Toate centralele nucleare din Ucraina funcţionează stabil, dar personalul de la centrala Zaporojie, care a fost capturată de forţele ruse, se confruntă cu „presiuni psihologice”, a anunţat, vineri, compania nucleară de stat ucraineană Energoatom, citată de Reuters, potrivit News.ro.
Nivelul de radiaţii a rămas neschimbat la toate centralele, potrivit Energoatom.
„Angajaţii centralei sunt supuşi unei presiuni psihologice puternice din partea ocupanţilor. Tot personalul, la sosirea la centrală, este atent verificat de terorişti înarmaţi”, a transmis compania nucleară făcând referire la forţele ruse care controlează Zaporojie.
„Toată această situaţie afectează negativ munca şi pun în pericol siguranţa nucleară privind radiaţiile”, a mai informat Energoatom.