Poetul şi cineastul iranian Baktash Abtin, critic al regimului de la Teheran, a murit în închisoare după ce s-a infectat cu COVID

Poetul şi cineastul iranian Baktash Abtin, critic al regimului de la Teheran, a murit în închisoare după ce a contractat Covid-19, au anunţat mai multe organizaţii de apărare a drepturilor omului, transmite AFP.
„Baktash Abtin a murit”, a scris Asociaţia Scriitorilor Iranieni (IWA) la postul Telegram, după ce Baktash Abtin a intrat în comă la începutul săptămânii.
Reporters sans frontières (RSF) a confirmat pe Twitter moartea sa, denunţând responsabilitatea autorităţilor iraniene, care l-au condamnat în 2019 pe Baktash Abtin pentru „propagandă contra regimului” şi „publicarea unui jurnal ilegal pe Facebook”, potrivit RSF.
Scriitorul era condamnat la 6 ani de închisoare. El a fost condamnat împreună cu alţi doi membri ai IWA în 2019 pentru „propaganda împotriva sistemului”. El a început să-şi ispăşească pedeapsa la închisoarea Evin din Teheran în 2020.
Împreună cu co-acuzaţii Keyvan Bajan şi Reza Khandan Mahabadi, Baktash Abtin a primit în septembrie 2021 premiul PEN/Barbey Freedom to Write, decernat de grupul de apărare a drepturilor scriitorilor PEN America, potrivit News.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here