Palatul Parlamentului va fi iluminat în culorile drapelului Ucrainei, la doi ani de la izbucnirea războiului

Până la ora 9.00, un singur tractor a fost adus, pe o platformă, în Piaţa Constituţiei

Faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culorile drapelului Ucrainei, sâmbătă, începând cu ora 19.30, cu prilejul împlinirii a doi ani de la declanşarea agresiunii ilegale, ilegitime şi neprovocate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean. Totodată, va fi arborat pe intrarea principală a clădirii şi drapelul Ucrainei. În plus, luni va fi ţinut un minut de reculegere în plenul Camerei Deputaţilor pentru cetăţenii ucraineni care şi-au pierdut viaţa în acest război nejustificat, transmite News.ro.

„La împlinirea a doi ani de la declanşarea agresiunii ilegale, ilegitime şi neprovocate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, faţada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piaţa Constituţiei, va fi iluminată în culorile drapelului Ucrainei, sâmbătă, 24 februarie, începând cu ora 19.30”, arată comunicatul de presă al Camerei Deputaţilor.

De asemenea, drapelul Ucrainei va fi arborat, în aceeaşi zi, la intrarea principală a Palatului Parlamentului.

Sacrificiul poporului ucrainean va fi marcat de Camera Deputaţilor printr-un minut de reculegere pentru cetăţenii ucraineni care şi-au pierdut viaţa în acest război nejustificat, luni, 26 februarie, în şedinţa de plen a forului legislativ, conform sursei citate.

Pe 24 februarie 2022, Rusia a decis să atace Ucraina.

Războiul în imagini – Zilele 729 și 730

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here