- O analiză The Economist
<< Pe măsură ce scad ratele natalității, mulți politicieni doresc să investească bani în politici care le-ar putea determina pe femei să aibă mai mulți copii. Donald Trump s-a angajat să ofere bonusuri dacă revine la Casa Albă. În Franța, unde statul cheltuie deja anual 3,5-4% din PIB pe politici familiale, Emmanuel Macron dorește să „reînarmeze demografic” țara sa. Coreea de Sud ia în considerare acordarea de ajutoare în valoare de 70.000 de dolari pentru fiecare copil. Totuși, e posibil ca aceste încercări să eșueze, deoarece sunt construite pe o înțelegere greșită.
Preocuparea guvernelor este una de înțeles. Ratele de fertilitate scad aproape peste tot, iar lumea bogată se confruntă cu o severă lipsă de copii. La ratele actuale de naștere, femeia obișnuită dintr-o țară cu venituri mari va avea doar 1,6 copii pe parcursul vieții sale. Fiecare țară bogată, cu excepția Israelului, are o rată de fertilitate sub nivelul de înlocuire de 2,1, nivel la care o populație este stabilă fără imigrație. Declinul din ultimul deceniu a fost mai rapid decât se așteptau demografii.
Profeții apocaliptici precum Elon Musk avertizează că aceste schimbări amenință însăși civilizația. Este ridicol, dar vor aduce schimbări sociale și economice profunde. O rată de fertilitate de 1,6 înseamnă că, fără imigrație, fiecare generație va fi cu un sfert mai mică decât cea anterioară. În 2000, țările bogate aveau 26 de persoane de peste 65 de ani pentru fiecare 100 de persoane cu vârsta între 25 și 64 de ani. Până în 2050, este probabil să se dubleze. Locurile cel mai afectate vor cunoaște schimbări chiar mai dramatice. În Coreea de Sud, unde rata fertilității este de 0,7, se estimează că populația va scădea cu 60% până la sfârșitul secolului.
Decizia de a avea copii este una personală și ar trebui să rămână așa. Dar guvernele trebuie să țină seama de schimbările demografice rapide. Societățile care îmbătrânesc și se micșorează probabil vor pierde din dinamism și putere militară. Cu siguranță se vor confrunta cu un coșmar bugetar, pe măsură ce contribuabilii luptă pentru a finanța pensiile și îngrijirea medicală a mulțimii de vârstnici.
Multe politici pro-nataliste vin cu efecte care sunt valoroase în sine. De exemplu, ajutoarele pentru părinții săraci reduc sărăcia copiilor, iar mamele care își permit servicii de îngrijirea copiilor au mai multe șanse să lucreze. Cu toate acestea, guvernele greșesc dacă cred că este în puterea lor să stimuleze ratele de fertilitate. Pentru început, astfel de politici se bazează pe o diagnosticare greșită a ceea ce a cauzat până acum declinul demografic. În al doilea rând, ar putea costa mai mult decât problemele pe care sunt concepute să le rezolve.
Una dintre presupunerile comune este aceea că scăderea ratei fertilității provine din faptul că femeile din mediul profesional amână să aibă copii. Ideea că acestea nu mai au timp să aibă atât de mulți copii pe cât își doresc înainte ca anii lor fertili să se apropie de sfârșit explică de ce politicile tind să se concentreze pe oferirea de scutiri fiscale și îngrijire subvenționată a copiilor. Astfel, se susține că femeile nu trebuie să aleagă între familie și carieră.
Aceasta nu este povestea principală. Femeile educate în mediul universitar chiar nasc copii mai târziu, însă doar puțin. În America, vârsta lor medie la nașterea primului copil a crescut de la 28 în 2000 la 30 acum. Aceste femei au aproximativ același număr de copii ca acelea de acum o generație. Este puțin sub ceea ce spun că este dimensiunea ideală a familiei lor, dar decalajul nu este diferit față de ceea ce era înainte.
