VIDEO | Nicuşor Dan: E cert, am avut o dronă ucraineană, parte dintr-un set de patru, care au pierdut controlul, încărcate cu explozibil / Responsabilul este Rusia
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, la Constanţa, despre incidentul dronei ucrainene care a explodat în Portul Constanţa, că Ucraina este ţara agresată şi pentru orice fel de evenimente care apar, responsabilul este Rusia. El a mai spus că e cert acum că am avut o dronă ucraineană, parte dintr-un set de patru drone ucrainene care au pierdut controlul,...
Şedinţă convocată sâmbătă de Nicuşor Dan, în cazul dronei care a explodat la Constanța
O şedinţă în care va fi analizat incidentul provocat de dronele marine care au explodat în Portul Constanţa şi în largul Mǎrii Negre a fost convocată, pentru sâmbătă, de preşedintele Nicuşor Dan. Totodată, vor fi evaluate măsurile necesare pentru consolidarea apărării şi securităţii pe litoralul românesc, potrivit News.ro.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Nicuşor Dan a convocat o şedinţă de lucru...
Prefect: Iniţial s-a crezut că este o dronă de observaţie, nu cu încărcătură explozivă
Prefectul judeţului Constanţa, Adrian Picoiu, a afirmat că iniţial despre drona care a explodat, vineri, în Portul Constanţa s-a crezut că este una de observaţie, nu cu încărcătură explozibilă, iar ulterior specialiştii au confirmat că aceasta avea o astfel de încărcătură şi este cu timer. Prefectul a menţionat că nava Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare...
Miruță: Autoritățile ucrainene au informat că au pierdut controlul a patru drone
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a afirmat că autorităţile din Ucraina au informat România, vineri, în jurul orei 10, că au pierdut controlul a patru drone, iar cea aflată în Portul Constanţa urmează să explodeze. Miruţă a precizat că acest avertisment a permis retragerea tuturor echipelor din zonă, potrivit News.ro.
"Drona a fost văzută în portul civil azi dimineaţă, în jurul...
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanţa făcea parte dintr-o operaţiune a Ucrainei contra agresiunii ruse
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, vineri, că drona marină care a explodat în Portul Constanţa făcea parte dintr-o operaţiune militară condusă de Ucraina împotriva agresiunii ruse şi, în total, patru drone marine ieşite de sub controlul forţelor militare ucrainene s-au autodetonat, una sub monitorizarea Gărzii de Coastă, în largul Portului Constanţa, iar alte două drone au explodat la circa 145...
Reacția Autorității Navale Române după explozia din Constanța
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române (ANR) au anunţat că drona care a explodat, vineri, în Portul Constanţa, nu ar fi putut fi observată pe radar deoarece ambarcaţiunile de acest fel sunt dificil sau imposibil de detectat în mod constant. De asemenea, ANR susţine că în asemenea situaţii identificarea, confirmarea şi urmărirea unei ţinte devine extrem de dificilă, dacă nu chiar...
Eugen Tomac: Este foarte important ca nivelul vigilenţei instituţiilor statului să crească
Premierul desemnat Eugen Tomac a reacţionat, vineri, după incidentul exploziei dronei marine în Portul Constanţa, el afirmând că este foarte important ca nivelul vigilenţei instituţiilor statului să crească, la pachet cu asumarea responsabilităţii din partea factorilor de decizie, iar acest lucru trebuie făcut în paralel cu o comunicare mai eficientă şi clară, care să nu lase loc apariţiei unor...
Arafat: Putem să sistăm evacuarea și să permitem oamenilor să se întoarcă la normal
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat vineri că operaţiunile de evacuare a populaţiei din Constanţa şi Tulcea au fost sistate, iar situaţia este sub control. El a adăugat că oamenii se pot întoarce la normalitate, relatează News.ro.
"La acest moment se dau mesaje RO-Alert pe Constanţa şi Tulcea că se sistează operaţiunile de evacuare. Au fost...
Marina ucraineană: Drona care a explodat în Portul Constanța, bruiată de Rusia
Forţele Navale ale Ucrainei informează că, în timpul îndeplinirii misiunilor în zona operaţională a Mării Negre, a pierdut controlul asupra uneia dintre ambarcaţiunile fără echipaj ale Forţelor Navale sub influenţa mijloacelor de război electronic ale inamicului, iar aceasta a ajuns în largul coastelor României, transmite News.ro.
„Forţele Navale ale Forţelor Armate ale Ucrainei au furnizat informaţiile necesare Forţelor Navale ale...
Kaja Kallas, Roberta Metsola și Antonio Costa, solidaritate cu România după incidentul cu drona din Constanța
Explozia unei drone în portul Constanţa demonstrează că războiul purtat de Rusia se extinde tot mai mult pe teritoriul UE, a scris vineri pe X şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, potrivit News.ro.
Ea subliniază că responsabilitatea finală pentru cele întâmplate îi revine în totalitate Rusiei. "Aşa cum i-a spus ieri preşedintele Zelenski lui Putin într-o scrisoare deschisă: Moscova poate pune...





















