În ciuda optimistei promovări a „parteneriatului nelimitat” al Kremlinului cu China în timpul unei noi vizite de stat la Beijing, în luna mai, Vladimir Putin s-a întors din nou cu mâna goală, fără să se apropie de semnarea mult-doritului contract pentru noi exporturi de gaze către China prin intermediul unei noi conducte, notează Novaia Gazeta Europa.
<< Pentru mare parte din ultimii 20 de ani, impasul în care se află Moscova și Beijingul în chestiunea celei de-a doua conducte de gaze Puterea Siberiei poate fi atribuit reticenței Chinei de a încheia un acord care să nu îi ofere condiții masiv de benefice. În loc să împingă înainte imensul proiect de infrastructură, Beijingul pare mulțumit să respingă fiecare nouă concesie oferită de Moscova, până în punctul în care uneori pare că sabotează deliberat întregul proiect.
În timp ce Moscova este frustrată de cererile neîncetate ale Beijingului, se află într-o poziție foarte diferită: spre deosebire de China, care are mai multe alte surse pentru importurile de gaze, Rusia aproape că a pierdut Europa, cumpărătorul său principal până recent, și nu a reușit încă să îl înlocuiască cu cumpărători de dimensiuni comparabile. Toate acestea permit Chinei să impună propriile condiții și să prezinte fără jenă Moscovei cereri imposibile.
Gigantul energetic rus Gazprom și Corporația Națională de Petrol a Chinei (CNPC) au semnat documentele cadru pentru conductele propuse în 2006, pe parcursul celui de-al doilea mandat prezidențial al lui Putin. Proiectul prevedea construirea a două conducte, dintre care prima, ruta estică, prin Extremul Orient rus, de la Habarovsk prin Vladivostok către China, a fost numită Puterea Siberiei. A doua conductă urma să lege Siberia Occidentală de China. Inițial numită conducta Altai, a fost rebotezată în Puterea Siberiei 2, la mijlocul anilor 2010. În timp ce Puterea Siberiei a devenit operațională în 2019, lucrările de construcție la Puterea Siberiei 2 nu au început încă, deoarece termenii și condițiile sunt în curs de negociere. Iată câteva dintre obstacolele întâlnite.
Condiția 1: Vânzarea gazului către China la prețurile din Rusia
La scurt timp după semnarea documentelor-cadru inițiale, Beijingul a început să exercite presiuni asupra Moscovei pentru a-i vinde gazul la jumătate sau chiar la o treime din prețul cu care îl vindea Europei. Au existat chiar rapoarte conform cărora China căuta să cumpere gaz rusesc la un preț mai mic și decât cel utilizat pe piața internă din Rusia.
Inițial, CNPC a cerut un preț de 70 dolari pentru 1.000 de metri cubi, dar ulterior a ridicat această sumă și a convenit asupra unui preț de 100 de dolari. Cbhiar și așa, acest preț era de trei ori mai mic decât intervalul de 250-300 de dolari la care Gazprom vindea gazul către Europa.
Confruntată cu astfel de cerințe nerezonabile, Moscova a optat să întrerupă complet negocierile și să se concentreze în schimb pe creșterea vânzărilor interne de gaz. După mai multe runde de negocieri între Putin și conducerea chineză, proiectul Altai a fost pus în așteptare pe termen nedeterminat, în 2009.
Cu toate acestea, Moscova era îngrijorată că ar putea pierde complet accesul la piața enorma piață chineză și aflată în creștere rapidă dacă nu ar reuși să ajungă la un acord și că China ar găsi în curând surse alternative pentru aprovizionarea cu gaze. În plus, lobby-urile puternice din construcții și metalurgie, din Rusia, făceau presiuni puternice pentru construirea de noi conducte, în timp ce pe piața europeană concurența devenea tot mai acerbă din cauza creșterii livrărilor de gaze naturale lichefiate (GNL) din Statele Unite și a volumelor crescute de exporturi de gaze din Azerbaidjan.
Aceste presiuni au fost suficiente pentru a aduce Rusia din nou la masa negocierilor în 2011, însă nici de această dată părțile nu au reușit să ajungă la un acord privind prețul de export. Rusia spera să obțină de la China același preț pe care-l încasa de la Europa, în jur de 350 dolari pentru 1.000 de metri cubi, în timp ce Beijingul era pregătit să plătească Rusiei doar cât plătea Turkmenistanului — în jur de 250 dolari, așa că nici de această dată discuțiile nu au avansat.
Cu toate acestea, conform unui raport Financial Times din mai, China a revenit acum la cerința sa inițială de a permite achiziționarea gazului intrat prin Puterea Siberiei 2 la prețuri interne rusești, reglementate de autoritățile rusești. În prezent, în funcție de regiune, acest preț este în jur de 62 dolari pentru 1.000 de metri cubi.
