Magiunul de prune Topoloveni a obţinut înregistrarea internaţională

Magiunul de prune Topoloveni a obţinut recent o înregistrare internaţională, cu sprijinul Uniunii Europene, prin Decizia publicată în Jurnalul Oficial UE în data de 1 aprilie 2022, ceea ce îi oferă brandului o protecţie şi o mai mare vizibilitate pe plan internaţional, informează un comunicat al producătorului, potrivit Agerpres.

Pentru anul 2022, traseul de promovare a magiunului de prune Topoloveni include Emiratele Arabe Unite, Vietnamul, Grecia şi, de asemenea, România.

În urmă cu câţiva ani, tot cu susţinerea Uniunii Europene, marca magiun de prune Topoloveni a fost înregistrată în Statele Unite ale Americii şi în Canada, în sistemul Trade Mark, care îi oferă protecţie şi exclusivitate în utilizare.

Potrivit producătorului Sonimpex Topoloveni, în data de 7 aprilie 2011, magiunul de prune Topoloveni aducea în România prima Indicaţie Geografică Protejată. La 11 ani de la primirea Indicaţiei Geografice Protejate, magiunul de prune Topoloveni şi-a consolidat poziţia pe piaţa românească şi a ajuns în peste 20 de ţări din întreaga lume, prin mai multe programe de promovare.

„Aş spune că o mare parte din notorietatea actuală a magiunului din prune Topoloveni se datorează şi faptului că e un aliment sănătos, fără adaos de zahăr, fără E-uri, fără conservanţi şi fără aditivi. Pentru că pe 7 aprilie este, de asemenea, Ziua Mondială a Sănătăţii, le recomand consumatorilor să aibă grijă de propria sănătate şi prin gestul simplu de a citi etichetele alimentelor atunci când merg la supermarket. Avem posibilitatea de a cumpăra alimente de calitate, dar, din păcate, nu şi posibilitatea de a cumpăra sănătatea, atunci când aceasta nu mai este. În plus, parcurgerea informaţiilor de pe etichetă ne ajută să fim siguri că vom achiziţiona exact ce ne-am propus. Le amintesc şi cu această ocazie consumatorilor că brandul Topoloveni se confruntă de ani buni cu concurenţa neloială şi că nu toate produsele de la supermarket care au Topoloveni în nume ne aparţin. Pe etichetele produselor noastre scrie doar Topoloveni, fără alte cuvinte înaintea toponimului”, a declarat Bibiana Stanciulov, director general Sonimpex Topoloveni.

Calitatea magiunului din prune Topoloveni a fost reconfirmată în ultima perioadă prin încadrarea în categoria A pe scala Nutri-Score (categorie din care fac parte alimentele cu cel mai ridicat conţinut nutritiv) şi, de asemenea, prin includerea magiunului în Registrul Naţional al Menţiunilor Nutriţionale şi de Sănătate. În cei 11 ani de la primirea Indicaţiei Geografice Protejate şi înainte de acest moment, magiunul din prune Topoloveni a acumulat în propriul portofoliu de distincţii o mulţime de premii pentru gust şi de recunoaşteri ale calităţii sau ale notorietăţii, precum Codul de Operator NATO sau recenta plasare pe locul întâi în topul Taste Atlas al celor mai bine cotate conserve de fructe din lume.

Sonimpex Topoloveni, Furnizor al Casei Regale a României, şi-a propus să ofere soluţii pentru o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, punând pe piaţă exclusiv alimente funcţionale, fără adaos de zahăr, fără E-uri, fără conservanţi şi fără aditivi. Alte obiective importante ale companiei sunt să promoveze tradiţia culinară românească şi să susţină economia locală, achiziţionând exclusiv fructe şi legume româneşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here