Este numită adevărata finală: finala poporului.
Este meciul fanilor înrăiți, un meci al învinșilor, meciul la care vedetele nu se obosesc să apară.
Un meci pentru cei care își iubesc țara și fotbalul.
Sâmbătă, Anglia și Franța au intrat pe teren pentru a disputa meciul pe care nimeni nu și-l dorește: finala mică, pentru locul al treilea. Fără așteptări sau tam-tam, fără vreun trofeu de dus acasă.
Cu toate acestea, a fost un meci extraordinar – cea mai bună prestație a Angliei de la câștigarea Cupei Mondiale în 1966 –, o partidă plină de dramatism și recorduri. Un meci memorabil, cum vezi o singură dată în viață.
Am asistat la „frumosul joc” (supranumit inițial *o jogo bonito* în portugheză de legenda braziliană Pele): pase inspirate și execuții acrobatice, prestații care țin mai degrabă de artă decât de simplul sport. Am văzut cum fotbalul unește, cum aduce laolaltă oameni și comunități ca nimic altceva.
Când au pășit pe gazonul stadionului din Miami, jucătorii Angliei și cei ai Franței – favorită a turneului – purtau încă în minte dezamăgirea unor înfrângeri zdrobitoare suferite în semifinale în fața Argentinei, respectiv a Spaniei.
Probabil că majoritatea jucătorilor și-ar fi dorit să fie oriunde altundeva decât să dispute un meci de consolare la Cupa Mondială: acasă sau în vacanță, încercând să-și vindece durerea și frustrarea.
În loc să joace în finala de duminică, de la New York, Anglia și Franța se luptau doar pentru locul al treilea, adică pentru medalia de bronz.
Fără agitație mediatică, fără tensiune, fără vedete în tribune precum David Beckham sau Mick Jagger, care asistaseră la înfrângerea cu 2-1 a Angliei în fața Argentinei, în semifinale.
Cu toate acestea, meciul de la Miami a devenit rapid cel mai palpitant din cadrul turneului. Un meci de cartea recordurilor.
S-au marcat nu mai puțin de 10 goluri – un record pentru un meci de Cupă Mondială în ultimii 44 de ani. Franța nu mai primise atâtea goluri într-un meci oficial din 1908. „Les Bleus” au reușit o revenire spectaculoasă după ce au fost conduși cu 4-0, reducând scorul la 4-3 în primele 18 minute ale reprizei secunde și punându-i temporar în dificultate pe „Cei Trei Lei”, înainte ca Anglia să accelereze din nou și să stabilească scorul final de 6-4.
Bukayo Saka a reușit un hat-trick, marcând două goluri din acțiune și transformând un penalti. Jude Bellingham a așteptat cu mingea în mână pentru a-i ura succes înainte ca acesta să execute lovitura care îi putea aduce hat-trick-ul.
„Jude a fost… a fost primul care a spus: «Hai, reușește hat-trick-ul».”
Bellingham, în vârstă de 23 de ani, a intrat în istorie drept mijlocașul cu cele mai multe goluri marcate la acest turneu – reușita venind la doar un minut după ce a intrat pe teren, într-un moment în care Anglia a beneficiat de un penalti în minutul 87; a fost vorba despre cele mai multe goluri înscrise de un englez la o singură ediție a Cupei Mondiale.
Iar francezul Kylian Mbappe a devenit cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale, cu 22 de goluri, depășindu-l cu unul pe argentinianul Messi.
„Aș fi preferat să nu fiu cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale, ci să pot juca mâine în finala competiției”, a spus el, împărtășind dezamăgirea celor 22 de jucători.
A fost o revanșă morală pentru antrenorul Angliei, germanul Thomas Tuchel, criticat aspru pentru tacticile sale defensive care, probabil, au costat Anglia un loc în finală. Pentru francezul Didier Deschamps, a fost un ultim meci cu gust dulce-amărui, după 14 ani în funcția de antrenor.
La fluierul final, jucătorii s-au îmbrățișat ca niște adevărați sportivi.
Declarațiile de după meci au scos la iveală ceea ce îi transformă în cele mai bune echipe din lume: spiritul sportiv și profesionalismul, dublate de concentrarea asupra meciurilor viitoare.
Sâmbătă, în Florida, am asistat la „sportul rege” în toată splendoarea sa.
