ANM: Cod galben de ploi, vijelii și grindină în peste jumătate din ţară

Sursa: Pixabay

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben privind ploi, intensificări ale vântului şi vijelii, valabilă până marţi seară, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul şi centrul Moldovei şi cea mai mare parte a zonei montane. Până miercuri dimineaţă, centrul Moldovei, nordul Olteniei şi zona de litoral se află sub Cod galben de caniculă, în timp ce pentru Muntenia, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi sudul Moldovei a fost emis Cod portocaliu vizând temperaturi foarte ridicate şi caniculă. De altfel, temperaturile vor rămâne ridicate pe parcursul zilei de miercuri în Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei, transmite News.ro.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă marţi, de la ora 12.00 la ora 23.00, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău şi în unele zone din judeţele Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.

”În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul şi centrul Moldovei şi cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, căderi de grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, a arătat ANM.

Astfel de fenomene vor fi, pe arii restrânse, şi în celelalte regiuni.

Un alt Cod galben, privind temperaturi ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, este în vigoare de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la aceeaşi oră, în judeţele Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi în unele zone din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Tulcea şi Constanţa.

În intervalul menţionat, în centrul Moldovei şi nordul Olteniei şi pe litoral se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general între 30 şi 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi.

De marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la aceeaşi oră, sunt sub avertizare Cod portocaliu – temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat judeţele Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Prahova, Ilfov, Dâmboviţa, Argeş, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi municipiul Bucureşti.

”În intervalul menţionat în cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi în sudul Moldovei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Totodată, pe alocuri noaptea va fi tropicală, temperaturile minime atingând şi depăşind uşor 20 de grade”, au transmis meteorologii.

O altă atenţionare Cod galben privind temperaturi ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat va fi în vigoare miercuri, între orele 10.00 şi 21.00, în judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, în municipiul Bucureşti şi în cea mai mare parte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea.

”În intervalul menţionat, în Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general între 30 şi 35 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi”, a arătat ANM.

În zona municipiului Bucureşti, de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la ora 9.00, canicula va persista, disconfortul termic se va menţine accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 37 de grade, iar cea minimă va fi de 18…20 de grade.

Miercuri, între orele 9.00 şi 21.00, valorile termice diurne vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, dar tot vor mai atinge pragul caniculei după-amiaza, iar disconfortul termic va fi în continuare ridicat. Cerul va fi variabil, cu probabilitate ridicată după-amiaza şi seara pentru înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 33…35 de grade.

Recomandări ANSVSA: Consumatorii trebuie să acorde atenţie modului de păstrare şi preparare a alimentelor şi locurilor de unde le cumpără, în sezonul cald

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here