Prăbușirea performanței economice a Gazprom este, indiscutabil, unul dintre cele mai relevante simptome ale alterării pe fond, în profunzime și pe termen lung a nucleului economiei ruse; și totodată, un simptom lipsit de echivoc al neverosimilei creșteri a dependenței Rusiei de marele și, în mod istoric, incomodul spre imprevizibilul său vecin-gigant de la est, China.
Cu siguranță că avarierea în așa ritm și la un asemenea nivel a business-ului rusesc cu gaz și a autonomiei Moscovei față de Beijing nu figuraseră în niciunul dintre scenariile proaste colaterale avute de Putin pe masă în ziua în care a ordonat startul invaziei din Ucraina. Iar asta, dintr-un motiv extrem de simplu: războiul care trebuia să dureze câteva zile s-a prelungit cu câțiva ani, iar pregătiri în acest sens nu au existat, cel puțin nu la Moscova.
Desigur, încă există zone ale economiei ruse în care precaritatea mai poate fi mascată. Dar e de presupus că și în aceste oaze aparent mai fericite, procesele de cangrenare sunt în curs și sunt ireversibile.
Pe de o parte, din cauza cheltuielilor propriu-zise cu conflictul (în ruble, oameni scoși din producție, demografie în picaj). Iar într-o măsură chiar mai mare, din cauza sancțiunilor internaționale care produc un colosal handicap tehnologic într-o gamă largă de sectoare, și asta într-o epocă atât de hiper-tehnologizatată încât stagnarea înseamnă, mai mult ca oricând în trecut, un sinucigaș recul.
De altfel, este de presupus că fiecare nou trimestru în care războiul Rusiei cu Ucraina continuă, nu va face decât să adâncească macerarea economiei celei dintâi.
E fapt banal de intuit urmarea: atunci când dezastrul tăcut din măruntaie va rosti primele cuvinte la suprafață, va deveni evidentă și iminentă amenințarea existențială pe care o reprezintă la adresa nucleului politic, deci a regimului însuși. Poate fi vorba de câteva luni, poate fi vorba de câțiva ani, dar este inevitabil.
De reținut, în context, că imperiul rus însuși a fost lovit fatal de două ori în mai puțin de opt decenii (1917 și 1991). De fiecare dată, triunghiul cauzal a fost format din aceleiași laturi: războaie extrem de costisitoare, probleme economice profunde și niciodată abordate corespunzător, respectiv abrutizarea, hiper-militarizarea și strivirea societății.
Iată de ce, pentru Putin, pe acest fond, ar trebui să fie cu atât mai îngrijorătoare tendința, tot mai accentuată din ultimele săptămâni și zile, care se manifestă în Vest:
- Asumarea ca niciodată mai explicită și mai deschisă a ideii de a învinge strategic Rusia în Ucraina (cap de pluton Franța – în recentul său interviu din The Economist președintele Emanuel Macron asumându-și asta chiar mai apăsat decât acum două luni, când a șocat o lume întreagă). Iar pilda întârzierii ajutorului american în Congres pare să fi contribuit, la rândul sau, deschizând un vast orizont în acest sens.
- Depășirea ireversibilă a tabuului ca Ucraina să nu folosească armamentul aliaților pentru lovirea unor ținte de pe teritoriul Rusiei (două semnale interesante și solide au dat recent Marea Britanie, prin ministrul de Externe, David Cameron, și Liuania, prin ministra sa de Externe, Baiba Braže, aceasta din urmă susținând că mai multe state au trimis arme fără a mai pune Ucrainei condiții).
Pentru Putin, asemenea semnale trebuie să fie din ce în ce mai îngrijorătoare întrucât vocea și acțiunea Occidentului se înăspresc într-un moment în care nucleul economiei ruse este mai vulnerabil decât acum doi ani și ar fi reclamat, din contră, o relaxare a interferențelor externe.
Însă numai de relaxare nu mai pare să le mai ardă azi occidentalilor, când asistă la ravagiile pe care le fac pe front, în tabăra ucraineană și, implicit, în dreptul securității continentului, ezitările rușinoase și total nepragmatice care și-au făcut loc de atâtea ori în cei doi ani de război.
Desigur, mai sunt multe de recuperat în ceea ce privește abordarea optimă a Vestului față de războiul Rusiei în Ucraina, dar direcția care s-a cristalizat acum, când cuțitul rusesc a ajuns la osul tuturor, îi lasă Rusiei tot mai puține marje de speranță și tot mai înguste spații de acțiune.
