PNL a avut ocazia de a sta măcar trei ani la guvernare împreună cu USR (dar și viceversa, evident, după cum am explicat deja AICI și AICI). Din motive greu de digerat pentru mulți, cele două formațiuni au ales drumuri separate de afirmare, căi pe care e de așteptat ca uneori să rătăcească, alteori să se izbească de riscuri dificil de cumpănit. Nu avem un glob de cristal pentru a prezice încotro exact îi vor purta, însă cert e că vor fi cărări întortocheate. Nu e exclus, însă, ca USR să regrete ceva mai mult ca PNL opțiunea pe care a privilegiat-o (ieșirea fără luptă de la guvernare).
Și nici nu este exclus ca între PNL și PSD să existe compatibilități atât de mari (pe unele deja le-au descoperit, dovadă alianța care s-a cristalizat, iar altele rămân în sarcina viitorului să le devoaleze), încât cele două formațiuni să fie tentate a tatona nu doar ideea de a mai face un pas înainte, ci de-a dreptul ideea unui șpagat politic: o guvernare comună, pe termen lung. Având în vedere evoluțiile la care asistăm, o astfel de „optimizare” a relației s-ar putea impune chiar natural.
Sigur că un atare scenariu va necesita noi reglaje, mai ales pe partea liberală. Unul dintre ele, de pildă, va fi acela al asumării de către liberali a formulei de binom în care PNL să fie roata mai mică, iar PSD roata mai mare. Realitatea din teren ar și justifica-o cumva, iar la un moment dat se va vedea cu ochiul liber că o și poate impune fără drept de apel. În acest context, rămâne ca nucleul dur al PNL să își asume asta, activul de partid să accepte starea de fapt și totul cât se poate de deschis.
Deși, la prima vedere, ar părea că dintr-o asemenea schemă PNL are doar de pierdut (roata mică nu este același lucru cu roata mare – nu-i așa?) lucrurile nu sunt nicidecum atât de simple. Într-o Românie în care electoratul non-PSD, de dreapta, înclinat spre reforme și orientat spre viitor va rămâne tributar obiceiului său împământenit – greața de a ieși la vot – PNL își poate compensa pierderile care derivă din conștientizarea pragmatică a propriului statut prin asigurarea accesului prelungit la guvernare – lucru care ar trebui să fie obiectivul oricărui partid, mai ales al unuia cu slabe șanse obiective de a avea singur majoritate în Parlament (dar lucru care nu a fost pe deplin înțeles sau acceptat de către actuala garnitură de conducere a USR). Iar acea Românie cu un electorat de dreapta atât de sceptic când vine vorba de urne nu va dispărea prea curând, cel puțin nu până la următorul ciclu de alegeri.
Culoarul dreptei nu este îngust doar pentru PNL, ci și pentru USR. Iar pentru această din urmă formațiune, riscă să devină chiar și mai limitat.
Personal, nu văd cum ar putea USR să crească, din opoziție, suficient de mult încât să devină centrul de greutate al palierului și prim-solist în viitoare scenarii de articulare a unei guvernări. Iar altceva decât USR și PNL, pe zona asta, nu se întrezărește în viitorul previzibil.
Prin urmare, o formulă cu șanse de a se putea menține la butoanele țării, o bună perioadă, poate fi un PSD situat undeva la 32-38% (chiar și cu uzura operată de guvernare), un PNL eventual coborât spre 16-20% (căci nu poate trece apa alianței cu PSD fără să se ude), cu indulgență bornat la 25%, și cu un UDMR pe post de eternă balama și rezervă ținută într-una la încălzire, care s-a obișnuit, pragmatic, să încline balanța, în asemenea împrejurări, spre „stabilitate”.
Dacă PSD nu va forța cursul istoriei în mod stupid, cu toate tentațiile spre derivă care încă există în pliurile acestui partid, ar putea fi interesat să îi țină aproape pe liberali în ideea de a-și asigura rămânerea la guvernare pentru mai mult decât un singur mandat. Sigur că nu poate fi cu totul exclus scenariul în care partidul condus de Marcel Ciolacu&Friends să atingă, la un nou rând de alegeri, procente amețitoare care să îi permită guvernarea alături doar de UDMR, de pildă, dar faptul că intră acum la Palatul Victoria, într-un context economico-social extrem de delicat, face această probabilitate mai redusă.
Și la nivel de PNL, și la nivel de PSD, baronii vor vrea mereu la bucate, adică la guvernare, iar ăsta e un adevăr greu de combătut. Din acest punct de vedere, și unii, și alții vor fi interesați să învețe cât este optim să accelereze trăgând preșul de sub picioarele celuilalt și când să se oprească la timp.
