Dacă doar spiritul anticorupției ar fi cel care l-a mânat pe Vladimir Putin să aprobe spectaculoasa săltare a ministrului adjunct la Apărării, Timur Ivanov, atunci întrebarea este, pe de o parte, simplă: De ce abia acum? Iar pe de alta, complexă: De ce doar Ivanov?
Așadar, de ce abia acum, din moment ce despre stilul luxos de viață, conexiunile și afacerile pe sub masă ale individului existau de multă vreme informații devenite chiar publice?
Doar echipa lui Alexei Navalnîi scosese deja la iveală „marfă” suficientă pentru ca investigațiile jurnalistice să fie rapid convertite în cercetare penală, iar asta cu mult înaintea zilei de miercuri.
Dat fiind statul polițienesc al lui Putin și având în vedere natura cleptocratică a regimului însuși, putem fi siguri că și contraspionajul militar, și FSB, deci și Kremlinul știau despre Timur Ivanov cel puțin ceea ce știau și au împărtășit cu toată lumea Navalnîi și oamenii lui.
Ca atare, fie și numai acesta e un motiv suficient pentru a bănui că în spatele arestării care tulbură acum apele la vârful armatei ruse poate fi vorba de mult mai mult decât anticorupție pură și dură.
Apoi, de ce doar Ivanov?
Desigur, nu este exclus ca la un moment dat să pice de pe piedestal și alți oficiali de calibru similar (surse consultate de presa străină susțin că bătăi se pot auzi chiar și în ușa ministrului Șoigu).
Dar în același timp, este greu de crezut că nenorocirea „anticorupție” se poate abate asupra unui număr semnificativ de înalți oficiali ruși.
Motivul e strigător la cer de simplu.
Chiar dacă de-a lungul timpului și Navalnîi, și presa străină au dezvăluit numeroase afaceri oneroase în cazul a nenumărați grei de la vârful armatei, al structurilor de securitate și al sferei guvernamentale, Putin nu s-ar putea juca serios cu mașinuța anticorupției nici măcar de ochii lumii.
Căci dacă ar încuviința să se meargă un pic mai departe cu dosarele și arestările pe motiv de corupție, dictatorul s-ar trezi în situația de a nu mai avea cu cine să-și continue războiul din Ucraina și nici cu cine să conducă țara în termenii lui. Iar dacă ar merge până la capăt, ar însemna să se aresteze singur, căci în Rusia nimeni nu a reușit, dar nici nu a îndrăznit să fure mai mult decât a furat el. Ambele variante sunt nerealiste.
Iată, așadar, un al doilea motiv suficient pentru a bănui că afacerea „Timur Ivanov” este de un spectru generos mai larg decât lasă să se întrevadă comunicatele oficiale venite de la Moscova.
Că Putin și regimul au înghițit o gălușcă umplută cu bile de rulmenți, așa cum sugerează surse ucrainene ce fac trimitere la o operațiune specială a spionajului de la Kiev; că pur și simplu dictatorul a considerat că e momentul pentru un semnal de forță dat elitei hrăpărețe din jurul lui, pentru a mai strânge rândurile, în contextul neverosimil de delicat al războiului; că armata a înregistrat pe front eșecuri dure, dar încă ținute sub pătură, din cauza lui Ivanov și/sau a cercului din care face parte; sau că în interiorul regimului se dau lupte surde pentru influență ori chiar pentru pole position la o eventuală succesiune subită… ei bine, oricare din aceste motive sună mai credibil decât ideea că Moscova a aflat ieri cât de corupt e bietul Timur și, iată, a reacționat corespunzător și cu celeritate.
Să nu uităm un lucru: în Rusia, adevăratul far al anticorupției, Alexei Navalnîi, a fost băgat în pământ de regim acum două luni și jumătate.
Alexei Navalnîi a murit tocmai pentru că dezvăluise prea multe despre prea mulți, inclusiv despre Ivanov, Șoigu și Putin.
Iar până să adauge la „păcatele” sale și poziția anti-război, Navalnîi avusese ani în șir de pătimit strict din cauza afacerilor oneroase pe care le deconspirase (e totuși binecunoscut faptul că fusese încarcerat, agresat și otrăvit cu mult înainte să înceapă invazia din Ucraina, așadar într-o perioadă în care activitatea sa era concentrată pe expunerea schemelor de corupție la nivel înalt).
În orice caz, pe măsură ce războiul tinde să nu se mai termine, uzura pare să se instaleze confortabil în tabăra rusă, regimul de la Moscova fiind ca niciodată pus în situații sensibile. Cazul Timur Ivanov e sugestiv din acest punct de vedere și probabil va fi urmat de alte episoade… neașteptate.
