Era din start bizar să ai dubii cu privire la răul ce va urma dacă ajutorul militar american pentru Ucraina ar întârzia neverosimil de mult. De altfel, în cele câteva luni în care stocurile ucrainene de muniție și sisteme de armament nu au mai fost refăcute la nive optim, din cauza semi-dictaturii trumpiste din Congres, armata Kievului le-a cam bifat pe toate: creșterea numărului de victime, împuținarea operațiunilor ofensive, slăbirea activităților defensive, scăderea moralului trupelor, agravarea problemelor deja existente în procesul de recrutare, pierderea unor poziții mai mult sau mai puțin critice, pierderi teritoriale, dificultăți majore de planificare.
Practic, în câteva luni militarii Kievului – de la ultimul soldat și până la generalii de top – au trecut prin încercări la care nu îi supuseseră doi ani de război.
La toate astea, se adaugă nu mai puțin semnificativele pierderi înregistrate în sfera civilă, prin lovirea de către ruși a numeroase obiective rezidențiale și industriale, precum și a unor infrastructuri energetice cu rol critic.
Nu în ultimul rând, pe un asemenea fond, au fost expuse ca niciodată la „intemperii” moralul însuși al populației, ca și moralul, coeziunea și eficiența leadership-ului politic ucrainean.
Lucrurile nici nu puteau sta altfel având în vedere dependența totală a Ucrainei de ajutorul occidental, dependență căreia îi va lua ani buni, dar neapărat în condiții de pace, pentru a fi estompată și pentru care, în vreme de război, nu există soluții imediate decât eventual sectorial (cum este în cazul producției de drone, de pildă).
Dar sâmbătă, Congresul SUA a reușit să facă imposibilul, deblocând mecanismul american de livrări.
Impactul cu siguranță se va vedea pe front, chiar dacă îi va lua oarece timp să se așeze confortabil. Dar o întrebare importantă, pornind de aici, este și dacă, așa cum se întâmplă invariabil cu situațiile proaste, când un rău nu vine niciodată singur, este oare posibil ca și un lucru bun să vină nu singur-cuc, ci însoțit?
Un răspuns cel puțin teoretic (căci cel practic e încă de domeniul viitorului apropiat) ar fi că sunt șanse reale ca asta să se întâmple. Bineînțeles, cu condiția ca SUA și Europa să-și fi însușit temeinic lecția acestor luni când nivelul de alarmă a ajuns atât de sus încât unii și-au pus neverosimila problemă de a se pregăti de momentul în care va fi necesară trimiterea unor trupe pe teritoriul Ucrainei.
În esență, începând de sâmbătă devin posibile următoarele evoluții:
- Pachetul mare de ajutor american să conțină sub-pachete mai îndrăznețe decât se prevazuse inițial. Acest pas e dictat cel puțin de evoluțiile din ultimele patru până la opt săptămâni, când armata rusă a atins un vârf periculos de agresivitate și eficacitate, profitând de starea dotării ucrainenilor.
- Pachetul american să stimuleze introducerea în schema de sprijin internațional a Ucrainei a unor sub-pachete europene incomparabil mai îndrăznețe decât ne-au obișnuit. Marea Britanie dă deja semnale puternice în sensul unui asemenea angajament, dar nu sunt excluse surprize nici din partea Germaniei. Berlinul s-a mai lăsat influențat și în trecut de pași critici făcuți de SUA, Marea Britanie și Franța – de pildă, în chestiunea tancurilor.
- Europenii, în ansamblu dar cu un accent și pe vecinii Ucrainei, au mai mult ca oricând toate motivele să ridice miza implicării lor, având în vedere faptul că amenințarea rusă a crescut exponențial în ultimele luni și totodată având în vedere faptul că Europa trebuie să fie pregătită în orice moment să compenseze eventuale noi sincope care pot apărea peste ocean, mai ales dacă Donald Trump este ales președinte. În orice caz, în ultimele două luni au existat câțiva lideri europeni de calibru (la nivel de state, dar și la nivel comunitar) care au cerut continentului să facă mult mai mult. În acest fel, au demarat pregătirea terenului în rândul opiniei publice și, totodată, s-au expus ei înșiși suficient ca asta să îi oblige la consecvență dacă vor să evite propria decredibilizare.
