primească „consiliere psihologică”. Acesta a spus că profesorii trebuie să „pună capăt hotărât neglijenței în monitorizarea elevilor aflați în dificultate” și le-a cerut să „elimine impactul negativ asupra dezvoltării personalității”, cauzat de separarea de părinți.

Elevii sunt chiar încurajați să le scrie scrisori și să le trimită videoclipuri scurte părinților lor aflați în lagăre și închisori. Aproape de sfârșitul perioadei sale de detenție, doamna Dawut spune că deținuților care au fost considerați cuminți li s-a permis să aibă discuții video live cu familiile lor. Li s-ar fi oferit haine obișnuite și li s-ar fi spus să vorbească pozitiv despre experiența lor.

Dar astfel de comunicări bine ținute sub control nu pot fi un remediu pentru durere. Trauma trăită de mulți copii a fost reflectată într-un articol apărut online anul trecut, scris de o profesoară de etnie han, de la o școală din Kashgar. A scris despre o fată săracă, tatăl ei internat și mama aflată într-un oraș îndepărtat, adesea flămândă și îmbrăcată necorespunzător, bătută de mama vitregă. Autoarea mai scria că atunci când se aud sirenele în afara școlii (ceva ce se întâmplă frecvent), elevii se reped la fereastră, întrebându-și învățătorul dacă vreunul dintre părinții lor era pe punctul de a fi luat.

Agresiunile asupra vieții de familie continuă după ce copiii au părăsesc școala. Când fetele uigure cresc destul de mari pentru a se căsători (vârsta legală este de 20 de ani în China), se pot aștepta să fie momite de către autorități să se căsătorească cu bărbați Han. Refuzul poate atrage pedepsirea familiei femeii. Chiar dacă guvernul relaxează limitele privind dimensiunea familiei în alte zone ale Chinei, în Xinjiang înăsprește astfel de controale, impunând amenzi și alte sancțiuni cuplurilor uigure care au mai mult de doi copii, sau trei dacă locuiesc în mediul rural. Femeile uigure au implantate dispozitive intrauterine la o rată mult mai mare decât în ​​restul Chinei, potrivit unei relatări din iunie al Associated Press, care citează concluziile dlui Zenz.

Femeile cu trei copii prezintă cel mai mare risc de a fi sterilizate cu forța. Doamna Dawut spune că a fost supusă unui astfel de tratament în 2018. După ce și-a povestit calvarul unui grup guvernamental american, anul trecut, la ONU, mass-media din China a difuzat un videoclip cu fratele doamnei Dawut. Bărbatul poate fi văzut spunând că sora sa nu a fost internată în lagăr și nici nu a fost sterilizată. În schimb, femeia s-a arătat dispusă să fie examinată din punct de vedere medical pentru a dovedi acest lucru. Statisticile sunt însă destul de grăitoare: rata natalității în rândul uigurilor din Xinjiang a scăzut, potrivit cifrelor oficiale. În Kashgar și în prefectura vecină, Hotan, au scăzut cu peste 60% între 2015 și 2018.

Oficialii încearcă să respingă criticile cu privire la răul pe care îl provoacă familiilor. Aceștia sugerează că protejează copiii de „cele trei rele” ale terorismului, separatismului și extremismului religios și că îi îngrijesc mai bine. În 2018, Xinjiang Daily, un ziar de stat, a descris vizita lui Zhu Hailun, șeful adjunct al partidului din Xinjiang și arhitect al rețelei gulag, la o „Pre-școală de bunătate”, amenajată într-o tabără din Hotan. I s-a spus că copiii, unii cu vârsta mai mică de un an, aveau părinți care nu-i puteau îngriji „din diverse motive”. Copiilor li se ofereau gratuit articole de bază, s-au îngrășat, au crescut și au învățat rapid dialectul mandarin..

Așa cum se întâmplă și în alte părți ale Chinei, Xinjiang a intensificat eforturile de scoatere din școli a limbilor etnice minoritare – o politică urmată de proteste ale părinților din Mongolia Interioară, o regiune de nord. Pretinsul obiectiv este acela de a le oferi copiilor non-Han o șansă mai mare de succes în carieră, având în vedere importanța mandarinei în multe locuri de muncă. Dar este vorba și despre diluarea identității minorității. Autoritățile din Xinjiang sunt foarte dornice să realizeze acest lucru. Limba uigură este turcică, iar obiceiurile și religia uigurilor par mai străine pentru majoritatea chinezilor Han decât cele ale tibetanilor sau etnicilor mongoli. După cum o văd autoritățile (chiar dacă au grijă să nu o declare astfel), lupta împotriva separatismului în Xinjiang implică și un război cultural.

