Selecționata Angliei a câștigat Grupa L a Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce învins Panama cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă, pe New York/New Jersey Stadium, la turneul final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada, informează Agerpres.
Anglia, fără a impresiona, a fost condusă spre victorie de Jude Bellingham, care a marcat primul gol (62) și a pasat decisiv pentru al doilea, semnat de Harry Kane (67).
Echipa antrenată de Thomas Tuchel va juca în șaisprezecimi cu o formație clasată pe locul al treilea într-un din grupele E, H, I, J sau K, pe 1 iulie, la Atlanta.
Selecționata ”Three Lions” a avut prima ocazie prin Rashford (8), al cărui șut la colț a fost respins de portar. Latino-americanii au replicat prin Jose Luis Rodriguez, al cărui șut la colțul scurt a fost apărat de Pickford (27).
Anderson și-a încercat șansa de la distanță (35), Rashford a trimis peste poartă cu capul (38) și pe lângă din lovitură liberă (45+3), într-o primă repriză nu prea reușită pentru englezi.
”Los Canaleros” au fost aproape de deschiderea scorului, când Cordoba a trimis în coechipierul Andrade, iar mingea a ricoșat peste propria poartă (52).
Rashford (55) și Kane (57) au avut ocazii bune de gol, iar în cele din urmă Bellingham a înscris de la 6 metri, după un corner executat de Saka (62). Kane a majorat diferența (67) cu o lovitură de cap din 6 metri, la centrarea lui Bellingham.
Echipa Albionului a mai ratat prin Rashford (87), Madueke (90+1) sau Eze (90+4).
Panama a rămas singura echipă de la CM 2026 fără gol marcat, după 0-1 cu Ghana și 0-1 cu Croația.
Echipa antrenată de Thomas Christiansen a avut o serie de ocazii bune în repriza secundă, prin Jose Luis Rodriguez (56), Murillo (64), Diaz (74, 90) sau Fajardo (90+3), dar au părăsit competiția fără gol înscris.
Harry Kane, cu 11 goluri marcate, a devenit cel mai bun marcator al echipei Angliei în istoria Cupei Mondiale, cu un gol mai mult decât Gary Lineker.
Panama – Anglia 0-2 (0-0)
Au marcat: Jude Bellingham (62), Harry Kane (67).
East Rutherford, New York/New Jersey Stadium: 80.663 spectatori
Cupa Mondială 2026 – Grupa L
Au evoluat echipele:
Panama: 22. Orlando Mosquera – 23. Michael Murillo, 4. Fidel Escobar, 3. Jose Cordoba, 16. Andres Andrade, 26. Jorge Gutierrez (15. Eric Davis, 88) – 6. Cristian Martinez, 14. Carlos Harvey (19. Alberto Quintero, 88), 11. Edgar Yoel Barcenas (căpitan; 10. Ismael Diaz, 71), 7. Jose Luis Rodriguez (24. Azarias Londono, 71) – 9. Tomas Rodriguez (17. Jose Fajardo, 46). Selecționer: Thomas Christiansen.
Rezerve neutilizate: 1. Luis Mejia, 12. Cesar Samudio – 2. Cesar Blackman, 5. Edgardo Farina, 13. Jiovany Ramos, 25. Roderick Miller, 8. Adalberto Carrasquilla, 20. Anibal Godoy, 21. Cesar Yanis, 18. Cecilio Waterman.
Anglia: 1. Jordan Pickford – 26. Jarell Quansah (25. Djed Spence, 63), 2. Ezri Konsa, 6. Marc Guehi, 3. Nico O’Reilly – 8. Elliot Anderson (14. Jordan Henderson, 84), 10. Jude Bellingham (21. Eberechi Eze, 71) – 7. Bukayo Saka (20. Noni Madueke, 63), 17. Morgan Rogers, 11. Marcus Rashford – 9. Harry Kane (căpitan; 19. Ollie Watkins, 84). Selecționer: Thomas Tuchel.
Rezerve neutilizate: 13. Dean Henderson, 23. James Trafford – 5. John Stones, 12. Trevoh Chalobah, 15. Daniel Burn, 4. Declan Rice, 16. Kobbie Mainoo, 18. Anthony Gordon, 22. Ivan Toney.
Arbitru: Abdulrahman Al Jassim; arbitri asistenți: Taleb Al Marri, Saoud Al Maqaleh (toți din Qatar); al patrulea oficial: Sandro Schaerer (Elveția); arbitru asistent de rezervă: Stéphane De Almeida (Elveția)
Arbitru video: Juan Lara (Chile); arbitri asistenți video: Khamis Al Marri (Qatar), Abdullah Alshehri (Arabia Saudită)
Cartonașe galbene: Fajardo (53), Quansah (60), Andrade (83).
VIDEO | CM 2026 | Argentina a învins și Iordania (3-1), iar Leo Messi a marcat din nou