- Apoi, e faptul că aceste luni de zbateri generate de blocajul din Congresul SUA au avut darul de a limpezi ape care au rămas tulburi timp de doi ani. Un astfel de caz este cel al obiectivului propriu-zis al Occidentului în acest război. Cred că apropierea de marginea prăpastiei i-a făcut pe liderii europeni și americani să nu mai ezite între doar a ține Ucraina pe perfuzii și a o ajuta cu adevărat să câștige curat și sustenabil. Dacă s-a ajuns într-adevăr în acest punct (eu așa bănuiesc acum, dar, desigur, viitorul e cel care deține cheia adevărului), atunci ar trebui să vedem în lunile următoare o neechivocă sincronizare între livrări și momentul în care e nevoie de ele, precum și o reală sincronizare între ce se livrează și ce le este necesar ucrainenilor să le fie livrat la un moment dat.
- Adâncimea contează: altfel spus, e de așteptat ca Occidentul să fie de aici încolo mai receptiv la ideea loviturilor sistematice și fatale în spatele frontului, așadar date în zonele ocupate de ruși, dar și în Crimeea ilegal anexată. Asta înseamnă o deschidere fățișă a europenilor și americanilor la a trimite rachete cu rază lungă (fac parte din ceea ce numeam mai sus „sub-pachete îndrăznețe” de ajutor militar). Până la urmă, aceasta este calea cea mai puțin cronofagă, cea mai ieftină și cea mai puțin costisitoare în vieți de militari ucraineni instruiți de Occident, prin care, pe de o parte, pot fi date înapoi câștigurile obținute de ruși în ultima vreme, iar pe de alta, poate fi recuperat teritoriul ucrainean capturat de ruși încă de la declanșarea primei faze a războiului, în 2014.
- În fine, ar fi de așteptat de aici încolo și ca Franța să facă mai multe în plan militar pentru Ucraina, având în vedere trei lucruri: ar întări leadership-ul parizian pe care președintele Macron este evident că și-l dorește; ar face și mai credibil apelul său atât de inspirat la ambiguitate strategică, întrucât dacă țintești atât de sus, dar nu ești în stare să livrezi la un nivel mult mai modest, ai brusc o mare problemă; mai mult, un sprijin militar francez ceva mai ridicat și mai îndrăzneț ar avea o valoare și un impact peste nivelul său propriu-zis, în condițiile în care s-ar adăuga sprijinului american remarcabil și altor potențiale formule europene de sprijin (așadar e vorba de potențare, iar asta ar trebui să fie un stimul suficient de puternic în acest sens).
Premisele care s-au cristalizat în siajul votului de sâmbătă al Congresului proiectează în sfârșit o Rusie care poate cu adevărat să înceapă să piardă; și pun lupa pe un Kremlin împins de la o stare de indecentă euforie la o realistă stare de alertă. Dar occidentalii nu trebuie să se lase seduși de acest nou și mai favorabil concurs de împrejurări, ci să trateze Rusia ca și cum s-ar afla pe cele mai înalte culmi.
Pentru a da înapoi armatele Moscovei de pe teritoriile Kievului și pentru a-l face pe Putin tot mai mic și tot mai neînsemnat este nevoie de un nivel de hotărâre, de agresivitate și de consecvență în acest sens încă neatins de Occident de la 24 februarie 2022 și până în prezent.
Vestea proastă constă în faptul că este mult de muncă. Vestea bună rezidă în faptul că efortul nu va fi degeaba.
Teribil, pentru Putin, dar adevărat. Miezul înfrângerii Rusiei, după votul din Congres
