Europol a tras un semnal de alarmă privind solul fertil pe care îl reprezintă tensiunile sociale aduse de pandemie pentru planurile extremiștilor. Răscoalele Black Lives Matter și Antifa din SUA, precum și avatarurile lor din unele țări UE, ne oferă niște dovezi solide în acest sens. Însă registrul ideologic vast și eclectic al acestor revolte ne servește totodată, pe un alt palier, și o demonstrație de „fizică nucleară” a Corectitudinii Politice: ce poate rezulta când amesteci într-o ideologie elemente de terorism identitar, rasianism și activism leninist.
Când ne gândim la propagandă, ne-am obișnuit cu varianta ei „reacționară”, panslavistă, neo-sovietică împachetată la Kremlin. Încât aproape că ne scapă atenției o propagandă aidoma de agresivă, drapată insidios în numele toleranței și-al luptei împotriva discriminării. Agenda LGBTI a Corectitudinii Politice, căci la ea mă refer, a schimbat demult dinamica socială anti-discriminare, îmbibându-se de caracteristicile radicale ale unei „religii politice”.
Două întâmplări proaspete.
ONG-ul MozaiQ, una dintre principalele organizații comunitare care se adresează persoanelor LGBTI din România, celebrează pe pagina de Facebook faptul că postul de desene animate Cartoon Network și-a schimbat poza de profil cu steagul LGBTQ pentru a sărbători „luna Pride”. „Acesta este efectiv canalul TV care formează copiii de mici. În curând, toată populația va fi queer.”
Acum, citind genul acesta de comunicare publică, care degajă propagandă și inginerie socială („toată populația va fi queer”, plus tușa aceea îngroșată – „canalul TV care formează copiii de mici”), cum să ai pretenția, ca organizație care te ocupi de tema LGBTI în societatea românească, să nu fii suspectată că urmărești ceva mai mult, mult mai mult, decât drepturile acestor minorități sexuale?
Cum să nu se panicheze românii când aud de conceptul de „educație sexuală” când îl livrezi prin „toată populația va fi queer”? Cum să nu se simtă, de pildă, în aer studiul acela înfiorător din anii 1990, elaborat în siajul teoriilor „eliberării sexuale” dezvoltate de tripleta Erich Fromm-Wilhelm Reich-Herbert Marcuse, în care pedofilia era tratată ca un „concept de clasă” ce trebuie „dezrobit” politic și legalizat, redefinind-o drept „intimitate intergenerațională”?
(P.S.: Între timp, MozaiQ și-a șters postarea.)
Și pentru că am ajuns la educația sexuală, n-ar strica un pic de context istoric, care, tematic, are legătură cu postarea MozaiQ și, per total, cu tribulațiile iscate de încadrarea educației sexuale în programa școlară. Ceea ce a provocat vâlvă pe Facebook legat de acest subiect a fost cadrul dezvoltat de OMS pentru predarea educației sexuale, care a circulat în mediul online din România. Dacă vor fi sau nu introduse în viitor elemente metodologice din acest cadru la noi, asta rămâne de văzut.
Însă baza militantistă a documentului – în special pe segmentul 0-4 ani, unde se face referire la „bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp, despre masturbarea timpurie” – trimite la o îndoctrinare în spiritul ideologiei de gen pe filiera Fromm-Wilhelm-Marcuse.
Cu excepția unor recomandări NECESARE și SĂNĂTOASE privind igiena sexuală, abuzurile și efectele psihologice nocive ale conceptului de frumusețe în consumerismul media, restul este un balast ideologic al „eliberării sexuale”.
Modelul de educație sexuală promovat de OMS descrie, de fapt, teorema care face din educația sexuală un pleonasm al progresismului. Pleonasm pentru că educația sexuală este una dintre rațiunile de-a fi ale progresismului în arena luptei milenare dintre individ și societate, face parte din corpusul lui de fantezii militantiste.
La rădăcina educației sexuale se află, după cum am spus, Erich Fromm, Wilhelm Reich și Herbert Marcuse. Ei sunt „părinții fondatori” ai managementului „eliberării sexuale”, care a făcut furori în anii 1960-1970, replicându-și apoi la foc continuu epigonii în științele sociale, în renumitele „studii de gen”, fiecare în parte polenizând câte ceva din fantasmele reducționiste ale lui Freud despre zonele erogene. Și fiecare în parte contribuind la eposul educației sexuale sub forma unei conștiințe „protestatare” asupra sexualității, căutând decuparea actului sexual din caracterul lui „domestic”, monogam, în care cei trei vedeau hățurile fascismului și, per total, racilele unei cartelizări bizantine a identității de gen.
