Alexei Navalnîi se întoarce în Rusia

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a anunţat, miecuri, că se întoarce în Rusia duminică, pe 17 ianuarie, în pofida unor ameninţări cu închisoarea, relatează AFP, preluată de News.ro.

”Am supravieţuit. Iar acum (preşedintele rus Vladimir) Putin, care a dat ordinul să fiu asasinat (…), le spune servitorilor săi să facă totul pentru ca eu să nu mă mai întorc” în ţară, denunţă opozantul, în vârstă de 44 de ani, într-o înregistrare video postată pe Instagram.

El anunţă că a cumpărat un bilet la o linie aeriană regulată, la 17 ianuarie.

”Problema revenirii sau nu (în ţară) nu s-a pus niciodată pentru mine. Pur şi simplu pentru că nu am plecat. M-am trezit în Germania, unde am ajuns într-o cutie de reanimare”, afirmnă Navalnîi.

Un activist împotriva corupţiei şi un inamic jurat al Kremlinului, Navalnîi s-a simţit rău în august, la bordul unui avion, în timp ce se întorcea dintr-un truneu electoral în Siberia.

Avionul a aterizat de urgenţă la Omsk, unde opozantul a rămas spitalizat 48 de ore înainte să fie evacuat, în comă, către Germania.

El a ieşit din comă la începutul lui septembrie, iar trei laboratoare europene au conchis că a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip noviciok, comnceput de societici în scopuri militare.

Această concluzie a fost confirmată de către Organizţaia pentru Interzicerea Armamentului Chimic (OIAC), iar o anchetă a mai multor publicaţii arată cu degetul o responsabilitate a serviciilor speciale FSB în această otrăvire.

Navalnîi îl acuză pe Putin, de când a ieşit din comă, de faptul că a ordinat în mod direct asasinarea sa, o acuzaţie pe care Kremlinul o respinge.

El riscă o pedeapsă cu închisoarea în Rusia, după ce justiţia rusă a înregistrat marţi o plângere prin care se cere transformarea unei pedepse la închisoare cu suspendarea împotriva sa într-o pedeapsă cu executarea închisorii.

Opozantul anunţă că plângerea a fost depusă de către serviciul penitenciar rus FSIN cu privire la o condamnare din decembrie 2014 şi denunţă o manevră vizând să-l împiedice să revină în ţară.

La sfârşitul lui decembrie, o anchetă cu privire la ”fraude la scară mare” a fost deschisă împotriva sa, iar Comitetul rus de anchetă a anunţat că este suspectat de faptul că a cheltuit în scop personal donaţii în valoare de 365 de milioane de ruble (3,9 milioane de euro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here