Chocolate Saga | Ciocolată cu pătrunjel sau îngheţată cu gust de magiun şi pâine prăjită pot fi degustate, începând de vineri, la Sala Palatului din București

Ciocolata cu pătrunjel, bomboane cu cătină sau îngheţată cu gust de magiun şi pâine prăjită pot fi degustate, începând de vineri, în cadrul expoziţiei Chocolate Saga de la Sala Palatului din Bucureşti.

Ciocolatierii care vor veni la eveniment estimează vânzări de jumătate de milion de euro, pe o piaţă mondială în care preţul bobului de cacao s-a triplat, potrivit Agerpres.ro.

România produce anual 5.000 de tone de ciocolată, în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro, arată estimările producătorilor români.

A treia ediţie Chocolate Saga reuneşte 30 producători de ciocolată din România, 5 internaţionali (Polonia, Moldova şi Bulgaria) şi peste 30 de companii din domeniile conexe. Este prima ediţie care găzduieşte o secţiune de business to business, cu materii prime şi echipamente în valoare de peste 30 de milioane de euro.

Potrivit organizatorilor, printre atracţiile expoziţiei se numără îngheţata cu gust de magiun şi pâine prăjită, bomboanele cu cătină, ciocolata cu pătrunjel, trufe cu urdă, praline pe bază de sfeclă sau îngheţata cu gust de colivă. Pe tot parcursul evenimentului se vor desfăşura ateliere pentru adulţi si copii, precum şi un concert Mascotele Zurli.

„În ciuda aparenţelor, munca din laboratoarele de cofetărie se bazează mult pe cercetare. Maestrul ciocolatier trebuie sa stăpânească atât de bine procesele şi reacţiile chimice încât sa poată crea gusturi incredibile, care durează şi care sunt sănătoase pentru corp. Nu ne aşteptam să ne trezim şi cu ciocolata-medicament, dar spre marea noastră bucurie chiar asta se întâmplă la aceasta ediţie”, a declarat Adina Istrate, organizator Chocolate Saga, într-un comunicat.

Cofetăriile Dulcelle, care au în palmares premiul pentru cea mai bună pralină în 2019, vin cu cea mai mare inovaţie în materie de cercetare de laborator de cofetărie – pralina care scade glicemia. În timpul târgului, glicemia va fi testată live de către dr. Ioana Muşetescu, înainte şi după ingerarea ei.

„Am creat de curând, împreună cu Gabriela Berechet, doctor în gastrotehnică, o pralină absolut senzaţională, care ar trebui să scadă glicemia. Ea conţine magiun de Topoloveni, cu cicoare şi ovăz dar si inulină, un ingredient natural din cicoare despre care se ştie că scade glicemia”, a explicat Carmela Dragomir de la cofetăriile Delice.

La rândul său, Andra Ioana Bunea de la Cofetăriile Dulcelle, a precizat că cererea pentru candy bar creşte constant, cu aproximativ 30% de la an la an, astfel încât produsul a devenit punctul central al oricărei petreceri.

„Cererea pentru candy bar creşte constant, cu aproximativ 30% de la an la an. Candy barul a devenit punctul central al oricărei petreceri, iar valoarea lui nu se rezumă doar la felul extraordinar în care arată sau la gusturi, ci îndrăznesc să spun că a trecut dincolo de asta. Simt că punem în candy bar ceva din felul de a fi al gazdelor petrecerii. Ca şi cum noi, cofetarii, trebuie să simţim esenţa petrecerii respective şi să o transpunem într-o operă de artă. Este „tabloul în ulei” al petrecerii din secolul XXI”, a subliniat Andra Ioana Bunea.

La această ediţie Chocolate Saga s-au alăturat nume sonore ale industriei, începând cu Casa Capşa, bomboanele Bucuria şi continuând cu Heidi.

„Observ că începem să ne orientăm către un echilibru între producţia de masă şi cea artizanală în ceea ce priveşte prezenţa în expoziţie, motiv pentru care salut şi participarea Carrefour, primul retailer care a decis să ni se alăture”, a arătat Andreea Ilina, organizator.

La ediţia din acest an a târgului vor fi prezentate şi echipamente în valoare de peste un milion de euro, acest segment consemnând creştere de la an la an. „Dintre noutăţi aş sublinia cabina de pulverizare ciocolată, dar şi Tuttuno Ice, un echipament care dozează şi formează pralinele şi injectează în ele umplutură cu îngheţată”, a explicat Irina Gavrila, reprezentanta Chocoline.

Chocolate Saga – ediţia III – începe vineri la Sala Palatului din Bucureşti şi va dura până duminică, 16 iunie. Biletele se găsesc pe entertix.ro şi costa 20 de lei, iar copiii sub 10 ani au gratuitate.

VIDEO | De ce devine ciocolata din ce în ce mai scumpă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here