Până la începutul acestui secol, școlile din regiunile dominate de uiguri au angajat în mare parte uiguri etnici care au predat în limba locală. Un fost educator din Xinjiang, care a fugit din China în 2017 pentru a scăpa de persecuție, spune că devenise evident înainte să plece că școlile încearcă să recruteze mai mulți profesori etnici-Han. Ofertele de locuri de muncă solicitau o competență în mandarină, obținută de puțini uiguri, și nu mai cereau ca solicitanții să aibă un permis de ședere local. Până când a părăsit China, spune bărbatul, singurul curs de limbă locală rămas în programa de învățământ era literatura uigură. Mulți profesori uiguri au fost dați afară. Unii au fost trimiși în lagăre (o metodă simplă de descalificare a profesorilor uiguri a fost o „investigație politică” pentru a determina dacă vreun membru al familiei a avut probleme cu autoritățile).

În 2017, o școală primară din orașul Tokzake, Kashgar, a emis un plan de creare a unui „mediu școlar complet vorbitor de chineză”. Documentul, obținut de domnul Zenz, spunea că orice utilizare a uigurei de către profesori sau eleviar trebui tratată ca un „incident de predare grav”. Un articol de pe site-ul People’s Daily, principala portavoce a Partidului, numea școala „epitomul educației rurale din Kashgar”.

La internatele în care sunt trimiși copii cu dificultăți, aruncarea într-un mediu mandarin ar putea exacerba durerea separării de familiile lor. Dar nevoia de a se chinui cu o limbă ciudată este doar o parte din remodelarea cu care se confruntă. Unii profesori Han din Xinjiang au postat videoclipuri pe rețelele de socializare pentru a arăta cum se promovează „unitatea interetnică” în școli, elevii uiguri fiind uneori obligați să poarte costume tradiționale Han și să cânte cântece patriotice. Profesorii care sunt Han dețin o putere considerabilă din cauza etniei lor. Cea a cărei studentă a fost bătută de mama ei vitregă a scris că a avertizat-o pe tutore că, dacă va bate din nou copilul, o va raporta și, eventual, o va trimite într-o tabără.

Politica guvernului, de a trimite sute de mii de oficiali și civili Han să stea în casele uigurilor, este un alt exemplu îngrijorător al modului în care guvernul dominat de Han, din Xinjiang, (sub conducerea comunistă, liderul regiunii a fost întotdeauna Han) modelează viața de familie a uigurilor. Oficialii o numesc „înrudire”. „Rudele” Han petrec în familiile uigure câte 10 zile la rând, în fiecare lună (șederile impun deseori poveri costisitoare uigurilor, chiar dacă „rudele” ar trebui să ajute cu proviziile). Gazdele trebuie să dea dovadă de entuziasm, în caz contrar se vor confrunta cu repercusiuni. Fiicei de zece ani a doamnei Dawut i s-a alocat, ca rudă, un bărbat de 20 de ani. Femeia arată o fotografie a oficialuluiîn care el apare bând ceai în casa ei, zâmbind și așezat chiar lângă copilul ei. Ea plânge în timp ce descrie cât de inconfortabil a făcut-o să se simtă această relație dintre tânăr și fiica ei.

Guvernul insistă asupra faptului că măsurile sale funcționează. Acesta indică absența oricărui incident terorist în Xinjiang din 2017, când a început programul de construire a taberelor. Luna trecută, într-o carte albă despre Xinjiang, s-a menționat că „sentimentul de câștig, fericire și securitate” al rezidenților „a crescut semnificativ” datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă, cum ar fi furnizarea de formare profesională. Se spune că Xinjiang a acordat un astfel de antrenament pentru aproape 1,3 milioane de oameni pe an, între 2014 și 2019, dar nu e specificat modul în care a fost administrat. Anul trecut, oficialii au susținut că toți au „absolvit” din lagăre, dar Institutul australian de politici strategice, un grup de reflecție, a identificat zeci de noi centre de detenție construite în ultimii doi ani. Se spune că unii deținuți sunt mutați din tabere de formare profesională în facilități de securitate superioară, cum ar fi cea din imaginea de lângă Kashgar.

Doamna Dawut spune că este încă bântuită de experiența ei într-o astfel tabără. În fiecare zi se intra într-o sală de clasă cu femei din alte câteva celule, unde trebuiau să studieze „Gândirea lui Xi Jinping”. La plecare, gardienii le întrebau: „Există un Dumnezeu?” Un „da” era urmat de o bătaie. Apoi, erau întrebate dacă există un Xi Jinping, își amintește doamna Dawut, în lacrimi. „Au spus:„ Dumnezeul tău nu te poate scoate de aici, dar Xi Jinping a făcut atât de multe pentru tine”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here