O navă destinată cazării poliţiştilor la summitul G7, confiscată pentru condiţii improprii la bord

Sursa foto: Wikipedia

O navă unde urmau să fie cazaţi peste 2000 de poliţişti din dispozitivul de securitate al summitului G7 din Italia a fost confiscată miercuri în urma unor reclamaţii privind condiţiile improprii de la bord, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Nava Mykonos Magic, redenumită Zeiţa Nopţii, este ancorată în portul Brindisi din sudul peninsulei italiene, la circa 60 de km de complexul de lux Borgo Egnazia din provincia Puglia, unde va fi avea loc de joi până sâmbătă reuniunea la vârf a celor mai dezvoltate ţări din lume.

Săptămâna aceasta, sindicatele au criticat condiţiile de pe vas, arătând că multe cabine sunt inutilizabile, există infiltraţii de apă, toalete nefuncţionale şi instalaţii de aer condiţionat defecte. Unii din cei aflaţi deja la bord au fost nevoiţi să se mute în hoteluri sau pe o altă navă.

Investigaţiile iniţiale au evidenţiat „condiţii igienico-sanitare critice semnificative şi deficienţe grave de cazare”, care ar putea constitui elemente ale infracţiunii de fraudă în ofertele publice, a comunicat poliţia.

Forţele de ordine au confiscat nava în urma unui ordin al procuraturii din Brindisi, în vederea continuării anchetei.

Într-un comunicat anterior, poliţia anunţase că are în vedere o acţiune judiciară împotriva proprietarului navei.

Presa italiană a consemnat că guvernul de la Roma a plătit circa şase milioane de euro pentru închirierea navei pe durata summitului G7.

Reuters nu a reuşit să contacteze firma identificată de poliţie ca proprietară a navei.

Comisia Europeană a aprobat preluarea Alpha Bank România de către UniCredit

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here