În schimb, marea parte a declinului ratei de fertilitate din țările bogate este în rândul femeilor mai tinere, mai sărace, care amână momentul în care încep să aibă copii și care, prin urmare, au mai puțini în total. Mai mult de jumătate din scăderea ratei totale de fertilitate a Americii, începând cu 1990, este cauzată de o prăbușire a nașterilor în rândul femeilor sub 19 ani. Asta se datorează parțial faptului că mai multe dintre ele merg la colegiu. Dar chiar și cele care părăsesc educația după liceu nasc mai târziu. În 1994, vârsta medie a unei mame fără diplomă universitară, aflată la prima naștere, era de 20 de ani. Astăzi, aproximativ două treimi din femeile fără diplome universitare, în vârstă de 20 de ani, încă nu au avut primul copil.
Unii politicieni ar putea profita de asta pentru a viza politicile de stimulare a nașterilor către femeile foarte tinere. S-ar putea lăsa, de asemenea, tentați de dovezi conform cărora femeile mai sărace răspund mai mult la stimulentele financiare. Dar concentrarea pe femeile tinere și sărace, ca grup, ar fi dăunătoare atât pentru ele, cât și pentru societate. Sarcinile la adolescență sunt legate de sărăcie și de probleme de sănătate atât pentru mamă, cât și pentru copil. Stimulentele direcționate ar anula decenii de eforturi menite a reduce sarcinile nedorite printre adolescente și pentru a încuraja femeile să studieze și să lucreze. Aceste eforturi, împreună cu programele de îmbunătățire a egalității de gen, se numără printre cele mai mari triumfuri ale politicii publice din era postbelică.
Unele guverne autoritare, cum ar fi cele din Ungaria și Rusia, ar putea alege să ignore acest progres. Totuși, se confruntă cu o problemă practică, întrucât stimulentele guvernamentale nu par să conducă la nașterea mult mai multor copii nici măcar pe măsură ce cheltuielile cresc. Suedia oferă un program de îngrijire a copiilor extraordinar de generos, dar rata sa totală de fertilitate este încă de numai 1,7. Sunt necesare sume uriașe de bani pentru a încuraja nașterea fiecărui copil în plus. Iar ajutoarele tind să ajungă la toți copiii, inclusiv la cei care oricum s-ar fi născut. Drept rezultat, schemele din Polonia și Franța costă 1-2 milioane de dolari pentru fiecare naștere în plus. Doar un număr foarte mic de cetățeni sunt suficient de productivi pentru a genera beneficii fiscale care să compenseze această sumă de bani. Din cauza mobilității sociale scăzute, doar 8% dintre copiii americani născuți din părinți fără diplomă universitară reușesc să obțină o astfel de diplomă ei înșiși.
Mai în vârstă, dar mai înțelept
Prin urmare, ce pot face guvernele? Imigrația cu persoane înalt calificate poate acoperi lacunele fiscale, dar nu pe termen nelimitat, dat fiind faptul că fertilitatea scade la nivel global. Prin urmare, majoritatea economiilor vor trebui să se adapteze la schimbările sociale, iar guvernele au datoria să faciliteze acest proces. Statul bunăstării va trebui reconsiderat: de exemplu, persoanele în vârstă vor trebui să lucreze până mai târziu pentru a reduce povara asupra bugetului public. Trebuie încurajate inventarea și adoptarea de noi tehnologii. Acestea ar putea face tranzitia demografică mai ușoară prin stimularea creșterii economice la nivelul întregii economii sau ajutând la îngrijirea persoanelor în vârstă. Noile tehnologii de uz casnic ar putea ajuta părinții, asemenea mașinilor de spălat vase și de spălat rufe în anii ’50 ai secolului trecut. Prin comparație, politicile de stimulare a nașterilor reprezintă o greșeală costisitoare și social retrogradă. >>
