Administrația Trump plănuiește să taie nouă miliarde de dolari din subvențiile acordate Universității Harvard
Administrația președintelui american Donald Trump a anunțat luni că intenționează să priveze Universitatea Harvard de aproximativ nouă miliarde de dolari în subvenții federale în urma unei 'examinări cuprinzătoare', după ce a acuzat prestigioasa instituție de învățâmânt, la fel ca pe Universitatea Columbia, că a permis 'antisemitismului' să înflorească în campusul său, transmite marți AFP, citată de Agerpres.ro.
De la revenirea...
Rezultate simulare Evaluarea Națională 2025
Ministerul Educaţiei anunţă că 64,01% dintre lucrările la Limba şi literatura română înregistrate în cadrul simulării Evaluării Naţionale de la clasa a VIII-a au primit note mai mari sau egale cu 5, în timp ce la Matematică procentul celor din această categorie a fost 71,97. Totodată, ministerul arată că, faţă de sesiunea similară a anului trecut, se remarcă o...
Aproape jumătate dintre copii petrec peste 6 ore pe zi în mediul digital – studiu Salvați Copiii
Intervalul de vârstă la care copiii utilizează rețelele de socializare a scăzut la 5 - 10 ani, iar aproape jumătate dintre copii (48,3%) petrec peste 6 ore pe zi în mediul digital, arată un studiul al organizației Salvați Copiii România, potrivit Agerpres.ro.
Conform unui studiu al organizației Salvați Copiii România (2025), aproape jumătate dintre copii (48,3%) petrec peste 6 ore...
România investește cel mai puțin în cercetare la nivelul Uniunii Europene-PressHUB
În anul 2023, România a alocat doar 0,38% din PIB cheltuieli pentru sectorul de cercetare științifică. Alocarea bugetară din PIB a fost într-o ușoară creștere în comparație cu 2022 (0,35% din PIB), însă într-o tendință descendentă în ultimii ani.
România este depășită de toate statele din UE la acest capitol, situându-se mult sub media europeană 1,42% alocări din PIB. Toate...
Daniel David, către rectorii universităților: Să organizeze admiterea la diverse specializări într-o filosofie care să corespundă bunelor practici de la una sau mai multe universități din Top 500
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că mesajul său pentru rectori este să organizeze admiterea la diverse specializări într-o filosofie care să corespundă unor bune practici de la una sau mai multe multe universităţi din top 500. El a adăugat că nu discută dacă trebuie să fie examen din materii de specialitate, dacă trebuie să fie examen pe bază...
A început simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat
Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat începe luni, cu Limba şi literatura română. Probele vor începe la ora 09.00, iar accesul elevilor în sălile de examen este permis până la ora 08.30. Peste 123.000 de elevi sunt aşteptaţi în 1.318 centre de examinare. În 2024, rata de promovare la Limba română a fost de 60,13%, rata de promovare...
Donald Trump a semnat un decret pentru desființarea Departamentului Educaţiei
Înconjurat de elevi şi profesori, preşedintele Donald Trump a semnat joi un ordin executiv prin care începe procesul de desfiinţare a Departamentului Educaţiei. Desfiinţarea agenţiei federale a fost mult timp un vis al republicanilor, dar Trump nu dispune de majoritatea necesară în Congres pentru a desfiinţa propriu-zis Departamentul Educaţiei, relatează CNN şi Reuters, citate de News.ro.
În timp ce a...
Universitatea Harvard oferă școlarizare gratuită studenților din familii cu venituri sub 200.000 de dolari
Universitatea Harvard a anunțat luni că va desființa taxele școlare pentru studenții din ciclul de licență care provin din familii cu venituri mai mici de 200.000 de dolari pe an și că va acoperi, de asemenea, asigurarea medicală, cazarea precum și alte cheltuieli pentru cei cu venituri mai mici de 100.000 de dolari pe an, informează Reuters, citată de...
Chiar mai vrea America să fie o țară? Războiul lui Trump cu Departamentul pentru Educație
>>> Adevărata întrebare este dacă SUA aspiră să fie o națiune puternică și unită sau doar o confederație fragmentată, lipsită de o direcție clară, care își va pierde influența globală
A început simularea Evaluării Naționale 2025
Elevii de clasa a VIII-a participă, începând de luni, la simularea Evaluării Naţionale, prima probă fiind cea de Limba şi literatura română. Peste 173.000 de elevi sunt aşteptaţi să participe, transmite News.ro.
”În vederea optimizării rezultatelor elevilor la Evaluarea Naţională, a familiarizării acestora cu condiţiile unui examen naţional şi în vederea simulării condiţiilor de organizare şi desfăşurare a examenului, Ministerul...




















