BioNTech închide fabrici și face concedieri, în urma reducerii vânzărilor vaccinurilor Covid-19
BioNTech, una dintre primele companii care a dezvoltat un vaccin eficient Covid-19, va închide câteva unități de producție, urmând să fie afectate până la 1.860 locuri de muncă, transmite DPA, citată de Agerpres.
Compania cu sediul în Mainz, Germania, a precizat marți că reducerile sunt cauzate de supracapacitate și măsurile de scădere a costurilor.
Unitățile din Idar-Oberstein, Marburg și Tübingen (Germania)...
Nazare: În discuţiile cu Pfizer, marjele pe care le mai avem în momentul de faţă sunt foarte mici
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, afirmă că, în discuţiile pe care România le are cu compania Pfizer pe tema achitării vaccinurilor anti-COVID comandate, autorităţile române au propus sistarea dobânzilor pe perioada negocierilor cu compania farmaceutică şi caută o soluţie comună împreună cu Polonia, aflată într-o situaţie similară, notează News.ro.
”Dorim să transmitem inclusiv Comisiei Europene o serie de aspecte care ar...
DIGI24: În contractul cu Pfizer, Ministerul Sănătății a încercat să paseze decizia-cheie
Membrii Guvernului știau încă din anul 2023 ce urma să se întâmple în cazul contractului cu compania farmaceutică Pfizer, după cum reiese din mai multe documente intrate în posesia Digi24. Deși a încercat încă de atunci să paseze responsabilitatea către Ministerul de Finanțe sau Prim-ministru, o decizie concretă ar fi trebuit luată de Ministerul Sănătății, condus la acea vreme...
Nicuşor Dan: Pe chestiunea cu vaccinurile, aştept ca actele oficiale semnate de oficiali ai statului să fie făcute publice
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că vrea ca orice fel de dosar, şi cu atât mai mult dosare cu miză financiară importantă, să fie tranşate cât de repede. Pe chestiunea cu vaccinurile, şeful statului a afirmat că aşteaptă ca actele oficiale semnate de oficiali ai statului să fie făcute publice, pentru ca societatea în asamblu să poată să...
Ministrul Justiției: Decizia în cazul vaccinurilor Pfizer nu este definitivă, dar este executorie
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat miercuri că decizia prin care România a fost condamnată să plătească soldul restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech nu este definitivă, dar este executorie și poate fi pusă în aplicare cu virarea sumelor de bani într-un cont.
''Este o decizie care are un impact semnificativ asupra României, mai ales că...
SUA | Consilierii CDC privind vaccinarea vor analiza leziunile cauzate de vaccinurile anti-COVID-19 și sindromul COVID lung
Comitetul de consilieri privind vaccinarea din cadrul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite vor discuta - și ar putea vota - o serie de recomandări pentru mai multe chestiuni de sănătate, precum leziunile cauzate de vaccinurile anti-COVID-19 și sindromul COVID lung, în cadrul ședinței programate pe 18 și 19 martie, potrivit unei note publicate miercuri...
Bill Gates şi Jeffrey Epstein discutau încă din 2017 despre posibile pandemii
În 2017, Bill Gates discuta cu Jeffrey Epstein planuri despre o "simulare pandemică". Informaţia apare în dosarul Epstein, scrie AF Post.
Un e-mail care descria ideea făcea referire la proiecte propuse, cum ar fi scenarii simulate de epidemii, extinderea infrastructurii de date medicale şi cercetarea în domeniul neurotehnologiei, care ar putea fi utile pentru securitatea naţională.
În noile fişiere publicate, vineri,...
VIDEO | Washingtonul acuză Berlinul de procese „politice” împotriva medicilor și pacienților legate de pandemia de COVID-19
Secretarul Sănătății din SUA, John Robert Kennedy Jr. (foto), a acuzat guvernul german de procese motivate politic legate de pandemie împotriva medicilor și pacienților, o acuzație pe care Berlinul a respins-o ferm, pe fondul răcirii relațiilor cu administrația președintelui american Donald Trump, relatează AFP, citată de Agerpres.
Într-un video postat sâmbătă pe platforma X, John Robert Kennedy Jr. susține că...
COVID-19 | Un nou vaccin Moderna, bazat pe ARN mesager, recomandat în UE
Compania americană de biotehnologie Moderna a anunțat marți că a obținut un aviz științific favorabil din partea unui comitet de experți al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) pentru vaccinul său de nouă generație împotriva COVID-19, transmite AFP, citată de Agerpres.
''Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) a adoptat un aviz favorabil, recomandând autorizarea...
VIDEO | Liam Neeson neagă opiniile anti-vaccinare după ce a narat documentarul „Plague of Corruption”, despre Covid
Liam Neeson şi-a împrumutat vocea pentru un nou documentar care pune sub semnul întrebării legitimitatea vaccinurilor şi îl laudă pe secretarul pentru sănătate şi servicii sociale al lui Donald Trump, Robert F. Kennedy Jr., potrivit The Guardian, citat de News.ro.
Filmul, intitulat „Plague of Corruption”, este narat de actorul din „Taken” şi se bazează pe o carte bestseller scrisă în...























