Ca majoritatea manevrelor legate de „drepturile statelor”, aceasta este o modalitate de a permite inechitățile locale – și un atac asupra națiunii americane.
Acum câțiva ani, pe măsură ce lumea începea să-și piardă echilibrul, vorbeam cu un prieten din Texas. Acest conservator mândru repeta mereu gluma despre cele mai înfricoșătoare cuvinte din limba engleză: „Sunt de la guvern și sunt aici să vă ajut.” Încercând să identific limitele nebuniei sale, i-am spus: „Cu siguranță ești de acord că fiecare copil merită garanția unei educații de clasa întâi”. A dat din cap aprobator – sau cel puțin așa am crezut.
„Absolut, Junior!”, a spus omul. „Atâta timp cât părinții POT plăti pentru asta!”
Nu glumea deloc, iar zilele trecute mi-am amintit de această conversație când am aflat că Departamentul Educației va concedia încă 1.300 de angajați, reducând personalul la jumătate din dimensiunea sa anterioară, de aproximativ 4.000 de oameni.
Aceasta nu este doar o restructurare – este un atac direct asupra eforturilor de a asigura o educație americană cât de cât echitabilă, în drumul spre visul de a desființa complet Departamentul Educației. În centrul acestei dezbateri nu se află doar ostilitatea față de orice formă de justiție socială, ci și o întrebare fundamentală pe care americanii, în kod ciudat, par să o ignore: vrea SUA să fie o țară unificată sau doar o confederație de state cu reguli, standarde și drepturi complet diferite?
În majoritatea contextelor succedate de-a lungul istoriei, dreapta politică de pretutindeni s-a aliniat cu patriotismul, punând accent pe unitatea și puterea națională. Totuși, în Statele Unite, conservatorii par adesea să împingă lucrurile în direcția opusă, favorizând așa-numitele „drepturi ale statelor” în detrimentul coeziunii naționale. Motivul este că mulți dintre ei sunt, de fapt, reacționari care văd în drepturile statelor un instrument de erodare a protecțiilor pe care guvernul federal a încercat să le asigure.
Această logică datează încă din perioada în care se aduceau justificări sclaviei, când „drepturile statelor” erau invocate pentru a apăra și perpetua această instituție brutală. Același principiu este acum folosit pentru a permite interzicerea avortului după eliminarea deciziei Roe v. Wade de către Curtea Supremă – și, potențial, și pentru demontarea supravegherii federale în domeniul drepturilor civile, al politicilor economice și… al educației. Toate acestea sunt prezentate sub pretextul „respectului” pentru normele locale.
În același timp, pentru a nu cădea inutil în disperare, merită menționat că desființarea Departamentului Educației (DOE) nu ar avea același impact ca în alte țări, unde ministerele naționale exercită un control extins asupra școlilor, curriculumului și standardelor de predare. În SUA, educația a fost întotdeauna în primul rând o responsabilitate a statelor și a comunităților locale. DOE – care anul trecut a avut un buget relativ modest de aproximativ 250 de miliarde de dolari – nu există pentru a dicta ce învață elevii, ci pentru a asigura protecția drepturilor civile, a distribui finanțare federală școlilor cu nevoi mari, a reglementa împrumuturile pentru studenți și a garanta responsabilitatea instituțiilor de învățământ – funcții esențiale pentru o societate mai echitabilă, mai integrată și cu mai multe oportunități economice.
Tocmai această nuanță, desigur, este motivul pentru care se află în vizorul mișcării MAGA: aceste funcții sunt considerate „woke” într-o eră în care orice încercare de a crea condiții echitabile este privită cu suspiciune. Așa cum excesele progresiste incontestabile au alimentat o reacție furioasă și au contribuit la alegerea lui Trump, războiul împotriva „woke” alunecă acum într-un teritoriu mult mai nociv decât ceea ce pretinde că combate – subminând coeziunea națională, adâncind inegalitățile și afectând milioane de elevi în acest proces.
Departamentul Educației (DOE) a fost înființat oficial în 1979, sub administrația lui Jimmy Carter, pe baza convingerii că, fără o supraveghere federală puternică, elevii din comunități defavorizate se vor confrunta cu inegalități și mai mari, iar progresele realizate în integrarea școlilor, protecția elevilor cu dizabilități și asigurarea unei finanțări echitabile ar putea fi erodate.
A jucat un rol esențial în desegregare și în asigurarea unor condiții adecvate pentru elevii cu dizabilități, conform Individuals with Disabilities Education Act (IDEA). Fără un personal suficient pentru a aplica aceste legi, elevii s-ar putea confrunta cu obstacole mai mari în raportarea și corectarea cazurilor de discriminare. Școlile publice au deja dificultăți în implementarea unor politici disciplinare echitabile: studiile arată că elevii de culoare și cei cu dizabilități sunt suspendați în mod disproporționat, iar eforturile federale sunt esențiale pentru a corecta aceste inechități și a oferi sprijin elevilor marginalizați.
