Avionul revoluționar al exploratorului Bertrand Piccard s-a prăbușit în ocean
Avionul revoluționar al exploratorului Bertrand Piccard, care a efectuat înconjurul lumii în 2016 cu ajutorul unor baterii electrice, s-a prăbușit în apele Golfului Mexic după ce a fost transformat într-o dronă, a anunțat proprietarul său actual din Statele Unite, informează AFP, citată de Agerpres.
Solar Impulse 2 a finalizat în iulie 2016, la Abu Dhabi, o călătorie istorică în jurul...
Sindicatul Angajaților din Guvern cere demisia vicepremierului Oanei Gheorghiu și a ministrului Economiei
Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului solicită public, joi, demisia de onoare sau, în lipsa acesteia, demiterea imediată a vicepremierului Oana-Clara Gheorghiu şi a ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public privind întâlniri, corespondenţe şi demersuri instituţionale legate de grupul german Schwarz/Schwarz Digits, în raport cu instituţii ale...
Guvernul vrea să oblige RA-APPS să publice lista completă a imobilelor pe care le administrează şi a beneficiarilor
Regia Autonomă ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) va fi obligată să facă publică, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern pus în consultare publică, lista completă a imobilelor pe care le administrează şi a beneficiarilor. ”Dacă folosirea patrimoniului public este corectă şi legală, atunci nu ar trebui să existe nicio problemă ca aceste informaţii să fie publice.(...) Statul...
LinkedIn pregătește concedieri
Conducerea rețelei profesionale LinkedIn se pregătește să anunțe concedieri, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, pe fondul extinderii în acest an a reducerilor de personal în sectorul tehnologic, notează Agerpres.
Rețeaua deținută de Microsoft intenționează să renunțe la aproximativ 5% din angajați, în condițiile în care va reorganiza echipele sale și se va concentra pe...
Hantavirus | ECDC: Nimic nu indică faptul că tulpina Anzi ar fi suferit o mutație
Niciun element nu sugerează că tulpina Anzi de hantavirus ar fi suferit o mutație în urma epidemiei mortale care a izbucnit la bordul unui vas de croazieră, a anunțat miercuri agenția sanitară a Uniunii Europene, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), informează AFP, citată de Agerpres.
Moartea celor trei pasageri în timpul unei croaziere între Argentina și Capul...
Concert Metallica la București | Cum îi „asculta” Securitatea comunistă pe rockerii „infectați” de muzica occidentală
CNSAS publică miercuri, în contextul concertului Metallica pe Arena Națională, o serie de informații despre modul în care Securitatea comunistă îi supraveghea pe tinerii 'infectați' de muzica occidentală - în special pe rockeri, mai ales că dictatura lui Nicolae Ceaușescu privea cu suspiciune și ostilitate orice influență străină asupra societății, notează Agerpres.
'Securiștii ascultau și rock(eri). Astăzi, 13 mai 2026,...
VIDEO | Băiețelul de cinci ani din Sibiu, dispărut de două zile, a fost găsit în viață
Băiatul de cinci ani din judeţul Sibiu căutat încă de luni după ce a plecat de lângă tatăl său a fost găsit în viaţă, miercuri, într-o zonă de pădure. El a fost reperat cu ajutorul camere cu termoviziune din elicopterul IGAv. Copilul a fost preluat de salvamontişti şi ulterior de un elicopter pentru a fi transportat până în locul...
Anchetă privind infracţiuni economice legate de achiziţii publice, la Complexul Energetic Oltenia
Poliţiştii şi procurorii din Gorj fac, miercuri, percheziţii în mai multe judeţe într-un dosar care vizează infracţiuni economice legate de achiziţii publice realizate de Complexul Energetic Oltenia. În cadrul investigaţiei nimeni nu este pus sub acuzare, deocamdată, vizate fiind fapte. Surse din anchetă spun că achiziţiile ar fi legate de contracte pentru cumpărarea de utilaje, informează News.ro.
Ancheta, derulată de...
Mircea Abrudean: România rămâne un partener hotărât în combaterea antisemitismului şi în păstrarea memoriei Holocaustului
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat miercuri, în cadrul şedinţei solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată marcării Zilei Solidaritătii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel că astăzi, ne reafirmăm sprijinul ferm pentru dreptul Israelului la securitate şi pace, el arătând că România rămâne un partener hotărât în combaterea antisemitismului şi în păstrarea memoriei Holocaustului, transmite News.ro.
"Astăzi...
Sondaj INSCOP: Emmanuel Macron, pe primul loc în topul încrederii românilor / Donald Trump, primul ca notorietate
Preşedintele Franţei Emmanuel Macron este pe primul loc în topul încrederii românilor, în timp ce topul notorietăţii este condus de preşedintele SUA, Donald Trump. Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu este pe poziţia a doua în topul încrederii şi pe cea de a treia în cel al notorietăţii, conform Barometrului realizat de INSCOP Research.
Emmanuel Macron conduce în topul încrederii în...






















