Aproape un sfert dintre locuitorii Germaniei provin din imigraţie

În Germania, aproape un locuitor din patru provine din imigraţie, fiind născut în afara ţării sau descendent direct al unor imigranţi, conform datelor anunţate joi de Oficiul Federal de Statistică, preluate de dpa.

Mai precis, este vorba despre 20,2 milioane de persoane, reprezentând 24,3% din totalul populaţiei, indică agenţia, potrivit Agerpres.

Potrivit definiţiei oficiului federal, sunt incluse în această statistică persoanele care au emigrat ele însele în Germania începând din 1950, precum şi descendenţii lor direcţi, ‘a doua generaţie’.

Numărul de locuitori proveniţi din imigraţie a crescut cu 6,5%, adică 1,2 milioane de persoane, comparativ cu anul anterior.

Migraţia refugiaţilor a avut un rol major, mai ales din cauza războiului din Ucraina. Astfel, numărul imigranţilor sosiţi în Germania a crescut recent cu 7,3%, în special prin refugiaţi din Ucraina, Siria şi Afganistan, în timp ce numărul copiilor născuţi în Germania din părinţi imigranţi a crescut cu 4%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here