Înclin să cred că tocmai în virtutea dorinței de a fi sus, la butoane, acea zonă liberală care înțelege jocul politic strict din perspectiva faptului de a fi conectat la resursele puterii va accepta ca baronii PSD sa aibă felia mai mare.
Singura amenințare pe care o văd, pentru PNL, astfel încât să iasă sau, mai exact, să fie scos de către roata mai mare dintr-o asemenea schemă are legătură cu o eventuală creștere, pe mai departe, a AUR. Și poate că mulți, în PSD, sunt deja tentați să vadă lucrurile astfel și să joace la dublu, stimulând, mai mult sau mai puțin fățiș, ascensiunea AUR, dar aici se profilează un risc pentru PSD, la care nu îmi dau încă seama cum se raportează partidul: riscul ca AUR să ajungă să „muște” din electoratul PSD (mai ales din cel potențial). O astfel de situație va obliga PSD, inevitabil, să împrumute mai mult din discursul de tip AUR, iar în planul acțiunii guvernamentale să dea frâu și mai mare unor impulsuri populiste latente, convertite în măsuri cu impact bugetar greu.
Totodată, un discurs mai pronunțat de tip AUR al PSD și chiar o eventuală alianță de guvernare a PSD cu AUR, în loc de PNL, i-ar face din nou pe social-democrați tot mai puțin frecventabili în Europa și în SUA. Iar PSD a avut deja o experiență nefastă cu urmările ignorării și chiar sfidării partenerilor strategici (până și actuala generație de talibani, din Afganistanul răvășit de războaie fratricide, pare să țină cont de asta și să încerce să nu repete eroarea de acum 20 de ani, în privința raportării la sensibilitățile cu iz de linie roșie ale comunității internaționale).
Și mai cred că, atâta vreme cât PSD nu va duce lucrurile într-o direcție periculoasă – pe partea de naționalism, populism și parteneriate strategice – și Bruxelles, și Washington vor găsi resurse de tolerare a schemei politice aflate azi în plină configurare și vor fi împăcați cu o alianță PSD-PNL, chiar cu una lungă, atât timp cât ea va menține România pe un curs decent și departe de excese maligne.
Cumva, o astfel de abordare ar fi și congruentă cu situația de fapt din România, ar fi o reflectare, la un nivel superior, a situației de fapt. Până la urmă, interesul slab al populației pentru vot și pentru faptul de a lăsa o amprentă clară asupra situației politice e și o invitație pentru partenerii externi ai României la a sprijini acele variante care, politic vorbind, pot ține lucrurile în frâu. Altfel spus, o Românie călduță, rod în primul rând al unui electorat cu implicare călâie, va fi de preferat, din perspectiva marilor cancelarii, unei Românii încinse, dar în care lucrurile dau chix tocmai în partea esențială, de gestionare a lor în plan politic.
România contemporană nu este o țară obișnuită cu „coalițiile mari”, de exemplu precum cele dintre CDU și SPD, care au dat coerență Germaniei în momentele în care electoratul a fost suficient de indecis să dea țara fie doar pe mâna dreptei, fie doar pe mâna stângii. Iar atunci când o asemenea circumstanță a prins totuși cheag, ne-am trezit cu un USL de tristă amintire, de fantoma căruia primii care ar trebui, în aceste momente, să fie interesați să se țină departe sunt tocmai PNL și PSD (primul, în raport deopotrivă cu electoratul de dreapta și cu partenerii strategici ai țării, iar al doilea preponderent în raport cu marile cancelariile externe și mai puțin cu electoratul propriu, mult mai „disciplinat” și ușor mai puțin pretențios).
Evident, va fi nevoie de multe semnale și dovezi în acest sens, pe paliere tot mai diverse și tot mai sensibile. Procedând astfel, profitând de apatia electoratului în privința exercitării dreptului la vot și de marja limitată de creștere a USR, formațiuni ca PNL și PSD au șanse să fie roțile dințate ale guvernării. Una mai mică, cealaltă mai mare.
În momentul acesta, că vrem, că nu vrem, numai acțiuni kamikaze ale PSD sau o trezire bruscă a alegătorilor români (cu șanse aproape zero în lipsa unui șoc injectat de PSD, care să stimuleze emoțional populația) ar putea da peste cap scenariul unei coabitări la guvernare, peste un mandat, între PNL și PSD (alături de UDMR).
Idei, principii și oportunism – multele asemănări și diferența dintre Macron și Merkel
