În ultimii aproape trei ani care au precedat localele și europenele de duminica asta, s-au petrecut câteva evenimente care au modelat terenul.
- PSD și PNL s-au unit, iar asta le-a oferit nu doar experiența a trei ani la guvernare, ci și bonusul continuării mariajului după 2024, premisele concrete în acest sens venind odată cu victoria indubitabilă înregistrată duminică, la alegerile locale și europene.
- USR s-a scindat, rezultând un USR mai mic și mai slăbit, pe de o parte, și un REPER născut aproape mort, pe de alta. Iar după locale și europarlamentare, USR intră într-o nouă rundă de lupte intestine, urmare deciziei mature a lui Cătălin Drulă de a-și depune mandatul de președinte, iar REPER intră direct în moarte clinică.
- AUR s-a scindat și el, rezultând un AUR care duminică a luat scoruri ce-i diminuează în mod sănătos aura. În schimb, așchia SOS-Șoșoacă, deși umilită în lupta pentru Primăria Capitalei, reușește să prindă, la limită, avionul de Bruxelles (cu aproape la fel de mulți eurodeputați ca alianța USR-PMP-FD; ce dezastru!).
O primă concluzie desprinsă din această radiografie a stării de fapt.
Cine, pe plan intern, a evitat scindarea și concomitent a lins o lămâie pentru a forja o coabitare cu un „extern” a câștigat. În schimb au avut de pierdut toți cei care nu au îndeplinit una sau ambele condiții identificate mai sus. Adică aceia care <span;>fie „doar” s-au scindat, dar totuși și-au găsit astfel de partener (cazul USR), <span;>fie s-au și scindat, și nici nu și-au găsit un partener extern de drum (cazul AUR).
O a doua concluzie este aceea că pariul riscant făcut de liderii PNL și PSD, cu Klaus Iohannis omniprezent pe post de girant, arbitru și totodată dirijor, s-a dovedit unul câștigător politic și foarte inspirat, având în vedere contextul teribil de delicat pentru România – tocmai ieșeam dintr-o pandemie care răvășise economia, țesutul social și spectrul politic, iar imediat am plonjat în realitatea războiului total declanșat de Rusia la granițele țării.
Coaliția PNL-PSD a fost imperfectă în toate straturile ei, dar aceiași coaliție are meritul de a fi reușit să mențină cârma țării pentru a naviga decent la nivel macro, fără incidente periculoase. De altfel, localele și europenele indică faptul că, în majoritatea lor, românii au apreciat virtuțile realismului pauper și au dat un vot de blam basmelor bogate dichisite, indiferent de originile lor (altfel, atât de antagonice una în raport cu alta – USR și AUR). Poporul nu a procedat astfel neapărat din plăcere, cât dintr-un simț autentic de autoconservare. Și bine a făcut!
În același timp, rezultatele de la locale și europarlamentare mai fac două cadouri.
- Un cadou făcut României – extremiștii și populiștii autohtoni nu vor intra în formă maximă în următoarele două curse electorale – prezidențialele și parlamentarele. De pildă, în cazul AUR, s-a creat acum, ca niciodată până azi, un loc generos pentru numeroase și serioase discuții privind calitatea leadership-ului asigurat de președintele George Simion și echipa sa. Dacă partidul este mort pe interior, atunci conducerea nu va fi provocată de nimeni, dar asta nu înseamnă că astfel și scade riscul ca partidul să aibă prestații chiar mai proaste la cele două scrutine în care va intra (în caz de razmeriță internă, cel mai probabil Simion va încerca să sperie vânatul ventilând pericolul dezbiării). Dacă nu e mort pe interior (iar AUR-iștii se bat cu pumnii în piept că partidul lor e cât se poate de viu), atunci vara nu ar trebui să se anunțe a fi prea liniștită pentru Simion și tovarășii săi de la vârf. Desigur, asta nu garantează succese mai mari decât duminică, dar ar putea reduce riscul ca formațiunea să-și continue accelerat alunecarea pe panta insucceselor. E un moment al adevărului și pentru AUR, nu doar pentru alții.
- Și un cadou făcut Europei – prin faptul că la Bruxelles AUR va ajunge cu o voce mai subțiată (lucru mare, având în vedere avalanșa de voci groase și răspicate care vor ateriza venind dinspre Franța, Austria, Olanda, Belgia, Italia, Germania, chiar și Polonia). Cumva, România oferă o proptea prețioasă centrului european, iar Iohannis și liderii coaliției PNL-PSD au contribuția lor la starea de fapt, indiferent că, pe plan intern, place sau nu cuiva să admită asta (greu de crezut că președintele Iohannis nu poate capitaliza în negocierile sale pentru o funcție relevantă pe plan european cel puțin, dat fiind acest nou activ pe care, începând de duminică seara, îl are în buzunar).
Ce poate urma de aici încolo pentru marii câștigători de la București ai zilei de duminică
Desigur, orice ecuație de tipul coabitării PNL și PSD este în sine una complexă, iar când te arunci la detalii devine chiar mai ucigător de încâlcită.