Acest lucru este remarcabil mai ales pentru că în 2023, prețul la care China a cumpărat gaz din conducta originală, Puterea Siberiei, a crescut la 287 dolari pentru 1.000 de metri cubi — după ce plătise doar 159 dolari în 2021 — depășind chiar prețul plătit de Europa pentru importurile de gaze rusești.
Totuși, conform unor documente clasificate obținute de Reuters, prețul ar putea să scadă înapoi la 157 dolari până în 2027, ceea ce ar duce la pierderi financiare suplimentare pentru Gazprom, care numai anul trecut a înregistrat o pierdere record de 6,3 miliarde de euro. În total, Gazprom a suferit pierderi de 12 miliarde de euro în 2023, dar acestea au fost parțial compensate de vânzările profitabile de petrol și electricitate.
Condiția 2: Fără stabilirea prețului în funcție de combustibili scumpi
Un alt obstacol crucial a fost formula de preț folosită pentru calcularea prețului vânzărilor de gaz, care lega rata de prețul mai multor tipuri de combustibili pe piețele mondiale (benchmark).
Contractele internaționale de achiziție de gaze sunt de obicei legate de mai mulți indici, inclusiv Japan Crude Cocktail (JCC), Henry Hub în Statele Unite și cotațiile bursei de combustibili în UE și Regatul Unit. La sfârșitul anilor 2000, chinezii au refuzat o propunere a Gazprom de a lega prețurile exportului său de gaze de JCC, considerat destul de ridicat, ceea ce a determinat Gazprom să pună din nou proiectul în așteptare pentru câțiva ani.
De fapt, chinezii înșiși au propus în 2013 să se ajungă la un acord privind un preț fix pentru livrările de gaze prin ambele conducte, bazat pe prețurile gazului de șist din Statele Unite, care în acea perioadă erau scăzute din cauza suprasaturării de pe piața americană. Rușii au respins propunerea Beijingului, subliniind că consideră prețul ca fiind deja convenit. Asta a dus din nou la eșuarea negocierilor.
Nu se știe dacă au existat cereri din partea Moscovei sau Beijingului de a lega acest contract de vreun benchmark, dar analiștii cred că poziția puternică de negociere a Chinei îi permite să insiste pentru o legătură de preț avantajoasă. „China are influența necesară pentru a include orice formulă vrea”, a declarat Petras Katinas, analist la Centre for Research on Energy and Clean Air, pentru Novaia Gazeta Europa.
Condiția 3: Redirecționați conducta acolo unde este nevoie de gaz
Începând din mijlocul anilor 2000, o altă obiecție semnificativă din partea Beijingului față de Puterea Siberiei 2 a fost traseul propus al conductei, pe care Moscova inițial l-a denumit „ruta vestică” și prevăzuse să-l treacă direct prin regiunea muntoasă Altai a Rusiei până în China de vest.
Traseul prin Altai este preferat în mod ferm de Gazprom, în ciuda provocărilor asociate construcției unei conducte peste un lanț muntos și a protestelor planificate de către ecologiștii ruși, deoarece este cel mai direct drum între câmpurile de gaze din Arctica rusă și granița chineză.
După 13 ani de negocieri, Kremlinul a cedat în cele din urmă cererilor Beijingului și a fost de acord să redirecționeze Puterea Siberiei 2 spre est, ceea ce înseamnă că acum va livra gaz către regiuni mult mai dezvoltate industrial din China.
Fapt poate mai semnificativ, Gazprom vrea să evite direcționarea conductei prin Mongolia sau Kazakhstan, deoarece ar implica plata unor taxe de tranzit care ar diminua profiturile. Problema principală cu ruta propusă este că cererea de gaze din vestul Chinei nu se apropie de cele 30 de miliarde de metri cubi de gaz pe care Puterea Siberiei 2 le-ar putea în cele din urmă să le livreze.
După 13 ani de negocieri, Kremlinul a cedat cererilor Beijingului și a fost de acord să redirecționeze Puterea Siberiei 2 spre est, ceea ce înseamnă că acum va livra gaz către regiuni mult mai dezvoltate industrial din China. Cu toate acestea, acum depinde de Rusia să ajungă la un acord cu o țară de tranzit.
