Un clip care satirizează viitorul tehnologic al Rusiei face furori printre internauții ruși, devenind în ultimele zile un hit al rețelelor de socializare.
Regizat de Serghei Vasiliev, clipul surprinde o fermă cyberpunk din regiunea Reazan, într-un viitor distopic apropiat în care dominația corporațiilor high tech s-a infiltrat până și în zonele rurale sărace ale Rusiei.
„Este o miciună că suntem o țară înapoiată tehnologic”, spune în prima scenă a clipului proprietarul fermei, Nikolai, în timp ce își prezintă roboții fermieri proiectați de fictiva corporație Izhevsk Dynamics Corp.
O dronă trage de pripon o vacă însemnată cu un cod QR, o camionetă veche UAZ a fost transformată într-o mașină zburătoare. Sunt doar câțiva hibrizi care pot fi întâlniți în „cooperativa” lui Nikolai.
Clipul a adunat până acum peste 3 milioane de vizualizări, iar mulți dintre utilizatorii YouTube au cerut ca scheciul să devină un lungmetraj.