Există două optici mari și late în care se armonizează până la canibalizare ideile lor: 1) în sex e vorba doar despre plăcere și trebuie exploatată diversitatea plăcerilor cu cât mai diverși parteneri; 2) în sine, plăcerea este neutră din punct de vedere moral, iar încercarea de-a conota moral circuitul tranzacțional al plăcerilor este un act de opresiune la adresa libertății individuale sau a „drepturilor sexuale”, cum se zice acum.
Aceste două modalități au căutat să mute accentul de la „noi” la „mine” în actul sexual, închipuind sexualitatea drept un cult egolatru al corpului, o luptă politică pentru plăcere între organele sexuale, o bătălie de tranșee a fluidelor în care orgasmul este Constituția, în timp ce empatia este un handicap primitiv, gunoi burghez.
Deceniile au trecut, unele idei au pălit, altele au luat forme distopice, iar altele au rămas netulburate. Și o parte din ele s-au cuibărit în „Standarde pentru educație sexuală în Europa”, care este un „cadru pentru factorii de decizie politică, specialiști și autorități din domeniul educației și sănătății” elaborat de Biroul Regional OMS pentru Europa.
În eseul său „Este sexul necesar?”, filosoful Roger Scruton face un portret-robot mai mult decât sugestiv educației sexuale în cheie OMS (repet, ÎN CHEIE OMS), despre care spune că a introdus „un fel de moralitate anti-morală în școli”. „Copiii, au decis ei (avocații educației sexuale – n.n.), au o tendință naturală de a asocia sexul cu rușinea, ezitarea și dezgustul. Sufletele lor trebuie deci să fie curățate de aceste resturi burgheze, pentru ca ele să fie pregătite pentru viață ca un eu eliberat cu adevărat”.
Imaginați-vă numai ce tămbălău fi ieșit dacă Cartoon Network ar fi celebrat o sărbătoare creștină cu o insignă la poza de profil. În fine.
Altă întâmplare LGBTI recentă din România: afișele stradale cu „Numele meu este Maria și sunt bisexuală” sau „Numele meu este Lucas și sunt gay”.
Numai că bătrânii „Maria” și „Lucas” sunt, de fapt, niște ficțiuni publicitare, niște persoane din poze luate de pe Shutterstock și transformate fără nicio jenă în „mărturii curajoase” cocoțate pe panouri.
De exemplu, figura „Mariei” este folosită pe coperta paginii de Facebook a unui cămin de bătrâni din Canada – Résidence Unique Sherbrooke. Într-o altă imagine de pe Shutterstock, „Maria” și „Lucas” sunt soț și soție.
Desigur, vorbim de foto generice, care pot fi folosite în diverse campanii publicitare. Dar una este să o pui pe „Maria” într-o reclamă la sisteme PVC, și alta să-i atribui „Mariei” o identitate sexuală, un statut de caz real și, în ultimă instanță, o viață falsă. Mă întreb oare cum s-ar simți „Maria” și „Lucas” să afle că au fost folosiți într-un material de propagandă LGBT?
Intitulată „Best4OlderLGBTI”, campania este derulată un toptan de ONG-uri străine în mai multe țări UE, printre care România, Italia, Olanda, Portugalia și Franța, și este finanțat prin Programul „Drepturi, egalitate și cetățenie” al UE. De afișele din România s-a ocupat un ONG al unui portughez specializat în modernizarea sistemelor de siguranță din pușcării și penitenicare (!) – European Association for Social Inovation (EASI), condus de Pedro das Neves.
În sectorul 6 – în Drumul Taberei – deja au început să fie date jos afișele.
Din punctul meu de vedere, comunitatea LGBTI se află într-o uriașă păcăleală, căci felul în care este reprezentată „heraldic”, la nivelul particularităților militantiste, de Corectitudinea Politică are de-a face tocmai cu o practică condamnată de stânga occidentală: ritualurile colonialiste din secolele XVI-XX, când în expoziţiile etnologice din marile capitale europene erau aduşi africani sau uiguri spre glorificarea expansionismului imperial.
Așa este manipulată acum ideologic și această comunitate. Glorificarea fiind în cazul de față „discriminarea pozitivă” și exploatarea de ordin sectar a biologiei și sexualității.
Iar ăsta nu e un drum spre acceptarea socială pe care ei, cel puțin teoretic, o râvnesc. Din contră.