Condiția 4: Nu vă așteptați ca China să cumpere 30 de miliarde de metri cubi de gaz pe an
De la începutul negocierilor, în 2006, Gazprom a planificat să livreze anual 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale către China prin conducta Altai. Dar, la zece ani de la începerea negocierilor pentru proiect, spre groaza Kremlinului, atunci președintele CNPC, Wang Yilin, le-a spus reporterilor că volumul de 30 de miliarde fusese menționat doar de presă. Volumul real al livrărilor viitoare de gaz prin Puterea Siberiei 2 încă urma să fie negociat, a declarat Wang, care cu un singur comentariu a forțat negocierile să înceapă din nou de la zero.
Potrivit publicației rusești Kommersant, chinezii au stipulat la mijlocul anilor 2000 că conducta Gazprom ar trebui să aibă capacitatea de a livra 30 de miliarde de metri cubi de gaz anual, dar au garantat doar că vor cumpăra 10 miliarde de metri cubi de gaz pe an.
În plus, anul trecut oficialii chinezi au numit Linia D, o conductă de gaze din Turkmenistan care are aceeași capacitate ca Puterea Siberiei 2, drept prioritate principală în infrastructura energetică a țării.
Erica Downs, cercetătoare în energie la Universitatea Columbia, a declarat pentru Novaia Gazeta Europa că este puțin probabil ca China să aibă nevoie de gaz din Puterea Siberiei 2 înainte de 2030, în timp ce Petras Katinas de la CREA a prezis că China nu va avea nevoie de livrări de gaze de o asemenea amploare din Rusia până la mijlocul anilor 2030.
„Având în vedere focusul Chinei pe securitatea energetică, este foarte îndoielnic că țara ar dori să-și crească semnificativ dependența de gazele rusești. Totuși, să aibă o opțiune suplimentară pentru importuri ar putea fi avantajos în cazul unor perturbări pe piața globală de gaze”, a declarat Katinas.
Condiția 5: Acces pentru China pe piața internă de energie a Rusiei
În ciuda eforturilor lui Putin de a cultiva conducerea chineză, întâlnindu-se cu oficiali chinezi de rang înalt de mai multe ori pe an pe tot parcursul mandatului său, pare să nu existe nicio substanță în afirmațiile de încredere și prietenie nelimitată reciprocă între cele două țări, oricât de des ar fi ele făcute.
De fapt, când vine vorba de discuțiile privind livrările de gaze, se pare că nu există deloc încredere, deoarece Moscova și Beijingul și-au refuzat de mai multe ori accesul reciproc la ceea ce este considerat sfânt în afacerile cu gaze — producția și vânzarea acestora.
CNPC spera să se implice în producția de gaze la noile câmpuri din estul Siberiei, nu doar să producă combustibil, ci și să construiască și să gestioneze o conductă internă de gaze în Rusia împreună cu Gazprom. Ambițiile CNPC de a intra în piața internă de gaze a Rusiei, laolaltă cu reticența Rusiei de a le permite străinilor accesul pe piața sa internă, au însemnat alte întârzieri pentru Puterea Siberiei 2.
Pe de altă parte, Rusia a încercat și ea să obțină o poziție în China, viceprim-ministrul de atunci, Arkadi Dvorkovici, anunțând în 2013 că construcția conductei Altai depinde de liberalizarea pieței interne de gaze din China și că, dacă reglementarea prețurilor în China ar fi slăbită, atunci Gazprom ar prefera să-și promoveze propriul combustibil, așa cum a făcut odată în Europa. Dar s-a dovedit curând că Beijingul nu avea nicio intenție să permită unui jucător străin accesul în piețele sale.
Condiția 6: Împrumuturi de la Beijing
Odată cu problema implicării Chinei în afacerile interne cu gaze ale Rusiei, s-a discutat și despre băncile chineze care ar putea să împrumute Gazprom cu banii necesari pentru construirea noii conducte, și despre cât de mare ar putea fi acest împrumut.
Până în 2014, Gazprom a declarat întotdeauna că va finanța construcția noii conducte folosind propriul său program de investiții, deși s-a vorbit și despre aprobarea guvernului rus pentru un împrumut acordat Gazprom de la Fondul Național de Bunăstare al Rusiei.
Totul s-a schimbat peste noapte când Rusia a anexat ilegal Crimeea și Gazprom a constatat brusc că piețele externe de datorie i-au fost închise. În acest punct, a fost propus un împrumut chinez pentru a finanța ambele proiecte de conducte.
Exploatând pe deplin dificultățile financiare ale Gazprom, China a avansat în proiectul Altai condiționat de acceptarea de către Gazprom a unui împrumut din partea „partenerului” său pentru construirea segmentului rusesc al conductei. Prin lobby pentru ca Moscova să accepte finanțare de la o bancă chineză, Beijingul a făcut aranjamentele ca sectorului bancar câștiga undeva între 8 și 15 miliarde de dolari.
