La două luni după ce președintele rus Vladimir Putin a cerut Ministerului de Externe să obțină „garanții de securitate serioase, pe termen lung” din partea Occidentului, a devenit evident că nu vor exista succese majore. După ce a promis un răspuns „militar-tehnic” dacă negocierile eșuează, Rusia își adună în prezent puterea militară la granița cu Ucraina, scrie într-o analiză Carnegie Moscow Center Tatiana Stanovaia, fondatoarea proiectului „R.Politik”.
<< Dacă se produce un conflict militar, repercusiunile n-ar fi în niciun caz mai puțin semnificative pentru politica internă rusă decât pentru relațiile externe. Represiunea ar crește și forțele conservatorismului ar câștiga și mai mult teren.
Unii cred că un război ar duce la tulburări interne în Rusia. Ei susțin că noile sancțiuni severe occidentale și o creștere a cheltuielilor militare ar înrăutăți situația socioeconomică și ar crește riscul ca autoritățile să-și piardă controlul. Acest lucru ar duce la o creștere a sprijinului pentru proteste, radicalizarea opoziției din sistem (partidele care sunt în general precaute din punct de vedere politic) și conflicte în cadrul elitei conducătoare.
Deși asta pare cu siguranță logic, există de fapt mai multe dovezi care sugerează că evenimentele s-ar dezvolta foarte diferit. În loc să-și piardă controlul, autoritățile ar fi de fapt capabile să-și întărească stăpânirea. Și spre deosebire de consecințele anexării Crimeei în 2014, aceasta nu ar fi însoțită de euforie publică, ci de constrângere și represiune.
Există mai multe motive convingătoare pentru a crede că acest ultim scenariu este mult mai probabil. În primul rând este influența crescândă a elitei conservatoare, anti-liberale și anti-occidentale în luarea deciziilor. Serviciile de securitate, sau siloviki, îi strâng cu ușa nu numai pe oficialii de la Kremlin responsabili cu „gestionarea” politicii interne, ci și pe diplomați, care sunt forțați să adopte o retorică dură și-un stil de confruntativ, forțând o escaladare conștientă și demonstrativă.
Pentru siloviki și aliații lor, prăbușirea negocierilor cu Occidentul, confruntarea crescândă și noile sancțiuni nu ar fi o problemă: dimpotrivă, pozițiile lor ar fi întărite și li s-ar oferi și mai multe oportunități de a-și crește puterea și influența.
O escaladare militară ar spori sentimentul unei urgențe naționale, în care legile pot fi ignorate; scopurile justifică mijloacele; și nu există spațiu de compromis cu adversarii. Ar concentra atenția președintelui asupra agendei geopolitice și ar oferi siloviki-lor mai multă libertate de manevră în interiorul Rusiei.
În mod inevitabil, războiul ar duce la o izolare sporită, un control mai strâns asupra presei și internetului, la presiunea asupra companiilor IT străine și la un control mai strict asupra partidelor politice. Cu siguranță se va ajunge la și mai multă represiune: nu împotriva opoziției politice reale, care a fost deja decimată, ci împotriva personalităților culturale, bloggerilor, activiștilor civici apolitici, jurnaliștilor, experților etc.
Autoritățile ar fi deranjate de orice exercitare a influenței „nesancționate”, fie prin postări pe rețelele sociale, cântece, articole sau interviuri. Desigur, acest proces este deja în curs, dar ar deveni larg răspândit, de rutină și dezordonat.
Nu va fi nimeni pregătit să se opună serios unui astfel de curs. În mod grăitor, Moscow Times a raportat că, în ciuda așteptărilor privind un șoc financiar și economic, nimeni din elita de afaceri a Rusiei nu ar pune la îndoială conducerea în cazul unui război.
Acest lucru este pe deplin de înțeles: a rămâne neobservat și a nu oferi nimănui un motiv să se îndoiască de loialitatea ta este cea mai bună strategie de supraviețuire din Rusia modernă.
Confruntat cu dificultăți financiare, guvernul ar crește inevitabil povara fiscală asupra afacerilor. O inițiativă recentă a Serviciului Federal Antimonopol a fost aceea de a analiza rechiziționarea acțiunilor investitorilor străini în „afaceri strategice”: un semnal clar că afacerile străine din Rusia vor deveni mai vulnerabile.
Există un sentiment în rândul conducerii ruse că țara are destui bani pentru a se descurca.
Spre deosebire de celebra declarație din 2016 a premierului de atunci Dmitri Medvedev — „nu există bani, dar ține-te tare” — Ministerul de Finanțe spune astăzi public că există o mulțime de bani. În timp ce dimensiunea rezervelor valutare ale Rusiei a atins un maxim istoric în 2021, aceasta nu este o chestiune de date obiective, ci de opinii subiective: discursurile lui Putin despre situația economică din Rusia sunt pline de optimism, creând impresia că țara se descurcă destul de bine.
Kremlinul a arătat că este dispus să se angajeze în cheltuieli sociale oportuniste pentru a calma starea de spirit a publicului sau pentru a facilita trecerea schimbărilor politice, cum ar fi înaintea votului la nivel național privind schimbarea constituției din 2020 și a alegerilor parlamentare din 2021. Autoritățile sunt pregătite de investiții financiare pentru a păstra un nivel minim de loialitate față de regim.
Începând din 2020, Kremlinul s-a concentrat nu numai pe suprimarea opoziției non-sistem, căreia nu i-a oferit niciodată reprezentare, ci și pe opoziția din sistem. Relațiile cu Partidul Comunist devin din ce în ce mai tensionate, iar presiunea asupra aripii radicale a partidului a crescut.
Dar o escaladare internațională va face ca Kremlinul să se concentreze asupra neutralizării politice totale a comuniștilor. Controlul asupra alegerilor va crește, iar votul la toate nivelurile va deveni, odată pentru totdeauna, nimic altceva decât campanii plebiscitare cu o preaprobare de la Kremlin necesară tuturor candidaților.
Acest lucru va împinge societatea rusă într-o criză politică profundă.
O încercare de-a spori controlul Kremlinului va ajunge inevitabil și-n alte domenii ale vieții. Conversațiile actuale despre „valorile tradiționale” se vor transforma într-o campanie morală cu drepturi depline, care va avea un impact asupra tuturor, de la angajare și educație până la interacțiunea cu străinii și rețelele sociale.
O nouă spirală de escaladare internațională ar accelera și consolida tendințele represive care au fost în ascensiune în viața publică rusă în ultimii ani. Orice nemulțumire va fi zdrobită cu forță dublă, inclusiv atunci când apare în cadrul opoziției din sistem.
Managerii politici ai Kremlinului s-ar putea confrunta, de asemenea, cu o remaniere, care ar avea probabil ca rezultat un rol sporit pentru siloviki în politica internă.
În ceea ce privește societatea, probabil ar exista un fel de mobilizare patriotică forțată. În loc de o întâlnire naturală, ca în 2014, aceasta ar fi caracterizată prin constrângere și demonstrații de loialitate simulată. Divergența dintre un sistem fals care mărșăluiește și o stare de nenorocire ar deveni rapid o prăpastie — cu toate riscurile pe care aceasta le presupune.>>
