Liderii Franţei şi Germaniei i-au cerut, sâmbătă, preşedintelui rus Vladimir Putin încetarea imediată a focului în conflictul cu Ucraina, în timpul unei convorbiri telefonice care a durat 75 de minute, potrivit BBC.
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au purtat, sâmbătă, o nouă rundă de convorbiri telefonice cu Vladimir Putin.
”Conversaţia face parte din eforturile internaţionale în curs de a pune capăt războiului din Ucraina”, a spus un purtător de cuvânt al lui Scholz, care a precizat că liderii au convenit să nu ofere mai multe detalii, relatează News.ro.
Scholz a vorbit anterior cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre situaţia din Ucraina, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Între timp, Kremlinul a anunţat că Putin a criticat ceea ce el a numit ”încălcarea flagrantă” a dreptului internaţional umanitar de către forţele ucrainene, deşi nu au fost oferite detalii cu privire la încălcările la care Putin a făcut referire.