Totuși, spre deosebire de momentul 2021, când mariajul dintre liberali și pesediști era abia la început și deja simplul fapt că se ajunsese la mariaj era percrceput drept ceva de domeniul SF, în 2024 există deja o experiență bogată care poate deschide căile optime pentru a face posibil mersul mai departe. În acești aproape trei ani, s-au construit relații personale și de grup pe axa PNL-PSD, iar la nivel de coaliție s-au închegat unele proceduri interne, dar și un oarecare țesut instituțional cu dezvoltare deschisă.
În principiu, pentru PNL și PSD ar trebui să fie ceva mai simplu de procedat în 2024 decât a fost în 2021.
Dar chiar și în 2021 puteai înțelege destul de bine ce și cum s-ar putea face, bineînţeles, cu condiția să fi fost atent la ce însemnase trecutul recent, la cum se circumscria contextul de moment și la ce proiecta orizontul de posibilități pentru un viitor realist.
Prin urmare, având în vedere că deși multe s-au schimbat la suprafață, în relația dintre PNL și PSD, ca și în ceea ce privește evoluția individuală din ultimii trei ani a celor două formațiuni, fondul rămâne totuși neschimbat. Da, există variabile, însă există și constante. E ca la război: există diferențe specifice între un conflict și altul, dar la fel de bine există similitudini și intersecții generale, indiferent de anvergură și de epocă.
Ca atare, consider că au rămas valabile și de aici înainte liniile mari în baza cărora anticipasem în 2021 că vor exista motivație și sens pentru ca PNL și PSD să coabiteze, să fie în coeziune și să coopereze sub spectrul stabilității până în 2024, dar cu șanse mari și după 2024.
Cu riscul de a lungi un text deja poate prea lung, las mai jos elementele-cheie din analiza publicată pe 15 noiembrie 2021, intitulată Șansele unei coabitări mai lungi între PNL și PSD.
- Nu este exclus ca între PNL și PSD să existe compatibilități atât de mari (pe unele deja le-au descoperit, dovadă alianța care s-a cristalizat, iar altele rămân în sarcina viitorului să le devoaleze), încât cele două formațiuni să fie tentate a tatona nu doar ideea de a mai face un pas înainte, ci de-a dreptul ideea unui șpagat politic: o guvernare comună, pe termen lung. Având în vedere evoluțiile la care asistăm, o astfel de „optimizare” a relației s-ar putea impune chiar natural.
- Culoarul dreptei nu este îngust doar pentru PNL, ci și pentru USR. Iar pentru această din urmă formațiune, riscă să devină chiar și mai limitat.
- Personal, nu văd cum ar putea USR să crească, din opoziție, suficient de mult încât să devină centrul de greutate al palierului și prim-solist în viitoare scenarii de articulare a unei guvernări. Iar altceva decât USR și PNL, pe zona asta, nu se întrezărește în viitorul previzibil.
- Prin urmare, o formulă cu șanse de a se putea menține la butoanele țării, o bună perioadă, poate fi un PSD situat undeva la 32-38% (chiar și cu uzura operată de guvernare), un PNL eventual coborât spre 16-20% (căci nu poate trece apa alianței cu PSD fără să se ude), cu indulgență bornat la 25%, și cu un UDMR pe post de eternă balama și rezervă ținută într-una la încălzire, care s-a obișnuit, pragmatic, să încline balanța, în asemenea împrejurări, spre „stabilitate”.
- Dacă PSD nu va forța cursul istoriei în mod stupid, cu toate tentațiile spre derivă care încă există în pliurile acestui partid, ar putea fi interesat să îi țină aproape pe liberali în ideea de a-și asigura rămânerea la guvernare pentru mai mult decât un singur mandat.
- Și la nivel de PNL, și la nivel de PSD, baronii vor vrea mereu la bucate, adică la guvernare, iar ăsta e un adevăr greu de combătut. Din acest punct de vedere, și unii, și alții vor fi interesați să învețe cât este optim să accelereze trăgând preșul de sub picioarele celuilalt și când să se oprească la timp.
- Atâta vreme cât PSD nu va duce lucrurile într-o direcție periculoasă – pe partea de naționalism, populism și parteneriate strategice – și Bruxelles, și Washington vor găsi resurse de tolerare a schemei politice aflate azi în plină configurare și vor fi împăcați cu o alianță PSD-PNL, chiar cu una lungă, atât timp cât ea va menține România pe un curs decent și departe de excese maligne.
- În momentul acesta, că vrem, că nu vrem, numai acțiuni kamikaze ale PSD sau o trezire bruscă a alegătorilor români (cu șanse aproape zero în lipsa unui șoc injectat de PSD, care să stimuleze emoțional populația) ar putea da peste cap scenariul unei coabitări la guvernare, peste un mandat, între PNL și PSD (alături de UDMR).
