Acord de cooperare între Carfil şi Periscope Avation pentru producerea unei drone româneşti, semnat în prezența ambasadoarei SUA în România

Sursa foto: economie.gov.ro

Reprezentanţii Carfil şi Periscope Aviation au semnat vineri, la Black Sea Defense & Aerospace Exhibition (BSDA 2024), un acord de cooperare pentru producerea unei drone româneşti, eveniment la care au participat ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec, informează Agerpres.

„Astăzi am avut un moment important împreună cu compania americană Periscope, împreună cu compania românească Carfil, o subsidiară a Romarm, companie cu capital de stat. Am semnat un protocol pentru a face împreună o dronă, o dronă care are aplicabilitate atât în domeniul civil, cât şi în domeniul militar. De aceea au mai fost semnate două protocoale, unul care cuprinde mai multe asociaţii, a celor care cred în această capacitate a României de a avea o dronă românească şi împreună cu ei ne propunem să îmbunătăţim cadrul legislativ, pentru ca astfel de proiecte să poată fi realizate foarte repede. Al doilea protocol i-a reunit pe cei care doresc să utilizeze drona românească pentru agricultură. Veţi vedea acolo institute de cercetare din domeniul agriculturii, veţi vedea universităţi din domeniul agriculturii, sigur şi Institutul Politehnic din Bucureşti pentru că împreună dorim să dezvoltăm partea de cercetare din România astfel încât să putem trece de la partea de idee, la prototip, la produs”, a declarat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea.

El a menţionat că există deja în România mai multe companii care ştiu să producă drone, au prototipuri şi realizează produse, dar pentru a avea o dronă competitivă este nevoie de mult mai mult.”În afara proiectului dronei româneşti, unde suntem implicaţi toţi reprezentanţii pe care i-aţi văzut şi cei care încă nu sunt parte semnatară a acestor protocoale, există şi intenţia noastră de a deveni furnizori în lanţurile de producţie globale ale producătorilor de marcă cum este Periscope. Nu este singura companie, însă ne dorim să ne cunoască mai bine, să vadă capacităţile de producţie pe care le avem în România, să dezvoltăm produse, să fim parte din lanţurile lor de aprovizionare”, a afirmat Radu Oprea. La rândul său, Nic Mc Carter, CEO al Periscope Avation, a subliniat că există intenţia de a realiza o dronă românească, fabricată în România pentru clienţi locali.

De asemenea, Mircea Tanţău, directorul general al Carfil, a adăugat că societatea are facilităţi de fabricaţie, dar nu a avut până în prezent o companie care să industrializeze aceste drone.

„Noi vrem să producem drone, aşa cum a spus şi domnul ministru, şi să fim incluşi în lanţul de furnizori de echipamente şi de drone europene şi mondiale. Carfil are, datorită suportului ministerului, capacităţi moderne de fabricaţie, avem investiţii de peste 15 milioane de euro, avem utilaje ultramoderne şi suntem pregătiţi să lansăm în fabricaţie în serie tipurile de drone pe care le vom stabili în baza unei foi de parcurs”, a transmis Mircea Tanţău.

Acesta a mai spus că în acordul de cooperare semnat există un articol care prevede ca în trei luni de la semnarea acordului între cele două societăţi vor defini participarea la această asociere.

„Acest acord de cooperare este pregătirea unui acord de asociere între România, prin Carfil, Ministerul Economiei, şi Periscope Avation. Noi va trebuie să definim participarea fiecăruia”, a mai spus Mircea Tanţău.

Societatea Carfil SA, cu o istorie de peste 100 de ani în producţia de armament şi muniţie pentru artilerie, se numără printre cele mai importante companii din industria de apărare a României.

Periscope Aviation reprezintă divizia de drone a Chartis Federal, fiind cea mai recentă investiţie a companiei americane, renumită pentru inovaţia sa în sistemele UAV tactice de înaltă performanţă.

Ţările NATO vecine cu Rusia vor să ridice ”un zid de drone”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here