Dar Rusia și China nu au reușit să cadă de acord asupra ratei dobânzii și altor condiții privind împrumutul, ceea ce a dus ambele părți înapoi în alt impas. O sursă din cadrul Gazprom a declarat în 2015 pentru Reuters că compania nu dispunea de resurse financiare proprii pentru a finanța construcția.
Condiția 7: Volume flexibile pentru China la livrările de gaze
Un alt obstacol financiar insurmontabil a fost condiția take-or-pay, o clauză standard în contractele de gaze, care stabilește volumul minim pentru care trebuie plătit chiar dacă cumpărătorul nu achiziționează tot ce este livrat.
Potrivit surselor Novaia Gazeta Europa, Gazprom nu va fi de acord cu un nivel de take-or-pay sub 80%, care este standardul fixat în contractul pentru conducta originală Puterea Siberiei, dar Beijingul nu va accepta aceste condiții.
„Este puțin probabil ca China să intenționeze să semneze un nou contract în prezent pe baza condițiilor take-or-pay”, a declarat Petras Katinas pentru Novaia Europa, adăugând că Beijingul va insista probabil pe un preț fix pentru livrări sau va cere volume flexibile, astfel încât să nu fie obligat să cumpere gaz de care nu are nevoie. În același timp, Katinas crede că China poate insista ca firma Gazprom să contracteze un împrumut chinezesc pentru finanțarea construcției conductei, fiind conștientă de situația financiară precară a companiei.
Vise deșarte
În câțiva ani, Gazprom va marca cea de-a 20-a aniversare de la anunțul său că în curând va semna un contract cu China pentru construcția unei conducte pe ruta vestică.
Toate instrumentele pe care China le-a folosit pentru a opri masivul proiect de construcție rămân la dispoziția sa, iar singurul dezvoltare semnificativă în acest timp este că conducta a fost mutată spre est.
China este norocoasă cu poziția sa geografică și este înconjurată de furnizori de gaze, primind combustibil prin conductă din Turkmenistan și Myanmar, precum și prin transport maritim sub formă de LNG din Orientul Mijlociu și Australia. În plus, există și LNG rusesc produs de Gazprom pe insula Sahalin și de Novatek pe Peninsula Iamal din Arctica rusă. Drept urmare, Beijingul își poate permite să aștepte în ceea ce privește Puterea Siberiei 2.
Însă Gazprom, care nu a reușit să accepte condițiile impuse de China de aproape 20 de ani și nu a avut succes în încercările sale de a-și impune propriile condiții, nu mai are unde să se ducă acum. Pierderea aproape întregii sale piețe europene începând cu invazia Rusiei în Ucraina a însemnat că producția de gaze a scăzut la niveluri nemaivăzute din 1983, iar compania încă are nevoie de un loc unde să își trimită gazele din Siberia de Vest. Drept urmare, China poate să ceară aproape orice concesii, știind foarte bine că Moscova se află într-o poziție slabă în negocieri și este tot mai disperată să ajungă la un acord.
„În cazul în care proiectul va fi realizat, este probabil că va fi în termenii Chinei”, se arată într-un raport realizat de cercetătorii de la Universitatea Columbia, Erica Downs, Akos Losz și Tatiana Mitrova. Conform declarațiilor lui Downs, pentru Novaia Gazeta Europa, China trebuie să decidă care tip de dependență energetică prezintă mai multe riscuri — gazele naturale prin conductă din Rusia sau livrările de LNG. Problema pentru China în ceea ce privește LNG-ul ar putea fi faptul că unele nave cisternă care îl transportă vor trebui să parcurgă rute maritime lungi, „pe care Beijingul le percepe ca fiind vulnerabile la întreruperi din partea Statelor Unite”, precizează Downs.
„Având în vedere focusul Chinei pe securitatea energetică, este extrem de îndoielnic că țara ar dori să își crească semnificativ dependența de gazele rusești. Totuși, să aibă o opțiune suplimentară pentru importuri ar putea fi avantajoasă în cazul unor perturbări pe piața globală de gaze”, a afirmat Katinas.
În ciuda multiplelor pârghii de influență ale Chinei, viitorul proiectului Puterea Siberiei 2 rămâne incert. De la izbucnirea războiului din Ucraina, Beijingul s-a dovedit a fi precaut în ceea ce privește inițierea de noi proiecte majore de infrastructură energetică transfrontalieră și investiții în sectorul energetic rusesc, conform lui Downs, care a adăugat: „Astfel, China are luxul timpului când vine vorba de luarea unei decizii despre acest gazoduct.” >>
Putinism și rahitism. Inexistenta pace internă pune în pericol războiul extern