Dincolo de aplicarea drepturilor civile, DOE gestionează ajutorul financiar federal pentru studenți, inclusiv bursele Pell și împrumuturile pentru studii, facilitând accesul la învățământul superior pentru milioane de persoane. Capacitatea departamentului de a administra eficient datoria studențească ce se ridică la 1,7 trilioane de dolari va fi grav afectată în lipsă de suficient personal, ceea ce va duce la întârzieri în procesare, gestionare defectuoasă a fondurilor și sprijin redus pentru cei care navighează printre opțiunile de rambursare.
Desființarea DOE ar slăbi, de asemenea, supravegherea federală a colegiilor private cu scop lucrativ (for-profit colleges), care au un istoric de îndatorare a studenților fără a le oferi o educație de calitate (Trump și-a asociat numele cu una dintre aceste instituții). Menținerea acestor instituții sub control este crucială pentru a preveni înșelăciuni de genul celor pentru care a fost acuzată Trump University.
Deși statele și guvernele locale finanțează cea mai mare parte a educației publice, finanțarea federală este esențială pentru școlile cu nevoi mari, în special cele care deservesc elevi din medii defavorizate, zone rurale și cele cu programe de educație specială. Programe precum Title I funding (care sprijină districtele școlare cu venituri mici) și granturile IDEA asigură acces echitabil la educație. Fără aceste fonduri, statele și districtele mai bogate ar prospera, iar cele sărace ar avea de suferit – contrazicând decenii de eforturi bipartizane de reducere a decalajului educațional și de menținere a unor standarde naționale.
Un raport realizat de Inquirer, publicație din orașul meu natal, a analizat impactul asupra zonei metropolitane din Philadelphia, oferind un studiu de caz relevant. S-a constatat că școlile și universitățile s-ar putea confrunta cu provocări financiare și operaționale semnificative. Oficialii locali se tem că reducerile ar putea pune în pericol programe critice, inclusiv Office for Civil Rights, care gestionează cazurile de discriminare, și finanțarea Title I, care sprijină elevii din familii cu venituri mici. Doar în comitatul Montgomery, școlile ar putea pierde 135 de milioane de dolari din ajutorul federal, inclusiv 28 de milioane pentru elevii cu dizabilități și 30 de milioane în burse Pell pentru studenții din colegiile comunitare. Districtul școlar din Philadelphia, care depinde de fondurile federale pentru aproximativ 10% din bugetul său, nu a primit încă lămuriri cu privire la posibilele reduceri, în timp ce Upper Darby ia în considerare închiderea unor școli din cauza incertitudinii financiare. Dacă proiectăm acest scenariu la nivel național, tabloul devine sumbru.
Dar haideți să spunem ceea ce ar trebui să fie evident, dar care, aparent, nu este astfel pentru toată lumea: educația este coloana vertebrală a creșterii economice. Țările care prioritizează educația – precum Finlanda, Singapore și Coreea de Sud – au o implicare puternică a autorităților naționale în politicile educaționale și depășesc constant SUA în clasamentele internaționale la matematică, științe și alfabetizare. Într-o perioadă în care competiția globală în tehnologie și inovație este acerbă, slăbirea DOE înseamnă că SUA riscă să rămână în urmă în educația STEM, dezvoltarea forței de muncă și capacitățile de cercetare. Administrația Trump susține că aceste reduceri vor diminua birocrația, dar realitatea este că vor împiedica țara să pregătească studenții pentru locurile de muncă ale secolului XXI și să-și mențină leadershipul în știință și industrie.
Dincolo de beneficiile unor standarde și supravegheri naționale, chiar și dacă am fi de acord să transferăm autoritatea către state, realitatea este că multe dintre ele nu au resursele, expertiza sau voința de a asigura protecția drepturilor civile și de a finanța educația în mod echitabil.
Concluzia este că, în fiecare aspect al vieții americane, intervenția federală a fost istoric necesară pentru a corecta nedreptățile, de la desegregarea în Sud până la impunerea unor măsuri pentru elevii cu dizabilități. Așadar, problema centrală este egalitatea – iar Trumpland urăște, în esență, orice efort de a o asigura. Există nu doar nuanțe rasiste în această opoziție, ci și un angajament clar față de rigiditatea claselor sociale și limitarea perspectivelor de mobilitate economică.
În timp ce alte națiuni dezvoltate își centralizează sistemele de educație pentru a asigura succesul național, SUA riscă să se fragmenteze într-un mozaic de sisteme profund inegale. Un sistem descentralizat, cu 50 de politici educaționale diferite, va accentua inechitățile, calitatea educației fiind determinată de codul poștal și de orientarea politică a fiecărui stat.
Prin urmare, adevărata întrebare este dacă SUA aspiră să fie o națiune puternică și unită sau doar o confederație fragmentată, lipsită de o direcție clară, care își va pierde influența globală. Dacă această tendință continuă, în educație și nu numai, consecințele vor fi resimțite timp de generații.
(O versiune a acestui articol a apărut în Newsweek).
