Ambasada SUA din România: „Dezinformarea este una dintre cele mai vechi arme folosite de Kremlin”

Foto: Ambasada SUA din România/Facebook

În contextul tensiunilor dintre Occident și Rusia pe tema situației de securitate de la frontiera rusă cu Ucraina, Ambasada SUA din România a postat un avertisment pe Facebook, în care  atrage atenția că „dezinformarea este una dintre cele mai vechi arme folosite de Kremlin”.

„Kremlinul creează și propagă dezinformare, în încercarea de a deruta și copleși oamenii cu informații care denaturează acțiunile reale întreprinse de Rusia în Ucraina, Georgia și în alte zone din Europa. Deoarece adevărul nu este în favoarea Kremlinului, serviciile de informații rusești creează, alocă sarcini și influențează paginile de internet care pretind să fie surse de știri să propage minciuni și să semene discordie. Dezinformarea este una dintre cele mai vechi arme folosite de Kremlin”, a scris misiunea diplomatică a Washingtonului la București.

Nu este prima dată când misiunea diplomatică a Statelor Unite la București ia poziție față de acțiunile de destabilizare ale Moscovei.

Pe 12 ianuarie, ambasada SUA din România a trollat Federația Rusă cu un mesaj în care amintește despre invaziile armatei ruse în Republica Moldova (1991-1992), Georgia (anii 1990 și 2008) și Crimeea (2014). Mesajul a fost postat în contextul discuțiilor tensionate de la Bruxelles între NATO și Rusia provocate de acumularea agresivă de forțe militare rusești la frontiera cu Ucraina.

Două zile mai târziu, ambasada Statelor Unite al Americii la București cheama Rusia „să se alăture restului lumii în secolul XXI” și avertiza Moscova că este dreptul națiunilor să-și aleagă aliații și aranjamentele de securitate.

„Relația dintre Ucraina și NATO este o chestiune ce privește exclusiv Ucraina și cei 30 de aliați NATO. Rusia nu are niciun cuvânt de spus pe acest subiect!”, a notat Ambasada SUA la București pe pagina de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here