După criza energetică, Europa se confruntă cu creșterea importurilor din China și amenințarea tarifelor impuse de Trump, notează The Economist.
<< Europa nu este cunoscută pentru dinamismul său, dar astăzi pare stagnantă după orice standard. Epuizată de șocul energetic care a urmat invaziei declanșate de Rusia în Ucraina, în 2022, economia Uniunii Europene a crescut cu doar 4% în acest deceniu, în comparație cu 8% în America; începând cu sfârșitul anului 2022, nici ea, nici Marea Britanie nu au mai crescut deloc. Iar dacă asta nu era deja destul de rău, Europa se confruntă cu o creștere a importurilor ieftine din China, care, în timp ce aduc beneficii consumatorilor, ar putea dăuna producătorilor și ar putea să intensifice conflictele sociale și industriale. Și în decurs de un an, Donald Trump ar putea reveni la Casa Albă, impunând tarife uriașe pe exporturile Europei.
Momentul este unul prost. Continentul are nevoie de o creștere puternică pentru a contribui la finanțarea unui buget mai mare pentru apărare, mai ales de când a secat sprijinul american pentru Ucraina, dar și pentru a-și atinge obiectivele în domeniul energiei verzi. Alegătorii săi sunt din ce în ce mai deziluzionați și pot susține partide de dreapta dură, cum ar fi Alternativa pentru Germania. Obstacolele de durată aflate în calea creșterii – o populație care îmbătrânește rapid, reglementări restrictive și o inadecvată integrare de piață – nu au dispărut.
Există o frenezie de activitate în capitalele europene pe măsură ce guvernele încearcă să răspundă. Trebuie să fie atente. Deși șocurile cu care se confruntă Europa au originea în străinătate, erorile făcute de politicienii europeni ar putea agrava în mod semnificativ pagubele.
Vestea bună este că șocul energetic a trecut de momentul de maximă durere: prețurile la gaz au scăzut mult față de vârfurile lor. Din păcate, celelalte abia încep. Confruntându-se cu o încetinire deflaționistă, guvernul Chinei ar trebui să stimuleze consumul scăzut al gospodăriilor țării, care ar putea înlocui investițiile imobiliare ca sursă de cerere. În schimb, președintele Xi Jinping folosește subvenții pentru a stimula producția manufacturieră chineză, care deja reprezintă aproximativ o treime din producția globală de bunuri. Se bazează pe consumatorii străini pentru a menține creșterea.
China se concentrează pe bunurile ecologice, cel mai semnificativ pe vehiculele electrice, pentru care cota sa de piață globală ar putea crește de două ori, ajungând la o treime, până în 2030. Acest lucru ar putea pune capăt dominației campionilor naționali europeni precum Volkswagen și Stellantis (al cărui cel mai mare acționar, Exor, deține parțial compania-mamă a The Economist). De la turbinele eoliene la echipamentele feroviare, producătorii europeni se uită cu nervozitate spre est.
După luna noiembrie, producătorii ar putea privi și spre vest. Când s-a aflat în funcție, Trump a impus tarife pentru importurile de oțel și aluminiu, inclusiv cele din Europa, ceea ce a determinat UE să răspundă cu tarife pe motociclete și whiskey până când s-a ajuns la o pace nesigură sub președinția lui Joe Biden, în 2021. Astăzi, Trump amenință cu un tarif general de 10% pe toate importurile; consilierii săi vorbesc despre a merge mai departe.
Un alt tur al războiului comercial amenință exportatorii europeni, care au avut vânzări de 500 de miliarde de euro (540 de miliarde de dolari) în America, în 2023. Trump este obsedat de balanțele comerciale bilaterale, ceea ce înseamnă că cele 20 (din 27) de state membre ale UE cu surplus la comerțul de bunuri sunt ținte naturale. Echipa sa este, de asemenea, nemulțumită de taxele digitale ale Europei, de taxa sa de carbon și de taxele pe valoarea adăugată.
Ce ar trebui să facă Europa? Drumul înainte este plin de capcane. O eroare ar fi să mențină politica economică prea strânsă, într-un moment de vulnerabilitate – o greșeală pe care Banca Centrală Europeană a mai făcut-o în trecut. În ultimii ani, banca s-a bătut cu inflația prin creșterea dobânzilor. Dar, spre deosebire de SUA care cheltuiesc liber, guvernele Europei își echilibrează mai bine bugetele, ceea ce ar trebui să răcorească economia, în timp ce bunurile chinezești ieftine vor reduce inflația direct. Acest lucru oferă băncilor centrale din Europa spațiu pentru a reduce dobânzile spre a susține creșterea. Va fi mai ușor să facă față perturbărilor din exterior dacă băncile centrale țin economia departe de o recesiune care i-ar împiedica pe lucrătorii concediați să-și găsească noi locuri de muncă.
O altă capcană ar fi să copieze protecționismul Americii și Chinei, dând drumul la subvenții vaste pentru industriile preferate. Războaiele subvențiilor sunt cu sumă zero și risipesc resursele rare – în interiorul Europei, țările au început deja o cursă intracontinentală către partea de jos. Recentele neajunsuri ale economiei Chinei demonstrează defectele, nu virtuțile, planificării excesive a guvernului; politica industrială a Americii nu i-a impresionat pe alegători la modul în care spera președintele Biden, iar tarifele au costat mai multe locuri de muncă decât au produs.
În contrast, comerțul îmbogățește economiile chiar și atunci când partenerii lor comerciali sunt protecționiști. O explozie în industria manufacturieră din America reprezintă o oportunitate pentru producătorii europeni de a furniza piese; importurile ieftine din China vor face tranziția către energia verde mai ușoară și le vor oferi un moment de respiro consumatorilor care au suferit în timpul crizei energetice. O reacție selectivă și proporțională împotriva protecționismului ar putea fi justificată în încercarea de a descuraja America și China să perturbe în continuare fluxurile comerciale globale. Dar ar veni cu un cost pentru economia Europei, precum și cu afectarea țintelor prevăzute.
În schimb, Europa ar trebui să-și contureze propria politică economică potrivită momentului. În timp ce America își răsplătește industria cu bani publici, Europa ar trebui să cheltuie pe infrastructură, educație și cercetare-dezvoltare. În loc să imite intervenționismul Chinei, Europa ar trebui să observe beneficiile pe care le obțin firmele chineze dintr-o vastă piață internă. Integrarea pieței europene pentru servicii, unde comerțul rămâne dificil, ar ajuta firmele să crească, să recompenseze inovația și să înlocuiască unele locuri de muncă pierdute în industria manufacturieră. UE ar trebui să-și reformeze reglementările greoaie și fragmentate, care trag înapoi și industria serviciilor. Unificarea piețelor de capital – inclusiv cele din Londra – ar avea același efect. Diplomații europeni ar trebui să semneze acorduri comerciale oriunde există asemenea oferte, în loc de a-i lăsa pe fermieri să-i blocheze, așa cum s-a întâmplat în mai multe negocieri recente. Conectarea rețelelor electrice ar face economia mai rezilientă la șocurile energetice și ar netezi tranziția către verde.
Nu insista
O astfel de agendă deschisă într-o epocă protecționistă ar putea părea naivă. Dar cele ce au potențialul de a stimula creșterea Europei pe măsură ce lumea se schimbă în jurul ei sunt tocmai piețele profunde și deschise. Pe măsură ce șocurile lovesc, factorii de decizie trebuie să rămână conectați la această realitate. >>
